Dacă până acum doar companiile mari, care dispuneau de bugete gigant, își puteau permite acest tip de soluții de automatizare, în prezent și întreprinderile mici și mijlocii au acces la produse de digitalizare prin care pot aloca de două ori mai puține resurse și obține rezultate de trei ori mai mari.
Potrivit specialiștilor MediaPost Martech, aceste rezultate pot fi obținute cu o investiţie iniţială de 2.000 de euro şi una lunară sub 1.000 de euro, mai precis un cost de 5 ori mai mic decât media actuală a unei astfel de soluții.
Astfel, IMM-urile vor avea primele rezultate după trei luni, iar anual se pot face economii de peste 100.000 de euro, prin eficientizarea activității și creșterea productivității per angajat.
De asemenea, prin automatizare, scade cu până la 80% timpul alocat sarcinilor repetitive, iar personalul alocat acestora va putea desfășura alte activități, mai creative.
Integrarea soluțiilor de tip CRM și de automatizare a vânzărilor și activității de marketing ajută compania să comunice personalizat.
Mesajul şi stilul se aleg în funcție de nevoile și obiceiurile de navigare și achiziție ale fiecărui utilizator, toate detaliile fiind stocate în baza de date. Quickstart este un astfel de program, al cărui mod de funcționare simplificat contribuie la eficientizarea modelului de business şi, în acelaşi timp, face posibilă o reducere de 80% a preţului comparat cu servicii similare, pentru ca produsul să poată fi accesibil şi pentru IMM-uri.
Licenţele pornesc de la 100 de euro, însă o implementare cu succes presupune aproximativ 1.000 euro lunar pentru licenţe şi servicii de implementare şi întreţinere, iar bugetul ideal este de 10.000 euro. Primele rezultate sunt vizibile după doar două săptămâni, dar o implementare completă și complexă durează circa șase luni.
„Am ales să distribuim acest produs acum pentru că în prezent, din estimările Mediapost, circa 500.000 de companii românești sunt automatizate doar în proporție de 20%, de patru ori mai puțin decât ar fi necesar pentru cerințele actuale ale pieței”, declară Adrian Alexandrescu, Senior Partner MediaPost Martech.
Contextul este confirmat şi de un studiu al Băncii Europene pentru Investiții, conform căruia rata de digitalizare în România rămâne sub media europeană, motiv pentru care fondurile dedicate IMM-urilor românești vor fi suplimentate de Uniunea Europeană cu până la 150 de milioane de euro, pentru a remedia situaţia.
Într-un grafic publicat de Banca Europeană pentru Investiţii, România ocupă un loc la coada clasamentului digitalizării, pe mai multe segmente de piaţă.
Cea mai mare diferenţă faţă de media europeană, dar şi de cea americană, se înregistrează pe segmentul producţiei, unde există o diferenţă de aproximativ 20 de procente, ceea ce presupune o automatizare minimală.
Potenţialul de automatizare este enorm în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât aici se înregistrează un volum semnificativ de sarcini repetitive.