Lectură de 8 min
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
România Start-Up Nation e programul guvernamental lansat anul acesta pentru sprijinirea a 10.000 de companii fondate recent. Programul a aprins imaginația antreprenorilor, dar rămân probleme de formulare și prevederi aberante.
Programul de sprijinire a antreprenoriatului ”Romania Start-up Nation” a luat naștere prin transpunerea unui obiectiv din programul de guvernare al PSD. În momentul de față programul este în dezbatere publică până pe 3 martie pe site-ul ministerului.
Puteți citi toate criteriile din Hotărârea de Guvern privind România Start-Up Nation la acest link.
Prevedere care a fost transpusă în programul de guvernare al guvernului Grindeanu astfel: ”4.Schemă de ajutor de stat pentru start-up-uri: Romania Start-up Nation Perioada: 2017-2020. Beneficiari: startup-uri. Efecte: înființarea mai multor startup-uri şi cresterea competitivității acestora, noi locuri de muncă bine plătite în economie; simplificare: înfiinţarea gratuită a SRL, un euro capital social, o zi înființare, 1 e-semnatură gratuită, un e-sediu, un prim cont bancar gratuit (dacă se alege deschiderea contului la banca pentru IMM-uri a statului), Valoare: 200.000 lei / proiect / antreprenor, 10.000 startup-uri anual. Impact: bugetul de stat si fonduri nerambursabile.”
Acest program a aprins imaginația multor antreprenori ”wannabe” și venea pe un fond în care România are un deficit de număr de actori economici. Suntem undeva la jumătate cu numărul de firme per mia de locuitori față de media europeană și asta în condițiile în care intenția antreprenorială este una dintre cele mai ridicate din Europa.
Inițiativa, perfect justificată de altfel, aparține cel mai probabil fostului Ministru al IMM-urilor, Florin Jianu, persoana cea mai bine pusă la punct în ceea ce privește politicile europene în materie de antreprenoriat. El este un bun cunoscător a ceea ce s-a întâmplat, de exemplu, în Polonia și este, de asemenea, antreprenor. Bunele intenții ale ministrului au fost, însă, în permanență erodate de armata de funcționari din minister care fie au strecurat propuneri aberante (gen eligibilitatea achiziționării de spații comerciale), fie unele extrem de restrictive. Pentru confirmare puteți consulta diferențele existente între ordonanța scăpată pe surse, rod al muncii funcționarilor din minister, și varianta asumată oficial pe 30 ianuarie.
Ghidul lansat ieri în dezbatere nu mai poartă amprenta fostului ministru, care promitea o listă de cheltuieli neeligibile în conformitate cu practica europeană, și nu o listă restrictivă orientată spre achiziția de echipamente.
O să discut principalele aspecte avute în vedere de aceste norme metodologice care urmează să fie completate cu o procedură de implementare, deci o să avem un trio (ordonanță + norme metodologice + procedură) și tare îmi e teamă că, fiind publicate fiecare sub conducerea unui alt ministru, vor exista contradicții între ele. Dar să analizăm prevederile ordonanței și a normelor pentru a vedea care sunt condițiile actuale ale programului.
Programul își propune ”creșterea numărului de salariați, reducerea numărului de șomeri și creșterea consumului” – analizând lista cheltuielilor eligibile, descoperim cu surprindere că salariile angajaților nu reprezintă cheltuială eligibilă ceea ce practic împinge antreprenorul ca pentru locurile de muncă create, să plătească salariul minim pe economie, eventual de angajarea de persoane mulțumite să beneficieze doar de plata taxelor, a perspectivei unui ajutor de șomaj după această perioadă, a existenței unei asigurări medicale și de o mică cotizație la un fond de pensie.
În loc să sprijine angajarea de către firmele românești a unor salariați cu calificare superioară și să acopere acea perioadă inițială până când un angajat devine productiv, programul duce antreprenorul în zone gri. Să nu uităm că cele două locuri de muncă trebuie menținute pentru o perioadă de 3 ani iar cine își ia un astfel de angajament va prefera să se înhame la o rata de 1.500 de lei lunar (suma taxelor pentru două salarii minime pe economie) decât să își ia angajamentul de a plăti mii de euro. Și asta în condițiile în care certitudinea evoluției pozitive a unui startup este un vis frumos.
Acest program nu ar trebui să fie un program de protecție socială, el ar trebui să stimuleze înființarea de firme mici, cu valoare adăugată mare, valoare adăugată de tehnologie și angajați bine pregătiți (unii le-ar zice knowledge workers) care au ”prostul obicei” de a nu se lăsa ademeniți cu salariul minim pe economie.
Îi las pe alți specialiști din domeniul macroeconomic să spună dacă e necesară stimularea consumului în această perioadă economică în România, însă părerea mea este că a scăpat acolo dintr-un copy-paste fără prea mult discernământ.
Această prevedere duce practic la impunerea unei cofinanțări de 20%, măsură cu multiple efecte benefice în ceea ce privește responsabilizarea antreprenorilor și o selecție mai bună a celor care vor aplica în cadrul programului. Însă îmi e teamă că o astfel de prevedere este ușor de ocolit prin achiziționarea de la un furnizor neplătitor de TVA care va include TVA-ul în prețul final al produsului. Cumulat însă cu lista restrânsă de cheltuieli eligibile, va împinge cofinanțarea totală spre 30-40% ceea ce va scădea atractivitatea programului, iar obiectivul propus de a acorda 10.000 de finanțări va fi greu de atins.
O astfel de cofinanțare ar implica reducerea duratei de obligativitate a menținerii locurilor de muncă de la 3 ani la 6 luni, dar nu poate constitui o variantă de lucru date fiind prevederile ordonanței (aici se vede diferența de viziune între ordonanță și norme).
Celor care au susținut la extrem această idee le-aș spune că toate aceste investiții înseamnă importuri cu valoare mică rămasă în circuitul economic românesc. Obiectivul acestui program ar trebui să fie legat de crearea de noi firme cu o valoare adăugată mare. Chiar alocăm bani pentru a alimenta un deficit comercial, și așa la nivelul de 4 miliarde de euro?
Stimularea de achiziții de echipamente (pondere peste 60% din valoarea planului de afaceri) mă face să cred că beneficiarii vor fi în general antreprenori care au deja firme și care vor crea o firmă satelit prin care vor obține finanțare pentru niște echipamente necesare celeilalte firme. Iarăși, ne întoarcem la obiectivul programului, care ar trebui să fie stimularea antreprenoriatului în rândul celor care nu sunt încă antreprenori, dar ar vrea să fie.
Nevoile unei firme aflate la început de drum sunt multe și diverse, pornind de la o minimă dotare cu birotică, consumabile, servicii de contabilitate, consultanță, promovare, un mic stoc care să îi asigure ceva rulaj, plata salariilor până când angajatul devine productiv și câte altele. Din punctul acesta de vedere, prevederea ordonanței care promitea o listă de cheltuieli neeligibile, în conformitate cu practica europeană, era cel puțin salutară.
Leasingul operațional reprezintă pentru o firmă în primul rând o reducere semnificativă a riscurilor legate de nevalidarea ipotezelor de la care se pornește, permițând acesteia o ajustare rapidă în funcție de inputul pe care îl dă piața. Ajustarea poate fi pozitivă sau negativă, iar domeniul de aplicabilitate este mult mai larg decât cel al autovehiculelor autoutilitare, aplicându-se și în alte industrii, cum ar în cea tipografică sau în cele creative.
În ceea ce privește grila de evaluare, iarăși avem criterii care nu au prea mult de a face cu perspectiva unui startup. Nu mai puțin de trei criterii ce însumează 40 de puncte au în vedere stimularea angajării persoanelor slab calificate. Dacă programul se derula sub umbrela Ministerului Muncii mai înțelegeam, dar așa mi se pare că nu se înțelege care ar trebui să fie obiectivele acestuia. Nu este un program de protecție socială. Protecția socială prin antreprenoriat este un vis frumos, dar nu așa se face.
De asemenea, revine o prevedere formală care nu are nicio relevanță practică legată de parcurgerea unor cursuri, prevedere care nu are alt rol decât de a alimenta o industrie incompetentă a cursurilor făcute doar de dragul de a fi. Un criteriu legat de numărul de ani de experiență a antreprenorului în domeniul vizat ar fi fost mult mai potrivit.
Din punctul meu de vedere ar trebui stimulat antreprenoriatul în rândul angajaților din marile corporații care au un nivel de calificare ridicat, cunosc bine piețele pe care acționează și dispun chiar și de câteva resurse financiare.
E drept că pentru aceștia trebuie avute în vedere niște costuri mari de oportunitate (renunțarea la jobul sigur și bine plătit nu e chiar ușoară). Și aici revin la eligibilitatea salariilor, pentru că acea leafă nu are doar rolul de a plăti munca altor oameni ci și a antreprenorului. Știu că funcționarilor din minister asta li se va părea o șmecherie, dar este o realitate pe care cred că o pot valida ușor investitorii profesioniști. Banii cu care vin ei, de obicei, într-o companie, nu acoperă doar cheltuielile de dezvoltare, ci cumpără și timpul antreprenorului care se poate dedica 100% proiectului.
Alte prevederi, cred eu, introduse de persoane lipsite de viziune:
Și pentru că sunt profesor nu mă pot abține să nu intervin cu ceva știință, disponibilă gratuit pe site-ul Wikipedia
Pe baza acestui grafic, cred că rolul acestui program ar trebui să fie următorul: să ajute antreprenorii să străbată acea vale a morții (”Valley of Death”) până la punctul de break-even. Asta înseamnă să li se asigure toate condițiile de a parcurge drumul și nu să li se dea doar niște roți. Nevoile unei firme sunt diverse și evident că într-una mare ele par asigurate ”by default”, dar într-o firmă mică, aflată la început de drum, și factura de utilități s-ar putea să doară la un moment dat. Sigur că antreprenorul trebuie și el să mobilizeze niște resurse dar să nu uităm că prin acest program îl expunem riscului de a da înapoi 50.000 de euro. Eu nu aș putea recomanda acest program unui student sau proaspăt absolvent ambițios aflat la început de drum.
Dacă tot decidem că alocăm banii așa, nu e mai bine să o facem cu cap?
Chiar nu putem să ne inspirăm din soluțiile de finanțare utilizate în țările cu experiență în acest domeniu? Sunt ferm convins că era mult mai bine ca, în locul acestui program, să avem un fond specializat în investiții în startup-uri, care să fie administrat privat de un grup de antreprenori români recunoscuți pentru experiența investițională. Dacă tot decidem că alocăm banii așa, nu e mai bine să o facem cu cap? Să o facem cu un program de finanțare construit împreună cu antreprenori și nu rezultat din consultările funcționarilor cu sindicatele, reprezentanți de la 7 ministere și alte 20 de autorități ale statului, ONG-uri și eventual Biserica Luterană. Parcă îmi aduce aminte de consultarea pe OUG 13.
Articolul a fost publicat în secțiunea SUBIECTIV. Aici sunt publicate opinii și analize ale celor invitați să scrie pe platforma noastră. Responsabilitatea informațiilor le revine în totalitate.
Lector universitar la Academia de Studii Economice din Bucuresti unde preda antreprenoriat si simulari manageriale complexe. Pe parcursul anilor a contribuit la numeroase carti, articole si studii in domeniul antreprenoriatului si a sectorului IMM din România. Crede in utilizarea tehnologiei in procesul de educatie si promoveaza utilizarea unor abordari bazate pe jocuri si gamificare a procesului de invatare.
Florin Anghel
