Inițiativa BT Mic „Cumpără de la o afacere mică” propune să ne gândim altfel când vine vorba de un kilogram de mere sau de pâinea zilnică și să ne întrebăm de unde le cumpărăm și ce opțiuni avem. E o inițiativă de promovare a afacerilor mici, dar și a consumului responsabil, marcată prin prezentarea antreprenorilor pe blogul BT Mic.

Să cumperi de la o afacere mică nu e nicidecum o obligație. Pentru că ne uităm de multe ori după simplitatea cumpărăturilor. Dar produsele sau serviciile afacerilor locale pot fi mai de calitate și poți crea o relație personală cu fondatorii.

În plus, contribui la trecerea peste această perioadă dificilă care a pornit din luna martie.

Acum continuăm cu alte cinci care ne-au atras atenția. Spune-ne și tu ce afaceri mici îți plac.

American BBQ - Burger - Ribs

American BBQ este un business mic din Mioveni, județul Argeș, deschis din pasiune antreprenorială. Mariana povestește pe blogul BT Mic de faptul că antreprenoriatul a însoțit-o din 1994 încoace.

Spune că ești antreprenor și în vremuri bune și în vremuri grele, dar nu trebuie să renunți.

Prima experiență antreprenorială și deschiderea American BBQ

„De când mă știu am avut “spirit antreprenorial”, niciodată nu m-am împăcat prea bine cu statutul de “angajat”. Prima ocazie pe care am avut-o a fost în 1994, când am călătorit la Istanbul. La vremea aceea, mergea foarte bine vânzarea de produse aduse din Turcia și mi-am zis: ”asta pot să fac și eu”.

„Au trecut ceva ani și din ce în ce mai des îmi venea în cap ideea că vreau altceva: știi, ca la americani, când au o afacere de familie, toți sunt implicați, apoi o preia generația următoare. Copiii mei erau la muncă în afară. Le-am spus ce îmi doresc, ne-am sfătuit care ar fi acea afacere pe care am duce-o mai departe ca familie”

„În 2018 ne-am mobilizat și am investit tot ce aveam în această idee. Spațiul a fost utilat, transformat într-un loc în care clienții să se simtă bine și să servească produse gustoase: burgeri, coaste cu sos BBQ, meniuri de pui, cartofi delicioși etc. Cuvântul cheie pentru noi este “calitate” și majoritatea ingredientelor folosite sunt proaspete, achiziționate de la producători locali”.

Lunile de pandemie pentru un business mic din Mioveni

„Nu sunt prăpăstioasă, dar aș zice catastrofal. Nu strică să facem haz de necaz, dar acesta este adevărul. Am fost nevoiți să închidem temporar afacerea. Nu o să mă plâng prea mult, am redeschis și am reluat activitatea. Pentru că sunt un om ambițios, muncesc până la epuizare, dacă e cazul și am încredere că vom ajunge din nou la încasările de dinaintea acestei pandemii. În plus, pentru că, așa cum ziceam, spiritul antreprenorial este cel care mă ghidează și ne ghidează ca familie, ne dorim să deschidem o clătitărie, într-o nouă locație.”

Olimpia handmade with love - săpunuri naturale

Olimpia spune că e pasionată de natură, flori și frumos și afacerea ei mică a început după ce a primit o carte despre cum se face săpunul natural și a început să facă și ea. Iar familia ei a încurajat-o să-și deschidă o afacere.

Începuturile afacerii de săpunuri naturale

„Ideea a început să fie tot mai prezentă în mintea mea, dar nu aveam banii necesari pentru investiția inițială. Așa că am plecat pentru doi ani în Irlanda, am muncit și am strâns bani cu gândul că voi reveni în țară și îmi voi îndeplini visul de a avea mica mea afacere cu săpunuri și creme naturale”.

Din ce sunt săpunurile Olimpiei

„100% ingrediente naturale. Săpunurile mele sunt făcute prin metoda "la rece" și au la baza uleiuri și unturi vegetale cu hidrolate din plante din flora spontană a Saschizului, mai exact, din rezervația Natură 2000. Pe lângă plantele și florile sălbatice care cresc în mod natural, am cultivat în grădina lavandă, galbenele, mentă și lămâiță pe care le usuc și fac macerate din diferite uleiuri pe care le folosesc în produsele mele. Coloranții sunt tot naturali din pudre din diverse plante sau argile, iar că parfumanți folosesc uleiuri esențiale de calitate”.

Criza sanitară și impactul asupra afacerii

„Vânzările în ultimele luni au scăzut pe fondul crizei sanitare, cu toate că am dezvoltat și o gamă de săpunuri cu proprietăți antibacteriene. Dar în continuare am colaborat cu pensiunile din Saschiz și Sighișoara, în continuare am fost prezentă în online pe pagina Olimpia handmade with love și în continuare am mare încredere în potențialul acestei afaceri. Mai mult, în curând voi deschide magazinul propriu în Saschiz”.

Service OnLaptop - un business ca un doctor de calculatoare

Valentin e IT-ist de 14 ani și a avut primul calculator în liceu. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-l demonteze și să-i studieze fiecare piesă din unitatea centrală. I-au trebuit săptămâni să-l aducă la forma inițială.

Primii pași în business, din 2006 încoace

„Am avut privilegiul de a crește odată cu tehnologia, iar în 2006 am intrat și în lumea business- ului. Fără o infrastructură gândită dinainte, fără niciun business plan, doar cu 2 clienți și o trusa de desfăcut unități. Dar și fără idei preconcepute și cu un mare respect pentru client. De-a lungul celor 14 ani am înțeles că domeniul în care am ales să lucrez este într-o permanentă reinventare și că din pietre mici poți ridică un munte. Așa am ajuns să creez brandul Service OnLaptop”.

Ce face OnLaptop?

„Pornind de la produse de bază pentru laptop (tastaturi, elemente de carcasă, display etc.) am ajuns în momentul de față să putem asigura piese de schimb și reparații pentru marea majoritate a laptopurilor. Ne-am dezvoltat un stoc permanent de chipseturi necesare pentru reparațiile plăcilor de baza, astfel încât clienții să fie multumiți de rapiditatea și operativitatea tehnicienilor noștri”.

Efectul pandemiei asupra afacerii

„Chiar înainte de decretarea stării de urgență, mă pregăteam să mut activitatea într-un spațiu nou, mai mare. Au fost momente incerte, grele. Știam că pe lângă responsabilitatea de a mențiune business-ul, aveam și obligația morală fâță de angajați să îi asigur că vom trece împreună peste această perioada. Și atunci am luat toate măsurile de siguranță pentru colegii mei și pentru clienți pentru a putea conținua activitatea. Partea bună este că era nevoie să continuăm. Firmele s-au readaptat, au trimis oamenii să lucreze de acasă și, bineînțeles, trebuia asigurată o infrastructură. Pentru mulți a apărut necesitatea instalării unui birou acasă și bineînțeles a unui laptop funcțional. Am avut zile în care am lucrat de dimineață până seara, fără oprire. Știam că pentru fiecare client, laptopul lui este o prioritate”.

Paprezzo, pantofii creați de doi frați

Paprezzo este un business de pantofi creat de Mircea și Andrei, doi frați. Totul a pornit acum 8 ani, de la perechea de pantofi pe care a purtat-o Andrei la banchetul de la finalul facultății. Era făcut la comandă la un pantofar din Cluj, iar după eveniment nu a mai purtat pantofii pentru că nu era fericit cu rezultatul final.

Cum a apărut ideea de pantofi la comandă

„Ajuns acasă la Sighișoara, mama l-a convins să nu o arunce, să-i facă o poză și să o pună pe Okazii.ro, iar spre surprinderea noastră, în următoarele două zile au apărut primii 5-6 doritori. Așa ne-am dat seama că există cerere pentru pantofii pe comandă și ne-am decis să deschidem o afacere în acest domeniu”.

Ce produce Paprezzo?

„Dacă până acum eram destul de nișați pe încălțămintea de bărbați și adoptam stiluri precum Smart Casual, Business, Elegant, în ultimele luni am decis că este prioritar să ne îndreptăm atenția și către un stil căruia până acum nu i-am acordat prea multă atenție, mai exact, stilul Sport. Noi ajutăm oamenii să-și găsească, să-și aleagă și să poarte pantofii potriviți la momentul și în contextul potrivit și le oferim posibilitatea să-i personalizeze cu absolut tot ce își doresc.

Atelierul acestora este în Cluj-Napoca, dar preiau comenzi naționale, cât și internaționale pe site-ul lor, dar și de pe Facebook sau Instagram.”

Impactul pandemiei asupra business-ului

„Putem spune că ultimele luni au fost interesante și foarte provocatoare. Ne-au forțat să ne adaptăm și să reinventăm multe aspecte ale business-ului. Deoarece s-au anulat/ amânat evenimentele, conferințele, oamenii nu au mai considerat prioritară achiziționarea unei perechi de pantofi elegante, am decis să trecem mai mult pe încălțămintea sport - sneakersi. Chiar și așa vânzările au fost puternic afectate în perioada aceasta, clienții fiind mai cumpătați în ceea ce privește cumpărăturile de articole fashion.

Deocamdată suntem în intervalele estimate după începutul crizei, însă ne facem câteva griji pentru ceea ce va urma, mai exact, pentru anul viitor. E nevoie să planificăm mult mai bine lucrurile pentru a merge în aceeași direcție cu piata”.

Afacerea cu sticlă securizată

Ionuț voia de acum 2 ani, de când era student, să aibă afacerea lui, oricât de mare sau de mică. Știa că începe de la zero, așa că s-a angajat pentru a câștiga niște bani în domeniul sticlei securizate. Odată ce a căpătat cunoștințe necesare și a înțeles potențialul sectorului și-a spus că nu mai e de la zero și a vrut să-și facă propria afacere.

Ce face USI Plus Sticlă?

„Vând și montez cam orice tip de produs din sticlă securizată: cabine de duș, balustrazi din sticlă, uși armonice, culisante sau batante, mobilier din sticlă sau copertine. Este o mare varietate de produse care se pot realiza din sticlă, iar avantajul oferit clienților constă în dimensionarea lor pe măsura dorită. În plus, deși sunt localizat în Râmnicu Vâlcea, acopăr o zonă destul de mare, având clienți în Sibiu, Făgăraș, Brașov și Pitești”

Un business deschis cu mai puțin de un an înainte de criza sanitară

„O afacere aflată la început face eforturi mari pe mai multe părți să se promoveze, să execute lucrările la o calitate foarte bună pentru a-și face un nume în piața în care activează, să se miște cât mai repede așa încât clienții să fie mulțumiți etc. Afacerea începuse să meargă, dar odată cu declararea stării de urgență și apoi de alertă, aceste eforturi care oricum sunt mai mari în primul an de activitate, au trebuit dublate.

Și eu începusem să cred că nu o să mai meargă nimic, dar am continuat să mă promovez online, pe site-ul www.usiplussticla.ro și pe Facebook. Iar fiecare client la rândul lui m-a recomandat mai departe la rude și prieteni. Sigur că încasările au scăzut, dar am reușit să trec peste această perioada fără să fiu nevoit să îmi opresc activitatea”