Totodată, reprezentanții ministerului au anunțat faptul că persoanele interesate pot transmite completări sau propuneri de modificare, timp de 30 de zile, conform legislației.

Având în vedere publicarea în transparență decizională a PROIECTUL ORDONANŢEI DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, cu modificările și completările ulterioare in vederea pregătirii deschiderii apelului de proiecte pentru programul Start-Up Nation 2018, de catre Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert și Antreprenoriat, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) susţine necesitatea implementării unor modificări/completări raportate la necesităţile reale ale beneficiarilor.

Patronatul antreprenorilor din România vine cu o serie de observații și propuneri pentru modificarea programului Start-Up Nation 2018.

Observații cu privire la grila de punctaj

Criteriul A. Domeniul de activitate

Acest criteriu a creat confuzie atât între potențialii participani la program, cât și în rândul consultanților. Nu este clar definit “Servicii (exclusiv IT)” și “Comerț și alte activități”. Aceste puncte necesită clarificări suplimentare și lista codurilor CAEN incluse la fiecare linie. În cazul în care sintagma “Servicii (exclusiv IT)” se referă la punctarea tuturor codurilor CAEN din domeniul IT, atunci sunt excluse de la finanțare celelalte categorii de servicii (turism, educație, etc.)

De asemenea, considerăm că activitățile de servicii trebuie să fie punctate mai bine decât cele din comerț, având în vedere valoarea adăugată adusă de acestea comparativ cu activitățile de comerț.

Programul Start-Up Nation trebuie să fie în acord cu Strategia Națională pentru Competitivitate, nu să o contrazică, și să puncteze domeniile prioritare precum IT și industrii creative.

Totodată, industriile creative sunt domenii care în general aduc valoarea adaugată mare, lucru care se transpune în contribuții aferente angajaților ți impozite ridicate plătite statului. Din acest motiv, considerăm că aceste domenii ar trebui să fie punctate la fel ca și domeniul IT.

Criteriul B. Planul de afaceri conduce la crearea de noi locuri de muncă pe durată nedeterminată în cadrul întreprinderii

Nu se justifică punctarea suplimentară pentru crearea unui loc de muncă în plus față de cel prevazut la art. 4 alin. (1), având în vedere decalajul între cererea și oferta de forță de muncă. Principala problemă a mediului de afaceri în acest moment conform „Carta Albă IMM-urilor 2018 ” este lipsa personalului. Prin crearea de locuri de muncă suplimentare nu asigurăm o metodă de sprijin a mediului de afaceri. În plus, firmele finanțate vor întâmpina probleme în implementare, având ca principala cauză faptul că nu vor găsi persoane pe care să le angajeze.

Criteriul C. Densitate IMM

Nu se justifică punctarea suplimentară a firmelor care vor implementa proiectele în judetele în care media IMM-urilor la mia de locuitori este sub 40, deoarece pentru reducerea decalajului între zonele dezvoltate și zonele mai puțin dezvoltate există deja programe de finanțare din fonduri europene care sunt destinate exclusiv regiunilor mai puțin dezvoltate. Programul Start-Up Nation trebuie sa fie complementar programelor de finanțare din fonduri europene și nu să finanțeze prioritar, poate chiar exclusiv aceleași regiuni. În plus, în acest moment nu există date statistice relevante cu privire la numărul de IMM-uri la mia de locuitori, clasificate pe județele din România. Acest criteriu este discriminatoriu și va exclude de la finanțare județe importante și cu potențial antreprenorial ridicat: Cluj, Constanța, Timișoara, București-Ilfov, etc. De asemenea, în aceste județe regăsim cele mai mari centre studentești, potențiali beneficiari ai programului.

Criteriul E. Criterii aferente asociaților/ acționarilor

Este acordat un punctaj excesiv acestui criteriu, transformându-l astfel într-un criteriu de eligibilitate. Totodată acest criteriu este discriminatoriu față de persoanele care nu au avut succes iar acum doresc să se reprofileze, poziția Comisiei Europene și inițiativele SUA sunt de „a acorda o doua șansă” și nu de îngrădire a posibilităților de dezvoltare. Considerăm necesară eliminarea criteriului.

Principiile implementate

Principiul primul venit – primul servit nu este un principiu care să asigure calitatea planurilor de afaceri depuse. Acesta, coroborat cu închiderea apelului de proiecte la momentul la care valoarea totală a cheltuielilor eligibile solicitate va atinge pragul de 150% din bugetul alocat apelului, va conduce la o supraaglomerare a depunerilor la deschiderea aplicației, lucru demonstrat prin experiența schemei de minimis din anul 2013, atunci când aplicația a fost închisă în 3 minute de la deschidere. De asemenea, acest lucru poate conduce la depunerea unor proiecte fictive și slab calitative, care să conducă la închiderea rapidă a apelului. Au existat și pot fi realizate soft-uri nedetectabile care să poată depună un număr mare de proiecte concomitent, lucru care să conducă la blocarea aplicației sau atingerea instantă a pragului de 150% din bugetul alocat. Nu încurajăm acest demers.

Introducerea posibilității de acordare a unui avans de până la 30% din suma totală aprobată este binevenită pentru beneficiarii programului.

Observații privind grila de acordare a punctajelor

Mediul de afaceri de afaceri are nevoie de stabilitate si predictibilitate, principii care trebuie să ghideze și autoritățile publice. Propunem modificarea grilei de punctaj conform modelului de mai jos:

GRILĂ DE ACORDARE A PUNCTAJELOR ON-LINE

Nr. Crt. Criterii

Domeniul de activitate

A 1 Producție 40

2 Programare IT - cod CAEN 6201 40

3 Industrii creative 40

4 Servicii 30

5 Comerț și alte activități 25

Planul de afaceri conduce la crearea de noi locuri de muncă din categoria persoane defavorizate*/absolvenți după anul 2012/ șomer

B 6 Cel puțin 1 loc de muncă ocupat de persoană defavorizată*/absolvent după anul 2012/șomer 20

* definită conform Hotărârii de Guvern nr. 799/2014

Criterii aferente investiției

D 7 Echipamente tehnologice și software-uri necesare desfășurării activității în pondere mai mare sau egală cu 60% din valoarea planului de afaceri 20

8 Echipamente tehnologice și software-uri necesare desfășurării activității în pondere mai mare sau egală cu 40% din valoarea planului de afaceri 10

Valoarea aportului propriu

E 9 Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 10% din valoarea eligibilă a proiectului 10

10 Societatea/Asociatul/Acționarul NU a mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă in cadrul programelor naționale pentru sprijinirea IMM-urilor 10

Punctajul maxim care se poate obține este de 100 puncte.

Punctajul minim pentru admitere la finanțare este 50 puncte.

La punctaje egale va prevala:

  • Valoarea procentului aferent aportului propriu;
  • Achiziția de echipamente tehnologice;
  • Activitatea pe care accesează programul;
  • Data și ora înscrierii în program.

Până în acest moment oficialii Ministerului pentru IMM-uri nu au precizat data la care va începe programul Start-Up Nation 2018.