După cum precizam, evenimentul va avea loc simultan în 24 de orașe europene, pe listă fiind București, Londra, Amsterdam, Munchen, Budapesta, Dublin, Viena, Barcelona, Paris, Roma, și altele.

Durata estimativă a quest-ului cu tematică de Halloween este de o oră jumătate, iar prețul său variază între 5 euro și 10,99 euro pe echipă (cel mult 4 persoane).

În București, de exemplu, doritorii se pot înscrie pentru a participa în cadrul quest-ului Bucureștiul Bântuit III și pot vizita cele mai înfricoșătoare locuri din Capitală și să afle poveștile lor despre spirite blestemate, fenomene supranaturale sau crime macabre. Plecarea în acest quest se face din fața Spitalului Colțea, iar costul său este de 29,99 lei. Poți să-ți rezervi locul la quest intrând pe aplicația Questo din Google Play sau din AppStore.

Questo este un startup românesc prin care vizitatorii dintr-un oraș pot face tururi ale unor obiective mai puțin cunoscute. Chiar la finalul lunii februarie 2019, fondatorii Questo au anunțat faptul că startup-ul a primit o investiție de la doi angeli, în acest moment startup-ul lansat în 2017 fiind evaluat la peste 1,5 milioane de dolari.

În august au ajuns și în SUA, la San Francisco.

Cum se parcurge un traseu Questo?

Utilizatorii aplicaţiei primesc, pentru început, un punct unic de start în oraş. Odată ajunşi acolo, aplicaţia le transmite un prim indiciu, pe care aceştia trebuie să îl urmărească pentru a descoperi următorul loc de pe traseu. De fiecare dată când descoperă un loc nou, utilizatorii primesc în aplicaţie şi povestea locului respectiv. Apoi, urmează un indiciu nou şi tot procesul se repetă până la final. Aplicația este construită astfel încât oamenii sunt încurajați să cerceteze împrejurimile, telefonul fiind doar un suport pentru prezentare.

Citiți pe larg povestea Questo și aflați planurile de dezvoltare a aplicației în acest material.