Această ediţie a concursului de programare Bebras se va desfășura în toată lumea şi în toate unitățile școlare interesate din România în perioada 13-17 noiembrie 2017. Participarea este gratuită şi înscrierile au loc până pe 20 octombrie. Competenţele de gândire algoritmică şi programare pot fi certificate internaţional prin noul modul ECDL Computing.

Bebras s-a organizat pentru prima dată la noi în ţară în anul 2016 prin ECDL ROMANIA, cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi ATIC. Atunci au participat 11.222 de elevi şi 470 de profesori din 265 de unităţi şcolare. Bebras Challenge se desfăşoară în peste 40 de ţări din întreaga lume. Săptămâna mondială Bebras a fost declarată anul acesta în perioada 13-17 Noiembrie 2017.

Participarea la această competiţie le oferă elevilor oportunitatea de a-și testa abilitățile logice și de calcul, prin intermediul diferitelor tipuri de probleme amuzante și provocatoare în același timp. Competiția se desfășoră exclusiv online în cadrul fiecărei unități școlare, sub supravegherea unui profesor, conform unui orar flexibil. Testele se pot susține în limba română sau engleză. Participarea la acest concurs este gratuită pentru toţi elevii. Competiţia se desfăşoară pe 4 categorii: Benjamin (clasele V si VI), Cadet (clasele VII si VIII), Junior (clasele IX si X), Senior (clasele XI si XII).

Înscrierile se desfăşoară exclusiv în perioada 2-20 octombrie 2017.

BEBRAS Romania se desfăşoară cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Informaţii despre Bebras România sunt disponibile pe www.bebras.ro sau direct la e-mail [email protected]. CDL.