Banca Comercială Română (BCR) anunță lansarea BCR Seed Starter, o subsidiară deținută integral de BCR, care este prima companie de capital de risc corporativ (CVC) înființată de o bancă din România.
La conferința de presă au vorbit Thomas Kolarik (Vicepreședinte Executiv Operațiuni & IT BCR), Jiri Skopovy (CEO Ceska Seed Starter), Carmen Dibuș (CEO BCR Seed Starter) și Adrian Roșoagă (CIO BCR Seed Starter). Întâlnirea a fost moderată de Ana Crețu, cofondatoare InnovX-BCR, acceleratorul în care BCR a fost implicat în ultimii ani și care a ajutat deja sute de startup-uri.
Misiunea BCR Seed Starter
BCR Seed Starter vrea să investească 5 milioane de euro în startup-urile de tehnologie în următorii ani, conform declarațiilor Anei Crețu în cadrul conferinței de presă. „Viitorul banking-ului va fi să fie un integrator, un marketplace pentru clienții noștri cu ajutorul tehnologiei”, a declarat aceasta.
„E începutul unui moment în care putem susține ecosistemul tech mai bine și să fim mai implicați, dincolo de mentorat și networking cu startup-urile. Vrem să ne punem încrederea în startup-urile din România. Nu e un fond de investiții tradițional, ci un fond corporate de investiții, deținut în proporție 100% de BCR”, a spus Thoms Kolarik, Chief Operating Officer în cadrul BCR.
„Ca bănci nu suntem destul de rapizi tot timpul când e nebunie. Un CVC e o metodă de a fi mai rapizi, de a combina două lumi: cei mai buni din domeniul bancar și cei mai buni antreprenori. Europa Centrală și de Est are oameni talentați, dar avem nevoie de ajutor pentru a-i educa”, a declarat Jiri Skopovy, CEO Ceska Seed Starter, vehiculul investițional al Erste, compania-mamă BCR, din Cehia.
„Ne-am concentrat pe 4 piloni. Vrem să creăm valoare în România, așa cum am făcut prin programele de educație financiară până acum. Ne plac produsele românești. Vom finanța în principal startup-uri tehnologice care au un sens pentru BCR în context larg, așadar, startup-uri fintech, dar nu numai. De asemenea, suntem prima bancă ce lansează un CVC în România. Startup-urile vor primi acces la resurse din grupul Erste, dincolo de finanțare, ci prin parteneriate strategice”, a spus Carmen Dibuș, cea care va conduce Seed Starter în România.
Cum funcționează Seed Starter și ce tip de investiții primesc startup-urile
„Ne uităm să investim în companii care au deja un MVP. Ideal ar trebui să aibă venituri și câțiva clienți. Căutăm startup-uri care au potențial de sinergie cu grupul BCR, nu doar în ceea ce privește relația cu clienții, ci startup-uri care ne pot ajuta să îmbunătățim procesele interne”.
Seed Starter va investi aproximativ 500.000 de euro în fiecare startup, pentru un procent în jur de 24,99% în acea companie. În primul an, adică 2024, Seed Starter vrea să investească în două startup-uri tech din România.
Companiile pot aplica pentru finanțare pe site-ul Seed Starter, disponibil aici, care va fi deschis din luna ianuarie pentru companiile tech din România. BCR Seed Starter nu caută să fie prima investiție în startup, ci pot exista și investitori de tip angel care să fi susținut startup-ul înainte.
„Vom face un due dilligence, bineînțeles, dar vom lucra împreună cu cele mai bune dintre ele pentru a îmbunătăți startup-ul în acele zone care au nevoie de ajutor. Ne vom uita cu atenție în zona de protecție a datelor în timpul perioadei de due dilligence”, a explicat Carmen Dibuș modul în care BCR Seed Starter va face procesul de due dilligence în negocierea cu startup-urile.
În schimbul unei participații minoritare în startup-urile în care investește, BCR Seed Starter își propune să stimuleze creșterea durabilă prin diversificarea surselor de capital disponibile pentru startup-uri, oferind o alternativă flexibilă la modelul tradițional de finanțare bancară. Un avantaj notabil al investiției BCR Seed Starter este creșterea credibilității startup-ului în ochii investitorilor și partenerilor internaționali și locali, precum și ai potențialilor clienți.
BCR Seed Starter deschide accesul către întregul ecosistem al Grupului Erste și către toți clienții săi, oferind nu doar finanțare prin contribuții de capital, ci și un parteneriat strategic cu omologii din grup, Seed Starter České spořitelny și Seed Starter Slovenskej sporiteľne. Această colaborare amplifică impactul asupra startup-urilor aflate în stadiile inițiale, „pre-seed” și „seed”. Odată cu intrarea BCR Seed Starter în structura acționariatului, startup-urile vor avea oportunitatea de a colabora direct cu Grupul BCR și vor beneficia de încredere, expertiză, rețea și oportunități de creștere.