Să devii șeful unei echipe în cadrul companiei pentru care lucrezi sau să fii propriul tău șef este un pas mare, dar pe care trebuie să îl faci dacă vrei să crești în carieră. Oricine poate să fie șef, dar nu oricine poate să fie un lider bun, întrucât asta ține de practici, comportamente și mod de gândire. Așa că merită să investești timp pentru a studia și a învăța cum să tratezi responsabilitățile de manager.
Mai jos sunt câteva cărți recomandate de experți în carieră, care te vor ajuta să intri în noul rol și să-i faci față cu succes.
Crucial Conversations Tools for Talking When Stakes are High, Second Edition, de Kerry Patterson
Cartea se concentrează pe momentele ne conturează viețile și relațiile, dar și toată lumea noastră. „Comunicarea este o abilitate crucială pentru oricine, în special pentru noii manageri”, spune Ngoc Nguyen, antrenor de carieră la Ama La Vida. Ea recomandă această carte pentru cunoștințele pe care le oferă pentru a te pregăti de inevitabil. Nguyen spune că atunci când conduci oamenii, te vei confrunta cu situații dificile și va trebui să faci față unor provocări în care deciziile pe care le iei nu te vor afecta doar pe tine, dar și pe alții.
How to Win Friends and Influence People, Dale Carnegie
Cartea lui Dale Carnegie este considerată a fi una dintre cele mai revoluționare și atemporale cărți din toate timpurile, întrucât oferă sfaturi testate în timp, atât pentru viața profesională, cât și cea personală. Conform prezentării de pe elefant.ro, din această carte vei afla despre cum poți face oamenii să te placă, cum îi câștigi de partea ta prin felul tău de a gândi și cum poți schimba oamenii fără să stârnești ostilități.
The New One Minute Manager, de Ken Blanchard și Spencer Johnson
Ca un ghid pentru noii manageri, te va ajuta oferindu-ți sfaturi despre cum să comunici mai eficient. Potrivit experților, comunicarea dintre un manager și echipa sa este secretul unui management eficient și al unor angajați mulțumiți. Autorii cărții îi învață pe cititori trei secrete practice despre managementul oamenilor și explică de ce aceste tehnici continuă să funcționeze atât de bine, chiar și după câteva decenii.
HBR’s 10 Must Reads For New Managers
Descrisă de Ngoc Nguyen ca fiind „un punct bun de plecare” în management, precum și una care se citește foarte rapid, această carte este o compilație a celor mai bune articole apărute în publicația Harvard Business Review, dedicate managerilor. Potrivit review-urilor, cartea urmărește poveștile oamenilor care au ajuns pentru prima dată într-un rol de leadership, prezentând atât succesele, cât și punctele slabe ale acestora.