Florin Anghel
Revin cu câteva gânduri legate de acest program ambițios, dar care riscă să transforme într-un eșec de proporții din cauza implementării defectuoase. Programul, destul de așteptat de antreprenorii din Romania, a debutat cu o ordonanță scăpată pe surse și care prevedea niște lucruri halucinante (achiziționarea de spații comerciale) și a ajuns, însă, într-o formă rezonabilă la aprobare. Bănuiesc aici intervenția ministrului de atunci, Florin Jianu, de altfel și cel care a avut inițiativa acestui program. Am simțit atunci conflictul între o viziune și, până la urmă, o voință politică, și funcționarii din ministere și alte autorități ale statului.
Cred că majoritatea problemelor din acest program sunt născute din această percepție a funcționarilor statului că antreprenorii sunt persoane lipsite de scrupule, gata să încalce regulile, orientate către un câștig pe termen scurt. De altfel nu poate decât să mă amuze efortul acestor funcționari de a le dicta antreprenorilor pe ce să cheltuie banii și vedem în prezentările publice atitudine de genul ”fie, vă lăsăm eligibil și mobilierul”, deși lista cheltuielilor interzise nu are nici o justificare legală.
Cred că majoritatea problemelor din acest program sunt născute din această percepție a funcționarilor statului că antreprenorii sunt persoane lipsite de scrupule, gata să încalce regulile, orientate în câștigurile pe termen scurt
Oferirea unei liste cu cheltuieli eligibile reflectă atitudinea discreționară și arbitrară a acestor funcționari. Soluția corectă ar fi oferirea unei liste de cheltuieli neeligibile (cum de altfel a și fost prevăzut în ordonanța de urgență:
„Art.6 Activitățile și cheltuielile neeligibile în cadrul schemei de ajutor sunt cele prevăzute în legislația națională și cea europeană în domeniul ajutorului de minimis.”
În ciuda acestei prevederi vedem în continuare liste de cheltuieli eligibile și promisiuni de genul ”ne gândim să introducem și aceste cheltuieli eligibile”.
Așa cum spuneam și într-un articol precedent, acest sprijin are rolul de a ajuta antreprenorul să pună în mișcare afacerea propusă și, într-adevăr, succesul viitoarei afaceri depinde în mod esențial de efortul depus de antreprenor. Însă, așa cum spune Steve Blank, un startup este de fapt o organizație care caută un model de afacere repetabil și scalabil. Efortul cel mai mare este de a trece de la 0 la 1, de a valida produsul, serviciul oferit către câțiva clienți. O afacere de tip startup validată de piață nu va avea probleme în a atrage resurse de la investitori, bănci chiar și clienți, dar primii pași sunt dificili. Aici aici intervenea acest program.
Să obligi o afacere startup să reziste timp de 3 ani în condițiile menținerii a cel puțin două locuri de muncă este o prevedere cel puțin discutabilă, dar asta nu se poate schimba și e o povară destul de mare pentru viitorul antreprenor. Tuturor celor cu care am discutat și care căutau un pic de consultanță legată de această oportunitate le-am adresat următoarea întrebare: ești sigur(ă) că în cazul în care lucrurile nu funcționează conform planului ești gata să susții o cheltuială de minimum 1.500 de lei pe lună? Și dacă privim la început lucrurile cu optimism și inocență, putem ajunge ușor la plăți de 3.000 de lei sau chiar și mai mult.
Din păcate, funcționarii nu înțeleg riscurile pe care și le asumă un antreprenor, nu înțeleg costurile de oportunitate pe care aceștia le plătesc, nu înțeleg efortul implicat de punerea pe picioare a unui business.
În acest moment, programul pornește de la obiective greșite de protecție socială, deși datele statistice nu confirmă astfel de priorități. Prioritatea ar trebui să fie creșterea numărului de firme - suntem la jumătate cu numărul de firme la mia de locuitori față de media europeană -, dar mult mai important ar fi să vedem ce fel de firme vrem să stimulăm. Rămânem cramponați în producția clasică deși vedem că orice firmă care își dorește să crească trebuie să utilizeze tehnologie IT&C. Poate prioritizând firmele din IT&C am ajuta inclusiv firmele de producție actuale să utilizeze tehnologii performante. Producția industriilor creative este o producție cu o valoare adăugată mare, cu șanse mari de internaționalizare, de ce să le considerăm firme de mâna a doua?
De ce avem o listă de cheltuieli eligibile, când ordonanța prevede o listă de cheltuieli neeligibile?
Nu vreau să intru în jocul introducerii unui capitol sau altul de cheltuieli eligibile, dar de ce lipsesc atâtea? De ce lipsesc cheltuielile de marketing, de ce lipsesc cheltuielile cu utilitățile și atâtea cheltuieli curente și/sau operaționale pe care le presupune o firmă?
Grila de evaluare propusă este eronată
Grilele de evaluare propuse par oricum să meargă din rău în mai rău. În loc să stimuleze antreprenorii cu pregătire superioară, punem accentul pe angajarea de persoane slab calificate și urmarea de cursuri formale, care generează doar diplome fără valoare.
De ce acel punctaj să nu reflecte potențialul firmei de a avea succes? Nu ăsta ar trebui să fie rolul unei grile de evaluare care produce o ierarhizare? Să le selecteze pe cele mai bune...
Cu multe experiențe nefaste în trecut ni se promite sistemul ”primul venit – primul servit”, născând suspiciunea unor practici incorecte și în care selecția firmelor se face în funcție de tăria liniei de internet, toanele serverului sau eventual accesul preferențial al unora. De ce să nu lăsăm 5 zile pentru înscriere și selecția să o facem în funcție de punctaj?
În loc să stimuleze antreprenorii cu pregătire superioară, punem accentul pe angajarea de persoane slab calificate și urmarea de cursuri formale, care generează doar diplome fără valoare
Sistemul de aplicare propus presupune înființarea firmei înainte de aplicarea pentru finanțare și depunerea unei singure cereri de plată care să includă toate cheltuielile avute în vedere în planul de afacere. Dacă condițiile actuale se mențin, necesarul de cofinanțare în primul an se va ridica la cel puțin 15.000 de euro. Există riscul ca unele persoane să fie păcălite de prevederea ordonanței de finanțare 100% a cheltuielilor eligibile și să nu facă o evaluare corectă a efortului necesar și a riscurilor asumate. Susțin idea cofinanțării și chiar a includerii acesteia în grila de evaluare și pentru creșterea transparenței și clarității pe lângă celelalte avantaje.
Din păcate, cam toate probleme apărute în acest program nu sunt generate de legislație sau norme naționale sau europene, ci de planificarea sa de către persoane fără experiență antreprenorială în cadrul unui startup. Și ca o glumă (tristă) vă spun că în Comitetul Consultativ pentru Antreprenoriat, care ar trebui să ajute la direcționarea acestui program, sunt reprezentate așa: 33 de ministere și agenții ale statului, 28 de asociații patronale și camere de comerț, 1 reprezentant al băncilor și 5 sindicate. Nu vreau să îmi imaginez cum arată o întrunire a acestui comitet, dar am auzit că sindicatele au avut puncte de vedere destul de pertinente. Și cu asta mă opresc aici. Dacă sindicatele direcționează programele de stimulare a antreprenoriatului, trăim într-un film prost, foarte prost!
Citește și:
Clarificările Guvernului privind România Start-Up Nation
Programul România Start-Up Nation a suferit modificări
România Start-Up Nation – problemele programului după publicarea ghidului pentru aplicanți
România Start-Up Nation – lista codurilor CAEN eligibile în program
Romania Start-Up Nation – ce știm până acum și ce e încă neclar
8 întrebări despre programul România Start-Up Nation – heirupism sau revoluție?
