Compania plănuiește să atragă specialiști pentru a contribui la dezvoltarea și implementarea soluțiilor tehnologice inovatoare în retailul modern, extinzându-și astfel competențele IT pentru toate cele 9 țări în care HORNBACH își desfășoară activitatea.

”Hub-ul IT din România reprezintă un pilon esențial în strategia noastră de internaționalizare a aspectelor tehnologice în cadrul companiei. Acesta va juca un rol crucial în dezvoltarea și implementarea proiectelor tehnologice inovatoare pentru întregul grup”, a declarat Andreas Schobert, CTO și membru al Consiliului de Conducere al HORNBACH Baumarkt AG.

Alegerea României pentru acest proiect se datorează, în primul rând, prezenței unui număr mare de talente cu competențe extinse în domeniul IT. România devine astfel un mediu propice pentru dezvoltarea unei echipe de specialiști pasionați de tehnologie.

”Echipa noastră din România înțelege că fiecare linie de cod contribuie la experiența și satisfacția clienților noștri. Prin urmare, ne angajăm să aducem valoare adăugată fiecărui proiect și să creăm soluții inovatoare care să facă diferența în retailul modern”, a adăugat Andreas Schobert.

Abordarea interconectată dintre aspectele tehnice și umane permite echipei să identifice rapid problemele și să ofere soluții eficiente pentru a răspunde nevoilor clienților și ale colegilor din diverse departamente, de la magazine și logistică, până la merchandising.

De asemenea, nivelul ridicat de formare și expertiză din România, în combinație cu afinitatea pentru gândirea holistică a tehnologiilor, a contribuit la alegerea acestei țări drept destinație ideală pentru dezvoltarea hub-ului.

Inițial, hub-ul IT se va concentra pe proiectele legate de magazinul online, urmând să se extindă ulterior și să abordeze alte aspecte-cheie ale modelului de afaceri interconectat al HORNBACH. Echipa hub-ului IT va fi responsabilă nu doar de dezvoltarea și implementarea proiectelor, dar și de extinderea proactivă a serviciilor și dezvoltarea unor idei inovatoare pentru îmbunătățirea sistemelor existente.

”Hub-ul IT urmează să crească rapid în ceea ce privește numărul de angajați. Astfel, estimăm că până la sfârșitul anului numărul de colegi va ajunge la un nivel cu două cifre, prioritatea fiind acordată mai ales calității și potrivirii culturale”, a spus, la rândul său, Andrei Arabolea, IT Lead HORNBACH IT HUB România.