După lansarea în Bucureşti la sfârşitul lunii mai 2019, cu o flotă de aproximativ 1.000 de trotinete electrice, Lime a devenit parte esențială a vieții orașului.

Serviciul de închiriere trotinete a fost adoptat de categorii foarte diverse de utilizatori și a fost folosit pentru călătorii care au variat între 5 şi 60 de minute, pentru deplasări scurte sau lungi, unele distanţe parcurse ajungând chiar și la 8-10 km.

Un interviu cu Luca Mateescu pentru start-up.ro puteți urmări aici.

Au trecut trei luni de creştere dinamică şi de implicare activă în viaţa oraşului – am adaptat şi extins zonele de acoperire Lime, avem o echipă puternică de juiceri care se ocupă de încărcarea şi amplasarea trotinetelor pe străzi, am păstrat legătura cu autorităţile, am început sa dezvoltăm parteneriate comerciale și am organizat evenimente educaţionale concentrate pe o conduită potrivită în trafic și pe siguranță. Pentru a răspunde mai bine nevoilor utilizatorilor locali, care își doresc să experimenteze Lime împreună, am adăugat și o nouă funcţie de grup în aplicaţie”, precizează Luca Mateescu, Operational Manager, Lime Bucureşti.

Introducerea funcţiei de grup Lime

Recent, Lime Bucureşti a introdus Group Ride, o nouă funcţie care permite utilizatorilor să deblocheze până la cinci trotinete electrice cu acelaşi cont-gazdă.

Utilizatorii nu trebuie decât să aleagă „Group Ride” aflat chiar deasupra butonului „Scan To Ride” din aplicaţia Lime pentru a beneficia de această opţiune. Oaspeţii pot fi adăugaţi şi pe parcurs, chiar dacă gazda şi-a început deja călătoria.

Funcţia, testată pentru prima dată în Franţa, Polonia şi Chile în luna iunie, a început să fie implementată în mai multe oraşe din Europa şi America Latină în această vară şi a fost introdusă recent utilizatorilor din Bucureşti.

Ascultă aici interviul cu Luca Mateescu, reprezentantul Lime în România.