Conform unei decizii luate de Vodafone România, toate apelurile din țările de mai sus către România vor fi gratuite pentru a ajuta comunicarea între românii care muncesc și trăiesc în străinătate și familiile și prietenii de acasă. Astfel, de pe 14 martie până pe 20 martie toate apelurile vor fi gratuite în rețeaua Vodafone dacă suni din Franța, Italia, Spania, Marea Britanie și Germania.
E posibil ca măsura să se prelungească în funcție de extinderea cazurilor de coronavirus și a impunerii unor limitări în perioada următoare. În momentul de față Italia este în carantina pe întreg teritoriul și locuitorii ies din casă doar pentru cumpărăturile de bază la supermarket. De asemenea, toți cei care au venit din țările menționate au intrat în carantină sau autoizolare la domiciliu.
De asemenea, zilele trecute Telekom România a anunțat o serie de măsuri pentru a ajuta antreprenorii în această perioadă și pentru a facilita educația de la distanță, în condițiile în care școlile au fost închise și elevii trebuie să studieze de la distanță.
Telekom, împreună cu partenerii săi strategici, a demarat planul de acțiune ”Continuitatea afacerii” și pune la dispoziție un pachet de soluții certificate, ușor de utilizat și activat.
Pachetul Telekom ”Continuitatea afacerii”, oferit gratuit pentru 3 luni, include conectivitate mobilă nelimitată, voce și net 4G, securitatea dispozitivelor cu licențe Norton Security Online, iar pentru susținerea colaborării la distanță prin audio și/sau videoconferințe puteți alege între soluțiile Microsoft Teams sau Cisco Webex.
Telekom Romania, împreună cu partenerul său Adservio, oferă gratuit, până la finalul anului, internet 4G și licențe în platforma de management educațional Adservio, o soluție digitală prin care se asigură continuitatea procesului educațional, chiar și de la distanță. Astfel, toate unitățile de învățământ interesate pot beneficia gratuit de un pachet educațional integrat ce conține licențe pentru platforma Adservio și internet nelimitat 4G.
Platforma Adservio acoperă funcționalitățile indicate de Ministerul Educației și Cercetării pentru perioada următoare prin organizarea de cursuri online, gestionarea materialelor suport de curs și a temelor, notarea în catalogul virtual și informarea părinţilor prin rapoarte automate despre evoluţia și activitatea elevilor.
Prin intermediul acestei platforme, cu peste 300.000 de utilizatori din peste 200 de școli din întreaga țară, se asigură:
- catalog în format electronic;
- transmiterea de teme și proiecte online;
- evaluarea elevilor și notarea lor;
- crearea și distribuirea de teste online;
- comunicarea directă între elevi, părinți, profesori, directori și inspectorat;
- distribuirea lecțiilor și resurselor didactice necesare;
- distribuirea rapoartelor către Inspectorat și Ministerul Educației.
Platforma poate fi utilizată atât în varianta desktop cât și aplicație mobilă.