Principalii lideri ai ecosistemelor de startup-uri din 27 de țări membere UE au prezentat săptămâna aceasta în fața Comisarului European Mariya Gabriel, responsabil pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret în Uniunea Europeană, planul de transformare a Europei în noul centru global pentru startup-uri. Puteți consulta documentul pe larg și propunerile făcute de reprezentanții ecosistemelor de startups din Uniunea Europeană la finalul acestui material.

Inițiativa își propune creșterea de zece ori a numărului de unicorni (companii private evaluate la peste 1 miliard de dolari) din Europa, în următorii zece ani.

Startup-urile românești au fosr reprezentate în grupul EU27 prin Romanian Tech Startups Association (ROTSA), organizație non-guvernamentală care se implică activ în inițierea de proiecte și programe pentru dezvoltarea, creșterea și susținerea ecosistemului național de startup-uri de tehnologie scalabile la nivel internațional.

În prezent, Europa generează peste 80.000 de startup-uri, dintre care 51 sunt unicorni. În 2020, startup-urile europene au atras investiții în valoare de 41 miliarde dolari, în creștere de la 36.6 miliarde dolari în 2019.

În primul trimestru din 2021, 27 de companii europene au primit finanțări în valoare de peste 1 miliard de dolari, în baza celei mai recente runde de investiții. Un aspect mai puțin pozitiv este faptul că doar 7 dintre acestea fac parte din EU27 și își propun să rămână în Uniunea Europeană după primirea finanțărilor. În aceeași perioadă, Statele Unite au generat 67 de noi unicorni.

“Nu există niciun motiv pentru care Europa să nu poată să depășească performanța Statelor Unite și a Chinei cu privire la generarea de unicorni. Cred cu tărie că putem și trebuie să creștem de zece ori numărul de unicorni din Europa, în următorii 10 ani. Estonia este un exemplu în acest sens”, declară Peter Vesterbacka, FinEst Bay Area.

”Ceea ce ne-am propus noi, ROTSA, în particular, este generarea unui model de inițiere și susținere a startup-urilor tech prin programe de incubare - investiții early stage – accelerare, funcțional și performant care să poată fi implementat la nivel național, cu implicarea ecosistemelor locale din principalele orașe tech din România iar acest demers vine ca o validare că România are un potențial de necontestat pe această sferă" spune Cristian Dascălu, Chairman ROTSA.

Propunerea celor 27 de lideri ai ecosistemelor de startup-uri europene include o listă de recomandări ce cuprind teritorii precum educația, creativitatea, diversitatea, facilități fiscale, opțiuni privind listarea la bursă și achiziții publice.

Obiectivul strategic al grupului este să ofere feedback Comisiei Europene cu privire la modalitățile prin care poate susține și promova ecosistemele europene de startup-uri, astfel încât să crească numărul locurilor de muncă, inovația și exporturile UE în următoarea decadă.

“Avem exemple excelente de best practices în diferite regiuni din Europa. Avem nevoie ca UE să ne fie partener în demersul scalării acestora la nivel European. Avem nevoie de coeziunea inovației în Europa”, spune Markéta Přenosilová, CzechInvest.

Patru metode concrete prin care Europa poate intrece SUA la startup-uri

Tema 1. Definiții și date

Pentru a evalua corect evoluția startup-urilor și a consolida ecosistemul European de start-upuri, este important să fie agreate definiții ale grupurilor relevante din acest segment, a căror creștere poate fi urmărită în timp folosind datele colectate de la fiecare stat membru.

Acțiuni asociate: definiții comune ale termenilor cheie, setarea unei taxonomii pan-europene, măsurători ale datelor colectate și îmbunătățirea calității datelor publice de către autoritățile publice.

Tema 2. Talent

Un ecosistem de startupuri vibrant are nevoie de o sursă bogată de talente. De aceea, talentul trebuie încurajat la toate vârstele, pentru toate genurile, fără discriminare, astfel încât fondatorii de startup-uri din UE să fie pregătiți pentru provocările de mâine.

Acțiuni asociate: educație antreprenorială pentru copii/tineri, încurajarea studenților să înceapă un business, susținerea antreprenorilor femei, susținerea comunităților de femei antreprenori, încurajarea creării de spații creative și asigurarea unor oportunități egale celor care inovează, indiferent de locul unde aceștia se găsesc.

  • Puteți consulta documentul pe larg la finalul acestui material.

Tema 3. Ecosisteme

Startupurile fac parte dintr-un sistem cu organizații interdependente și participanți conectați, inclusiv universități, guverne, organizații financiare, organizații suport (precum incubatoare, acceleratoare, spații co-working etc), organizații de cercetare, furnizori de servicii (legale, financiare) și corporații mari.

Această ultimă categorie include companii mari din zona de tehnologie, care aduc alte avantaje față de corporațiile tradiționale. Acestea atrag cele mai bune talente din zona de IT, aduc profesionalism, creează oportunitatea angajării fondatorilor care au dat greș și sunt de multe ori sursă pentru noi startup-uri.

Colaborarea între acești actori trebuie susținută pentru a se creea sinergii. Ecosistemele puternice și startup-uri puternice merg mână în mână.

Acțiuni asociate: Adoptarea de către UE a unei politici care să susțină startup-urile, cu un procent din bugetul de achiziții al UE alocat bunurilor și serviciilor oferite de startup-urile din Europa (achizițiile publice reprezintă 18% din PIB-ul Uniunii Europene, este important ca această sumă să fie folosită și pentru a cumpăra bunuri și servicii de la startup-uri din Europa), cultivarea inovației, susținerea unei abordări bazate pe tehnologie în antreprenoriat (ex. programe spin-off), co-crearea unor programe flagship care să conecteze jucătorii ecosistemelor de start-upuri pentru a adresa provocările Europei (ex. Climă, mobilitate), și facilitarea investițiilor între țări.

Tema 4. Politici pentru statele membre

Este o nevoie acută de coerență în politicile ce privesc startup-urile din Europa. Astfel, Comisia Europeană ar trebui să ofere statelor membre suport pentru implementarea unor politici favorabile startup-urilor.

De asemenea, Comisia ar trebui să ofere exemplul propriu și să prezinte o politică coordonată DG Grow, DG RTDI, DG CNECT, DG DIGIT, FISMA, COMP, etc., integrate în programul Green Deal si strategia de digitalizare.

Acțiuni asociate: facilități fiscale pentru susținerea dezvoltării, stoparea favorizării datoriilor versus capitaluri proprii, condiții mai bune pentru acțiunile la bursă ale angajaților (ESOP), implementarea unui card visa pan-european pentru startup-uri și adresarea punctelor slabe din legislația corporate cu privire la insolvență și restart (în prezent, legislația cu privire la insolvență blochează fondatorii pentru ani de zile, împiedicându-i să meargă mai departe cu un business nou).

Cine sunt liderii independenți ai ecosistemelor de startup-uri prezenți la summitul UE:

Grupul independent al liderilor ecosistemelor de startup-uri, invitat de comisarul Gabriel să vorbească în numele ecosistemelor din domeniul inovației, cu scopul de a genera viitoarea politică UE cu privire la inovație, este format din: Carlos Mateo (Asociacion Startups), Markus Raunig (AustrianStartups), Charlotte Greant (Startups.be), Dimitar Vasilev (Bulgarian Business Forums), Hajdi Cenan (Croatian AI Association), Stavriana A. Kofteros (Startup Cyprus), Markéta Přenosilová (CzechInvest), Tomas Mathiesen (Danish Startup Group), Matej Rus (Startup:Slovenia), Maarika Truu and Eve Peeterson (Startup Estonia), Peter Vesterbacka (FinEst Bay Area), Nicolas Brien (France Digitale), Christian Miele (Deutsche Startups), Panos Zamanis (Hellenic Startup Association), Csongor Biás (Startup Hungary), Martina Fitzgerald (Scale Ireland), Giorgio Ciron (InnovUp), Olga Barreto Goncalves (Latvian Startup Association StartinLV), Roberta Rudokiene (Startup Lithuania), Elodie Trojanowski (Fédération Luxembourgeoise des Startups), Simon Azzopardi (Silicon Valletta), Tomasz Snazyk (Startup Poland), Simon Schaefer (Startup Portugal), Cristian Dascalu (Romanian Tech Startups Association), Michal Kardos (Slovak Alliance for Innovation Economy), Arash Sangari (Swedish Agency for Economic and Regional Growth) and Constantijn van Oranje (Special Envoy at Techleap.nl). Jan Bormans îndeplinește funcția de secretar al grupului.

Action Plan to Make Europe the New Global Powerhouse for Startups by start-up.ro on Scribd