Firma de capital risc Fabric Ventures a dat publicității un studiu despre ICO-urile de anul trecut, o modalitate foarte populară de finanțare pentru startup-urile din domeniul crypto. 5,6 miliarde de dolari au fost strânse prin cumpărarea de monedă virtuală la un preț fix, înaintea lansării comerciale a unei criptomonede.

Startup-urile care au tehnologii blockchain au primit un miliard de dolari de la fonduri de capital de risc, iar în 2016, ICO-urile, pe atunci un mister, au strâns 240 de milioane de dolari.

Studiul a descoperit 435 de ICO-uri de succes, adică 48% din totalul celor realizate. Suma media strânsă a fost de 12,7 milioane de dolari.

Cele mai importante 10 ICO-uri au strâns 1,4 miliarde de dolari, adică 25% din totalul capitalului strâns în 2017.

Tokenii livrați în campanii de Coin Offering au avut un return of investment de 12,8x, iar Ethereum a avut 7,7x, în timp ce Bitcoin 4,9x.

Un trend interesant a fost identificat de studiul pe care-l poți consulta aici: ICO-urile sunt pe un trend descendent, iar cele mai de succes campanii au avut loc la începutul lui 2017, nu în ultima parte a anului.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.