AI, de la practică la performanță
Studiul "The Art of AI Maturity: Advancing from Practice to Performance" prezintă diferite strategii pentru a implementa cu succes Inteligența Artificială și introduce un nou tip de indice care exprimă maturitatea AI a companiilor pe o scară de la 0 la 100. Conform raportului, maturitatea AI reprezintă gradul în care companiile își depășesc competitorii într-o combinație de capacități fundamentale și diferențiate legate de AI. Aceste capacități includ tehnologia - datele, AI, cloud-ul - precum și strategia organizațională, conceptul de AI responsabil, sprijinul din partea executivilor, talentul și cultura. Cercetarea se bazează pe datele financiare și nefinanciare a 1.176 de firme care utilizează AI și pe datele unui sondaj realizat în perioada august - septembrie 2021, realizat în 16 industrii.
Indicele plasează maturitatea AI a organizațiilor la un nivel mediu, cu un scor de 36, dezvăluind că majoritatea companiilor au un potențial semnificativ de îmbunătățire. Studiul arată că 12% dintre organizații folosesc deja Inteligența Artificială pentru a-și depăși concurenții.
- Denumite AI Achievers, acestea au ajuns la 64 pe scara de maturitate, aproape de două ori mai mult decât competitorii lor. Mai mult, maturitatea lor relativ ridicată în materie de Inteligență Artificială este corelată cu o creștere a veniturilor cu 50% mai mare decât a competitorilor lor.
- Analiza arată că majoritatea companiilor (63%) sunt AI Experimenters. Cu un scor de maturitate AI de 29, acestea abia își ating potențialul de Inteligență Artificială.
- La nivelul de mijloc și oarecum avansați în ceea ce privește nivelul lor de maturitate AI se află AI Innovators (13%), cu un scor de 50, și AI Builders (12%), cu un scor de 44.
Credem că fiecare parte a fiecărei afaceri trebuie să fie transformată de tehnologie, date și Inteligență Artificială, în unele cazuri ducând la o reinventare totală a companiei", a declarat Sanjeev Vohra, lider global pentru Applied Intelligence la Accenture. "AI Achievers le arată colegilor lor ce este posibil atunci când eliberezi întregul potențial al talentului și al tehnologiei, lucrând în tandem, susținut de o viziune clară și de un angajament pentru schimbare. Dar chiar și acest grup, cel mai matur, are mult loc de creștere. Și în timp ce majoritatea industriilor au AI Achievers, acestea variază foarte mult în ceea ce privește gradul de maturitate al AI în general și salturile pe care le vor face.
Industriile și inteligența artificială
Exemple privind stadiul actual și viitor al maturității inteligenței artificiale în funcție de industrie:
⦁ Firmele de tehnologie au deja un scor ridicat de maturitate în materie de inteligență artificială de 54, care va crește moderat până la 60 în 2024 și le va poziționa la vârful maturității în materie de AI în toate industriile.
⦁ La polul opus, constructorii și furnizorii de automobile vor trece de la un număr moderat de 39 în prezent la 57 în doi ani - mizând pe o creștere semnificativă a vânzărilor de vehicule cu AI care se conduc singure.
⦁ În mod similar, companiile de retail vor evolua în ceea ce privește maturitatea AI, de la 38 în prezent la 54 în 2024, multe dintre ele manifestând un angajament mai profund față de transformarea AI față de companiile din alte industrii. Spre exemplu, compania Walgreens Boots, ca parte a eforturilor sale de a crea o organizație bazată mai mult pe date care să poată oferi clienților servicii digitale foarte personalizate, a migrat de la bazele de date tradiționale la baze de date și analize avansate în cloud. De asemenea, compania a construit peste 100 de produse cu Inteligență Artificială de mare valoare care creează profiluri detaliate ale clienților și o ajută să optimizeze mai bine inventarul și prețurile.
Indiferent de industrie, impactul Inteligenței Artificiale asupra companiilor este în creștere și se accelerează. Cele mai mari companii din lume care au discutat despre AI în cadrul conferințelor lor privind rezultatele financiare în 2021 au avut cu 40% mai multe șanse să vadă o creștere în prețul acțiunilor - de la 23% în 2018. În plus, investițiile în materie de inteligență artificială sunt în creștere. În 2021, 19% dintre companiile analizate au folosit peste 30% din bugetele lor de tehnologie pentru proiecte de AI. Până în 2024, procentul organizațiilor care investesc peste 30% din bugetele lor de tehnologie în AI va crește la 49%.
Ulterior, modelele de învățare automată utilizate pentru cercetare sugerează că ponderea companiilor AI Achievers va crește rapid de la 12% în prezent la 27% până în 2024. În același interval de timp, scorul general al maturității AI va crește de la 36 în prezent la 50.