Serviciul simplifică semnificativ pentru companii procedura de notificare a debitorilor în scopul recuperării de creanțe.
Dezvoltat de o echipa de specialiști IT din județul Cluj, Notificarea.ro se adresează companiilor de orice dimensiuni și vizează, cu precădere, IMM-urile care nu au departamente juridice proprii și nu pot gestiona intern activitatea de recuperare de creanțe.
Serviciul Notificarea.ro a fost dezvoltat în urma unei investiții de 150.000 euro în dezvoltarea platformei și în expertiza juridică.
Lansarea acestui serviciu are loc în contextul în care, la nivel național, conformarea voluntară la plată s-a redus semnificativ.
Aproape jumătate dintre companii au datorii
Astfel, 45% dintre companiile din România au datorii către alte companii, potrivit unei sondaj realizat pe platforma iVOX, la solicitarea Notificarea.ro, în luna februarie. Indisciplina contractuală este în creștere, în ultimii ani, ca urmare a dezechilibrelor macroeconomice și a lipsei de predictibilitate la nivelul mediului de afaceri.
Serviciul Notificarea.ro facilitează companiilor somarea debitorilor în vederea conformării la plată, scutind întreprinzătorii de:
- trimiterea de notificări și apelând la serviciile poștale/curierat,
- drumuri la Poștă,
- înregistrare recipiselor, care atestă comunicarea cu debitorul, servicii de arhivare.
Potrivit legislației în vigoare, înainte de a acționa în instanță clienții rău-platnici, aceștia trebuie notificați oficial în legătură cu debitele restante. Prin utilizarea serviciului Notificarea.ro, companiile pot face acest lucru în câteva minute, beneficiind de costuri semnificativ mai mici.
”Reducerea de costuri este de 60% față de cele angajate tradițional cu societățile de avocatură sau de debit collection. De asemenea, Notificarea.ro le oferă companiilor posibilitatea de a rezolva rapid o problemă stringentă și cu impact în activitatea firmei, cum este cea a recuperării datoriilor, crescând gradul de autonomie al acestora, grăbind procesul și simplificând toate aceste demersuri”, spune Ana Maria Morar, Project Manager Notificarea.ro.
Cum funcționează Notificarea.ro
Serviciul oferit de Notificarea.ro oferă două căi de comunicare: prin poștă electronică, cu raport electronic care atestă transmiterea și recepția mesajului electronic, și prin serviciile poștale sau de curierat, în scrisoare recomandată, cu confirmare de primire și valoare declarată.
Documentele care atestă comunicarea notificării către debitor sunt automat introduse în dosarul electronic al notificării comunicate, odată ce recipisele sunt returnate de serviciile poștale.
Costul notificării transmise prin poștă electronică via Notificarea.ro este de 5 lei atunci când companiile optează pentru pachetul de 10 notificări, în timp ce o notificare transmisă prin serviciile poștale sau de curierat, apelând la același serviciu, în scrisoare recomandată, cu confirmare de primire și valoare declarată costă 30 de lei, la achiziția pachetului de 10 notificări.
Costul pentru generare/expediere individuală este de 9 lei, pentru notificarea transmisă prin poștă electronică, și 39 de lei, pentru cea transmisă prin servicii poștale sau de curierat.
”Notificarea de plată generată și transmisă prin utilizarea serviciului nostru pune în întârziere debitorii, potrivit legislației în vigoare. În cazul puțin probabil al neconformării la plată, clienții noștri pot declanșa, în baza notificării transmise și a documentelor care atestă comunicarea cu debitorul, procedura judiciară pentru recuperarea debitului prin executor judecătoresc”, mai spune Ana Maria Morar.
Platforma Notificarea.ro a fost concepută pentru a administra mai ușor debitorii și a scuti companiile de procesul laborios aferent unui proces de recuperare a creanțelor, pentru care un consultant juridic ar solicita în mod uzual atât o plată fixă, cât și un onorariu de succes.