În cele din urmă, dorința Elenei de a avea libertatea propriilor proiecte a adus-o în punctul de a accepta provocarea unui business, FizteQ Solutions.
Din start, cei doi au început cu gândul de a evita piața din România. "Ne-am saturat de toate complicațiile de aici. Clienții din România nu înțeleg că, dacă vrei calitate, trebuie să plătești. Așa că am zis că mai bine lucrăm cu străinătatea. Avem un partener în Emirate alături de care am negociat mai multe contracte pentru început", a spus Andrei într-un interviu pentru platforma Oamenii din Spatele Codului.
Totuși, întrucât lucrurile se mișcau destul de încet și în Emirate, mai ales când se intra în prioada de Ramadan, cei doi fondatori au început să accepte și câțiva clienți din România, atent selectionați.
"Nu facem site-uri de prezentare, ci platforme mai complexe, website-uri cu aplicații mobile în același timp", a explicat Andrei.
O bună parte din business vine din outsourcing, firme care decid să își externalizeze dezvoltarea de software, dar sunt și clienți care au fost lăsați baltă de echipa de programare și au apelat la FizteQ pentru a le termina proiectul.
În paralel, cei doi programatori încearcă să lucreze și la propriile proiecte, în general aplicații mobile. De asemenea, Andrei și Elena se gândesc să își extindă activitatea și în direcția cursurilor de project management, având în vedere că Elena are experiența de ani buni în corporații, fix pe această nișă.
Primii pași în programare: două trasee opuse, care s-au intersectat în cele din urmă
Andrei a început să programeze înca din clasa I, cu Visual Basic, și a fost "freelancer de când se știe". Din liceu a început primele proiecte, iar unul dintre partenerii de atunci îi este și astăzi, după 10 ani, client.
De programarea web "a dat" în 2002, apoi, în 2005, a învățat PHP și de aici a evoluat în tot ceea ce face astăzi. Acum este un coder full stack, pornind de la HTML și baze de date și până la Java Script și toate librăriile importante.
Elena vine din corporație, a lucrat în mai multe echipe - inclusiv la eMAG, unde a ajuns scrum master și team lead. A vrut însă să simtă că are proiectul propriu și așa a luat calea antreprenoriatului.