Funcționalitatea Scan Barcode este deja accesibilă doar pe telefon sau tabletă unde există o cameră pe care o poți folosi pentru a scana coduri de bare.
Acest nou feature este printre cele peste 45 de funcționalități lansate în app in ultimele luni și completează experiența pe care utilizatorii o au în aplicația Freshful.
Exact ca opțiunea Repetă o comandă, și Scan Barcode simplifică adăugarea de produse la shopping cart și reduce timpii de cumpărături.
Cum funcționează Scan Barcode de la Freshful
Deschizi camera telefonului;
Apeși Scan icon vizibil în search bar-ul din Freshful/homepage;
Aplicația îți va cere permisiunea pentru a accesa camera device-ului și ulterior se va deschide un ecran nou de scanare;
Scanezi codul de bare al unui produs pe care îl ai deja acasă și pe care vrei să-l cumperi din nou;
După scanarea codului de bare, dacă produsul este găsit în gama Freshful, ești direcționat în pagina de produs de unde îl poți pune în coșul de cumpărături.
“Continuăm să ne concentrăm pe livrarea celui mai bun serviciu posibil și a celei mai bune experiențe clienților din București și Ilfov. Suntem, înainte de toate, o companie de tehnologie cu o echipă de dezvoltare excepțională și investim permanent ca să menținem calitatea experienței de cumpărare cu care ne-am obișnuit clienții”, menționează Andrei Pîrvuleț, CTO Freshful by eMAG.
La 8 luni de la lansare, Freshful a adăugat 3 noi zone de livrare în Ilfov: Corbeanca, Cernica și Bragadiru, a lansat peste 45 de noi features vizibile pentru clienți, printre care eMAG Genius, secțiunile Save Me, Noutăți, Rețete sau Din Grădină, a atras peste 45.000 de clienți unici, dintre care 94% sunt promotori ai serviciului, a ajuns la peste 130 de producători locali parteneri din cei peste 550 de furnizori și a extins gama de produse la peste 20.000 produse în stoc.