Așa ar suna pe scurt parcursul lui Victor de la absolvent de ASE și de MBA, la un job în vânzări pentru filiala locală a unei companii italiene și la acumularea de experiență în ceea ce privește managementul unei afaceri.

Un stil de viață sănătos transformat în afacere

Și-ar fi dorit să deschidă o franciză, însă nu a fost mulțumit de ceea ce oferea piața de profil, așa că luat decizia de a-și lansa propriul brand în care să promoveze preparatele sănătoase. În primăvara lui 2019 apărea pe piață brandul Oh! Salad, care a ajuns acum, și după 2 ani de pandemie, la 3 locații, în care sunt vândute preparate precum salate, diferite tipuri de meniuri pui, pește, vegan, supe creme, deserturi, fresh-uri.

”Mi-am dorit să promovez ceva unde eram consumator și client. Am observat că poate avea și un viitor interesant.”, ne-a spus Victor referitor la decizia sa de a fonda un business în care vinde, preponderent, salate.

Și-a câștigat o bază loială de clienți, interesați, la fel ca el, să aibă un stil de viață sănătos și să consume preparate mai sănătoase. Un motiv posibil ar putea fi, pe lângă preparatele proaspete, și faptul că a pus un preț foarte mare pe feedback-ul venit din partea clienților, care sunt consultați frecvent cu privire la comenzile lor.

Adaptare la cerințele pieței

Chiar și așa, ca marea majoritate a business-urilor din HoReCa, a avut de suferit în ultimii doi ani. ”Un moment dificil a fost primul lockdown. Zilele următoare vânzările noastre au scăzut cu 90%”, afirmă el.

”Pierzi încrederea, poate speranța, dar am ales să fim lângă clienți în fiecare zi și lângă livratori. Începeam și terminam ziua odată cu ei”, menționează Victor.

Totuși, a observat schimbarea comportamentului consumatorilor și a prins rapid trendul livrărilor, așa că în câteva săptămâni, în 2020, meniul Oh! Salad era deja prezent în oferta platformelor de livrări de la noi, precum Glovo, Foodpanda și Takeaway (la acel moment încă active pe piața din România).

”Am făcut livrări proprii o perioadă destul de mare de timp, dar am modificat acest lucru deoarece ne consuma multe resurse și energie cu transportul propriu, și am decis să externalizăm complet acest lucru către platformele respective”, explică Victor, menționând că deși comisioanele practicate de platformele de livrări și faaptul că au o scadență destul de mare la plăți le-au cauzat ceva probleme de cashflow, preferă să mențină și opțiunea comenzilor online și a livrărilor, pe lângă cele 3 locații deschise, pentru a facilita accesul consumatorilor la preparatele Oh! Salad.

”Avem clienți care au încredere în noi și sunt clienți recurenți. Cea mai mare bucurie pentru noi este că aceștia ne aleg ca și restaurant preferat”, adaugă fondatorul Oh! Salad, precizând faptul că acum, cea mai mare provocare pentru ei este de a putea găsi ingrediente tot de calitate premium, dar care să fie la prețuri mai acceptabile pentru a putea avea și o marjă bună între costuri și prețul la care, la rândul lor, pot vinde preparatele către consumatorii finali.

Credite luate pentru amenajări

Chiar dacă în acest an nu mai are în plan extinderea rețelei de locații, ci vizează doar consolidarea locațiilor existente și a echipei de middle management, Victor precizează faptul că a apelat la credite bancare pentru investițiile anterioare.

Patria Bank a fost un partener care a înțeles nevoia noastră. Provocarea noastră este în momentul în care amenajăm o locație, iar acolo sunt cheltuieli inițiale destul de ridicate, iar în ceea ce privește domeniul nostru, care a fost destul de afectat, au înțeles că trebuie să crediteze în continuare și au făcut și un beneficiu pentru economie, și, în mod implicit, și pentru noi. Adică au făcut un lucru foarte bun”, afirmă el referitor la creditările anterioare.

Curaj și perseverență

Pentru că ne preciza că înainte de a-și lansa propriul brand a căutat francize pe care să le dezvolte, am fost curioși să aflăm dacă ia în considerare francizare brandului Oh! Salad. ”Nu dăm copilașul din mână”, spune Victor râzând, precizând că nu este încă momentul pentru a lua în considerare dezvoltarea printr-un sistem de franciză.

În ceea ce privește sfatul său pentru un viitor antreprenor, Victor Dobrescu nu se pierde în detalii: ”Să aibă curaj și perseverență. Să aibă curajul dea începe și perseverența de a continua”.