Candidații au înregistrat aproximativ 2 milioane de aplicări din septembrie până în acest moment, cele mai active fiind femeile (55%), dar și cei de 35-44 de ani (24%), urmați îndeaproape de cei cu vârsta între 45-54 de ani (23%). Categoriile de nivel începător și mediu au fost, de asemenea, cele mai dinamice.

În încercarea de a găsi un job mai bun, candidații au căutat activ de muncă în toamna acestui an, activitatea lor crescând în septembrie și înregistrând un vârf în octombrie și în noiembrie.

În toamna acestui an, cele mai multe aplicări au mers către joburile din Vânzări, IT/ Telecom, Financiar/ Contabilitate, Inginerie și Management.

În comparație cu lunile de vară, joburile remote au înregistrat cu 21% mai multe aplicări din septembrie până acum, ca semn că interesul pentru acest mod de lucru rămâne la fel de ridicat.

Cele mai multe aplicări pentru joburi remote au fost înregistrate în IT/ Telecom, Vânzări și BPO (pentru poziții de call-center sau suport clienți). Județele cu cele mai multe oferte rămân București/Ilfov, Timiș, Cluj, Brașov și Iași.

Totodată, pe măsură ce sfârșitul de an se apropie și companiile își evaluează bugetul rămas, un număr și mai mare de poziții au fost deschise, media lunară depășind cu 25% volumul de joburi din toamna anului trecut. În plus, angajatorii au efectuat cu 10% mai multe contactări decât în cele mai active luni ale acestui an.

Joburile entry-level, cele mai multe aplicări în ultima lună

Joburile care au înregistrat cele mai multe aplicări în noiembrie au făcut parte din categoria entry-level, cele mai multe dintre ele remote.

Cele mai multe CV-uri (peste 3.000) au mers în noiembrie către rolul de Junior Recruiter (remote), ce oferă un salariu de 540-660 euro/lună, conform intervalului salarial afișat de angajator, în timp ce Operator data entry, cu oferta afișată de 410 euro/lună, a atras 2.700 de CV-uri.

Alte 2.300 de aplicări au mers către rolul de Consultant Vânzări, pentru care salariul net estimat este de 620-860 euro/lună și alte 1.700 de aplicări pentru Recepționist, cu un salariu estimat la 580-730 euro/lună.

Cei mai atractivi angajatori în luna noiembrie au fost Profi care a atras în total peste 7.000 de CV-uri, Lidl Discount, cu aproape 5.000 de CV-uri și LPP Fashion și Unity Consulting, cu aproximativ 4.000 de aplicări fiecare.

Ce joburi au căutat românii în 2022

Conform unui studiu realizat de eJobs, pozițiile de inginer, contabil și șofer se află în topul preferințelor candidaților în anul 2022.

Aproape 8,5 milioane de căutări au fost făcute, de la începutul anului, pe eJobs.ro de către candidații aflați în căutarea unui loc de muncă.

Cu o medie de 35.000 de joburi nou postate în fiecare lună, 2022 a fost cel mai bun an pentru piața muncii din acest punct de vedere, în timp ce numărul de aplicări atrase ajunge la aproximativ 10 milioane până în acest moment.

”Pentru că a fost un an bun nu doar din perspectiva numărului de locuri de muncă scoase în piață, ci și din perspectiva salariilor oferite, am văzut multe mișcări în segmentul de specialiști, care au avut parte de o plajă foarte generoasă pentru negocieri salariale, dar și în cel al candidaților aflați la început de carieră, respectiv cei din categoria 18-24 de ani. Ei au fost mai activi decât oricând, atât din punctul de vedere al prospectării pieței, cât și al aplicărilor efective”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cu 58.000 de căutări pe site, joburile de inginer au fost cele mai căutate anul acesta, vârfurile de categorie fiind inginerii constructori, inginerii mecanici și inginerii de instalații. Contabilii ocupă locul secund în același clasament, cumulând 39.000 de căutări pe eJobs.ro. Urmează șoferii pentru care sunt raportate peste 33.000 de interogări ale candidaților.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor care lucrează în inginerie este 4.500 de lei, 3.900 de lei pentru angajații din contabilitate și 3.500 de lei pentru cei din transporturi / distribuție.

Tot pentru aceleași domenii, angajatorii au postat anul acesta peste 100.000 de joburi. Cele mai multe au fost pentru șoferi (48.000 de poziții), urmați de ingineri (28.000) și contabili (25.000).

”Un loc important îl ocupă în continuare locurile ce permit munca de acasă, acestea adunând nu doar un număr mare de căutări, ci și o cotă de 13,1% din totalul de aplicări anuale, respectiv 1,3 milioane, nivel similar cu cel înregistrat în 2021. Interesant este faptul că, în ciuda previziunilor de la începutul anului, 2022 a dovedit că și angajatorii au rămas deschiși la ideea de joburi remote, de vreme ce numărul de poziții postate a fost cu aproximativ 25% mai mare decât anul trecut”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Alte poziții care au generat peste 10.000 de căutări în parte au fost cele de manager, economist ori specialist în resurse umane.

Lor li se alătură și cuvinte cheie care indică interesul pentru anumite domenii precum resurse umane, call center sau vânzări.

Finalul acestui an arată, totuși, o scădere a interesului pentru joburile de inginer și pentru cele part time și remote, dar marchează, în schimb, creșteri pentru contabili, șoferi și economiști.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 27.000 de locuri de muncă.