Puterea de adaptare

Nu am avut momente de frustrare în școală, cel puțin nu față de sistem. Mă frustrau momentele în care voiam să știu mai multe și nu reușeam, momentele în care voiam să câștig un concurs și o dădeam în bară.

În rest nu aveam frustrări sau enervări, pentru că în general eram destul de vocal și atunci când apărea o problemă știam să o rezolv mulțumitor și nu prea exista antidot împotriva mea.

În general eu am mers pe principiul că eu sunt singurul responsabil despre ce se întâmplă cu mine și că dacă vreau să fie bine, eu sunt cel care trebuie să acționez. Nu era datoria nimănui să îmi facă o viață mai bună.

Tot timpul îmi puneam întrebări despre cum aș putea să îmi îmbunătățesc situația. Am încercat să mă adaptez și să văd cum pot face față cu brio încercărilor.

Astfel, o lungă perioadă de timp, am stat și am încercat să îmi dezvolt o strategie de abordare a procesului educațional, din poziția de elev. Nu m-am limitat la a încerca să memorez lucruri, pentru că mi-am dat seama rapid că nu funcționează. Indiferent cât de bună era memoria mea, procesul de memorare era greoi, anevoios și cu probleme. Ori de câte ori m-am bazat pe memorat lucruri, chiar dacă am o memorie absolut uluitoare, sigur, sigur uitam câte ceva.

Așa că mi-am dat seama că trebuie să dezvolt modalități de a ușura procesul. Spre exemplu, o strategie nu cine știe ce, dar pe care am utilizat-o, era aceea de a nu mai învăța seara, ci doar de a citi lecția o dată, sau de 2 ori înaintea orei.

Mă bazam pe faptul că oricum ascultările se fac în primele 20 de minute, deci de la momentul lecturii, aveam 20 de minute în care puteam fi ascultat. Mă bazam că 20 de minute reușesc să țin minte niște lucruri astfel încât să le pot spune. Desigur, aceasta strategie era bună atunci când altă șansă nu era decât memorarea.

În rest, am învățat să îmi construiesc răspunsurile, nu să le memorez. În loc să rețin o formulă, am învățat să știu pașii prin care pot să ajung la formulă. Și dacă mă întreba cineva o formulă și nu o mai știam, o reconstruiam rapid în minte și o spuneam.

Procedeul cu învățatul înainte de ore, în pauză, m-a făcut să înțeleg că multă lume greșește în procesul de memorare a unei lecții. Toți merg pe principiul că cu cât repeți de mai multe ori o lecție cu atât mai bine o știi.

Eu am constatat, că repetatul în plus nu ajută la nimic, ba chiar strică deoarece te obosește și îți mănâncă din timpul pe care ai putea să îl folosești cu alte lucruri.

Constatarea mea era ca cele 2 repetări erau absolut suficiente și culmea e că îmi aduc aminte multe lucruri din școală, chiar și acum la 16 – 20 ani de când am trecut prin școală.

Important nu era să exersezi memorarea, ci important era să iți exersezi capacitatea de a-ți aduce aminte. De aceea, am început destul de devreme, atunci când învățam, să îmi fac un set de întrebări și să mi le pun, imediat ce terminam de citit.

Problema elevilor cărora școala li se pare extrem de grea e aceea că ei nu au o strategie prin care să abordeze lucrurile si fac ceea ce noi numim în informatică “Brute force”.

De aceea, unii dintre ei ies din școală, se duc la facultate și se pierd, pentru că la facultate e absolut necesară o strategie bună de învățare, altfel te pierzi.

La facultate nu îți mai dicteaza nimeni ce să scrii, nu îți mai spune nimeni ce trebuie să știi, ești singurul responsabil de ce înveți de unde și cât. Toată treaba e că la examen e important să treci, eventual cu o notă bună.

Prin strategie bună înțeleg acele strategii care nu includ comportamente necorespunzătoare cum ar fi copiatul, chiulul, sau altele. Acestea sunt strategii care par bune pe termen scurt, dar cu efecte devastatoare pe termen lung.

Chiar dacă pare ca anumite informații sunt inutile, ele sunt extrem de importante, iar ocolirea lor, pe principiul că nu îți vor trebui vreodată, e o mare greșeală.