Am stat de vorbă cu Ștefan Oprea chiar în ultimele zile din iulie și, chiar dacă doar ce-și începuse concediul, a ținut să-mi precizeze încă din primele momente că ”nici acum nu-mi las afacerile din mână”, profitând de faptul că afară era înnorat pentru a-mi povesti puțin despre afacerea din agricultură și planurile sale.
Spun planurile sale, pentru că, un alt lucru pe care antreprenorul din Galați a ținut să-l precizeze, este faptul că își face strategia pe termen lung. ”Defect” de economist, probabil. Sau, un lucru învățat de la tatăl său, inginer zootehist de profesie, care a înființat Compania Oprea în ’94, după ce s-a pensionat din funcția de director al complexului de creștere a porcilor Brăhănești. Firma a pornit cu un tractor și a ajuns să aibă câteva sute de hectare de teren, utilaje agricole și să își vândă producția la export.
Planuri pe termen lung
Iar Ștefan Oprea investește constant pentru a dezvolta portofoliul afacerii pe care a moștenit-o.
”Eu când îmi fac calcule economice, nu mi le fac pe perioade scurte de timp, mi le fac cu gândul la următorii câțiva ani”, spune Oprea.
Deși a început să se ocupe, efectiv de afacere în 2011, i-a oferit tatălui ajutorul și expertiza de mult mai devreme. De exemplu, s-a ocupat de implementarea politicilor de absorbție a fondurilor europene, realizând un proiect prin intermediul fondurilor SAPARD în 2005 care a avut ca rezultat modernizarea parcului de utilaje agricole. De altfel, până acum, Compania Oprea a finalizat trei proiecte de dotare din punct de vedere logistic.
După cum ne-a precizat Ștefan Oprea, în afara fondurilor europene, nu s-a sfiit să apeleze și la bănci pentru a-și susține activitatea firmei și planurile, având trei linii de credit cu o valoare totală de 9 milioane de lei.
”Important e că am avut doi ani de grație, ceea ce este de mare ajutor pentru o societate. Poți să susții mai ușor plata dobânzilor”, spune acesta.
Așa cum spuneam, o bună parte din activitatea din agricultură a lui Ștefan Oprea este axată pe diverse culturi, precum porumb, mazăre, rapiță și floarea soarelui, acesta cultivând și lucernă, momentan pentru a revitaliza solul și a-l pregăti pentru noi culturi.
Culturi ecologice
Din cele 411 ha pe care le deține, 328 ha sunt declarate la APIA pe măsuri de cultură ecologică, o decizie pe care a luat-o pentru a fi conform cerințelor UE și a putea vinde, mult mai ușor, la export.
De altfel, pe lângă exporturi, antreprenorul din Galați plănuiește să se axeze tot mai mult pe realizarea de produse finite. Investește într-un uscător și într-un spațiu de depozitare, care-i va permite să ”miște” mult mai rapid producția și să aibă chiar și cultura a doua, ca de exemplu, la mazăre.
Totodată, încă face o serie de calcule, însă își dorește să facă în viitorul apropiat și o unitate de tip FNC, cu o linie de ambalare specializată de ambalare.
Iar pentru porumb și pentru a face pasul la următoarea sa idee de business, pe care a și patentat-o, lucrează la construcția unei mori.
Bulz pentru toată lumea
”Am luat în calcul că abia anul viitor voi avea finalizată implementarea proiectului, pentru cultura anului agricol 2020-2021. Abia atunci voi avea capacitate de procesare a produselor. Și tot atunci voi demara discuții pentru desfacerea internă de mălai”, ne-a spus Oprea, adăugând faptul că, odată ce moara va deveni funcțională, dorința lui este de a atrage și alți agricultori dornici să facă mălai în unitatea sa de producție.
”Cererea este foarte mare pe produse ecologice”, adaugă Ștefan Oprea.
Și tot având ca miză produsele ecologice, dar și promovarea produselor tradiționale, antreprenorul din Galați și-a propus să facă și produse alimentare derivate. Ca de exemplu, bulz.
”După ce voi avea și un laborator și autorizație DSV vreau să fac și acel bulz pe care-l facem noi tradițional. Am o inovație și vreau să-l fac sub formă de cărămizi ca să poată să fie depozitat și vândut în magazine, și apoi, să poată fi gătit în cuptorul cu microunde și consumat. Urmează să omologhez rețeta și produsul la OSIM, dar mai întâi de toate trebuie să finalizez acest proiect al morii ca să am garantată materia primă”, a declarat Ștefan Oprea.
Managerul Compania Oprea a adăugat faptul că a discutat deja cu o serie de potențiali furnizori pentru brânză, iar aceasta ar urma să fie achiziționată dintr-o unitate specializată din zona Vrancei.
”E nevoie de multă ambiție și curaj”, a menționat antreprenorul, gândindu-se la șansele unui proiect de acest gen, nu doar pe piața locală, ci și în rândul consumatorilor din afara granițelor. ”Îmi doresc ca lumea să mănânce sănătos, ceea ce nu prea se mai întâmplă acum”, a concluzionat Ștefan Oprea.
----
Ștefan Oprea este unul dintre antreprenorii incluși în proiectul ”România Poate”. Proiectul “România Poate” s-a născut dintr-o discuție cu Patria Bank în încercarea de a găsi o soluţie comună prin care să promovăm povești ale antreprenorilor care fac lucruri bune în țară. Patria Bank e un partener pentru IMM-uri și afaceri mici. Cu ajutorul serviciilor sale, antreprenorii au parte de finanțare (linii de credit sau credite de investiții) și consultanță bancară în termeni simpli care să-i ajute să-și ducă afacerea mai departe.