Lectură de 3 min
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Hai să vedem unde stăm acum. Start-Up Nation e un program guvernamental cu fonduri din două surse: de la Uniunea Europeană și de la bugetul de stat. În formula sa din 2017, programul Start-Up Nation acorda 44.000 de euro antreprenorilor pentru a începe o afacere. Aceștia din urmă nu trebuiau să aibă niciun alt venit pentru a putea accesa finanțarea. Practic, statul a înmânat niște bani unor oameni, antreprenori sau nu, fără să ia în calcul gradul de risc al investiției.
Evident că statul, spre deosebire de un investitor privat, poate să-și asume un grad de risc mai mare al investiției, pentru a încuraja antreprenoriatul. Dar nici așa nu ar trebui să înmâneze niște bani fără să ia în calcul gradul de educație financiară și antreprenorială a unei persoane, un background, o garanție. Acest lucru s-ar fi putut rezolva dacă am fi avut un parteneriat public-privat. Unul serios.
Ultima știre importantă pe care am publicat-o pe această temă pe start-up.ro a fost articolul Oanei Coșman despre fondul Gap Minder, un fond de investiții românesc ce a reușit să strângă 26 de milioane de euro. Dintre aceștia, 20 de milioane de euro sunt de la European Investment Fund. Aceasta din urmă e o organizație a Uniunii Europene care împrumută sume de bani nu către IMM-uri, ci către fonduri de investiții. Acestea din urmă își asigură riscul investiției ulterioare și apoi EIF are de câștigat, dar și fondul. Și startup-urile.
Aceasta este formula cea mai potrivită pentru a face investiții. Nu să dai banii direct unui antreprenor, ci să pui un filtru între banii statului/Uniunii Europene și antreprenor. De multe ori, acest filtru nu este o altă entitate, ci banii proprii.
Dacă eu, ca antreprenor, trebuie să cofinanțez un proiect european, de exemplu, atunci voi avea responsabilitatea totală a investiției mele. În primul rând pentru că am investit de prima oară, iar în al doilea rând pentru că nu vreau ca firma mea să ajungă în faliment.
Am auzit asta la un moment dat de la un antreprenor: “Ca să faci afaceri, mai întâi te costă foarte mult și abia apoi poți avea succes”. Skin in the game îi zice americanul. Put your money where your mouth is. Sunt diverse formule de tipul acesta prin care se vorbește despre responsabilitatea antreprenorului. Faptul că a apărut un fond de investiții care a reușit să ia 20 de milioane de dolari de la EIF e foarte bine.
Nu e prima situație de genul acesta. Catalyst România a investit în startup-uri românești prin inițiativa JEREMIE a Uniunii Europene. Fondurile își asumă riscul, dar știu să atragă acești bani mai ușor.
Un exemplu de cum se lucrează pe termen lung în parteneriate public-privat este Israelul. Pe lângă faptul că au biroul de Chief Scientist Officer, adică organizația care asigură puntea de legătură între privați și stat, între domeniul cercetării și cel al antreprenoriatului, organizația care judecă dacă o companie primește investiție.
Și sistemul are multe elemente, dar unul esențial e acesta: biroul Cercetătorului-Șef nu acordă niciodată o finanțare unei companii dacă aceasta nu are și un alt investitor care să vină în paralel cu statul în susținere. Ca la fotbal: niciodată statul nu pleacă pe flanc dacă pe partea cealaltă nu e un privat.
În plus, statul nu are obiective de cifre seci. Adică nu se uită la câte afaceri ajută, ci la ceva mai abstract: câți bani aduc în economie. De asemenea, nu se agață de proprietate. Statul israelian știe că guvernanții știu să facă politici, nu să administreze afaceri. Așa că dacă un privat vrea să cumpere partea statului, se va întâmpla contra unei sume potrivite.
Ce învățăm din exemplul israelian? Statul nu poate să arunce cu bani ca Gigi Becali la săraci. Statul trebuie să creeze mecanismele, să ofere posibilitatea investitorilor de carieră să administreze, iar apoi să se asigure că legăturile din piață sunt făcute.
Din acest motiv, sper să văd mai multe fonduri de tip Catalyst România sau Gap Minder și mai puține Start-Up Nation. Și mai puțin intervenționism al statului care ar vrea să construiască “o bărcuță” și mai multă strategie.
Urmărește ecosistemul startup-urilor românești de peste șapte ani. Îi plac poveștile cu ratări mai mult decât îi plac poveștile de succes, pentru că e mai mult de învățat din sinceritatea unei înfrângeri. Dar nu crede că partida a fost pierdută. Susține antreprenoriatul, dar își păstrează un spirit critic față de ideile și implementările locale.
Vlad Andriescu
