Coreea de Sud are primul unicorn fintech, după ce Toss a primit o investiție de 80 de milioane de dolari, la o evaluare de 1,2 miliarde de dolari, scriu cei de la Quartz. Toss a a fost lansat în 2015, fiind o platformă de P2P (peer-to-peer), care îți permite să transferi bani instant între două carduri.

Startup-ul oferă peste 25 de servicii, inclusiv conturi de împrumut, gestionarea scorului de credit și planuri de asigurare personalizate, având 10 milioane de utilizatori înregistrați într-o țară cu 51 de milioane de persoane.

Toss a primit până acum investiții totale de aproape 200 de milioane de dolari de la investitori precum fondul de investiții suverane GIC din Singapore, Sequoia China și PayPal. Startup-ul intenționează să investească banii în extindere teritorială în Coreea și în Asia de Sud-Est, precum și în noi operațiuni de brokeraj.