Globalizarea și tranziția digitală au produs schimbări importante: nu mai există unitate de loc - oamenii pot lucra din ce în ce mai mult la distanță, iar freelancing-ul a determinat regândirea timpului și spațiului muncii.
În același timp, concurența pentru talente este mai acerbă decât oricând. Potrivit unui studiu recent, România este pe locul 2 în rândul țărilor din lume care se confruntă cu o criză acută de personal calificat. Există, însă, unele soluții eficiente și mai puțin costisitoare decât metodele tradiționale, la care ar putea apela companiile.
Sebastian Siseles, director la Freelancer.com, un marketplace global de crowdsourcing, explică de ce ar trebui să îți cauți următorii angajați în online și nu ar trebui să gândești regional. Atunci când recurgi la serviciile unui freelancer, ai acces la o rețea de milioane de oameni, în loc să te limitezi la cei câteva mii sau chiar zeci din țară. În online poți găsi oameni pentru domenii dintre cele mai diverse, de la specialiști IT (securitate cibernetică, suport tehnic), la consultanți, dezvoltatori web, designeri, responsabili social media sau chiar terapeuți,
Pe lângă accesul la o masă mai mare de oameni, recrutarea de freelanceri înseamnă o reducere considerabilă a costurilor.
De exemplu, dacă ai nevoie de cineva care să lucreze la imaginea firmei tale, în loc să angajezi o agenție, poți să apelezi la un freelancer, pentru a evita costurile suplimentare. Atunci când angajezi un freelancer, trebuie să urmărești care sunt competențele și experiența lui anterioară, pentru a minima posibilitatea unui eșec.
Ce le iese freelancerilor
Odată cu progresul tehnologic s-au schimbat mult și obiceiurile noastre cotidiente, inclusiv modul în care ne raportăm la muncă. Tot mai mulți tineri angajați își doresc un program flexibil, acesta fiind printre cele mai dorite beneficii extrasalariale.
Generația Millennials intră pe piața forței de muncă având experiența de a fi născuți și crescuți folosind un calculator. Tocmai de aceea ei consideră că sarcinile de acum pot fi îndeplinite atât de acasă, cât și de la locul de muncă.
Cum arată jobul ideal pentru generația millennials? Ei își doresc să călătoarească mai mult și să poate îmbina dezvoltarea profesională cu cea personală și nu vor să se încadreze în structura clasică a unui program de muncă, vor să petreacă mai mult timp cu familia și prietenii.
Dacă ești un freelancer în căutarea unor idei de business pe care le poți începe acasă, am făcut noi o listă.