Cu siguranță, instrumentele de automatizare ale unui business aduc numeroase avantaje, cum ar fi rata înaltă a producției și creșterea productivității, utilizarea mai eficientă a materialelor, calitatea mai bună a produselor, siguranță și ore de lucru mai puține pentru muncitori.
Dar oricât de avantajoasă ar fi, automatizarea aduce și efecte negative. Este adevărat că roboții vor crea noi locuri de muncă, dar acestea ar putea fi mai plătite cu mai puțin decât locurile de muncă pe care automatizarea le distruge. În plus, un studiu recent a descoperit că cea mai afectată clasă de muncitori din Uniunea Europeană este cea cu studii secundare în cel mai bun caz și cu venit sub nivelul câștigului salarial mediu, scrie The Next Web.
Într-un declin accentuat sunt job-urile din categoria „birou și administrativ”. O companie care furnizează astfel de servicii este și UiPath, devenită și primul unicorn românesc. Aceasta realizează roboți software prin care poate automatiza procese repetitive din companii. În același timp, se accelerează job-urile cele din categoria „arhitectură și inginerie”. În plus, ambele categorii prezintă o discrepanță majoră de gen.
De asemenea, pe lângă faptul că locurile de muncă ale populației necalificate vor fi preluate de sistemele de automatizare, este probabil ca populația cu un venit scăzut să aibă mai puține șanse de a participa la cursuri de recalificare, comparativ cu populația cu un venit mediu și mare.
Ceea ce ar putea atenua efectele negative majore este ca programele educaționale pentru lucrătorii necalificați să ia în considerare factori precum alfabetizarea digitală și modul în care pot fi motivați lucrătorii pentru a-și schimba traiectoria profesională. Și, în plus, se vorbește adesea despre faptul că generația Baby Boomers este cea care se adaptează mai greu sau deloc la noile tehnologii, motiv pentru care programele de recalificare trebuie făcute offline.
Nu putem nega importanța automatizării în dezvoltarea societății, dar, în același timp, trebuie toate măsurile necesare astfel încât beneficiile acestei tehnologii să fie distribuite în mod echitabil, în beneficiul tuturor membrilor societății.