„Evoluția actuală a numărului de locații se încadrează în targetul propus pentru prima parte a anului, acesta este ritmul necesar pentru a atinge, sau chiar depăși, borna de 650 de cafenele deschise până în decembrie. În continuare ne vom consolida prezența în special în orașele mari din România, precum Cluj, Iași, Brașov, Suceava. Atât pe plan local, cât și în țările vecine, testăm piața, analizăm trendurile și ne adaptăm strategia de brand și poziționarea de preț, dacă este cazul, pentru a putea răspunde nevoilor specifice ale cumpărătorilor și a le oferi o experiență cât mai plăcută și apropiată de așteptările lor. Mă bucur că se va concretiza deschiderea primelor locații 5 to go din Bulgaria, este o realizare pe care o urmărim de ceva vreme, iar în Ungaria planul este să fim prezenți cu 10 cafenele până la finalul anului, dacă totul decurge conform așteptărilor”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
În acest moment, rețeaua 5 to go cuprinde 120 de orașe din România, alte 35 urmând a fi incluse pe harta de dezvoltare în acest an și numără 280 de antreprenori care duc mai departe valorile brandului și contribuie semnificativ la dezvoltarea masivă pe plan local, prin gestionarea cu succes a uneia sau a mai multor locații.
Până în decembrie 2024, este planificată deschiderea a în jur de 120 de noi cafenele 5 to go, precum și consolidarea prezenței pe piețele externe, unde extinderea businessului va fi condiționată de o analiză riguroasă a rezultatelor obținute anterior și de specificul fiecărui țări.
De altfel, previziunea realistă, adaptarea strategiei la evoluția pieței și gestionarea eficientă a factorilor externi se numără printre factorii cheie pentru rezultatele spectaculoase obținute până în prezent de 5 to go.
Totodată, dezvoltarea diviziei de retail este în parametrii propuși, cu noi produse în zona de snacking în curs de lansare, acestea fiind adaptate cerințelor momentului în materie de nutriție și stil de viață, cu preț competitiv, design atrăgător și o calitate superioară a ingredientelor, completând perfect portofoliul actual.
Proiectul „Antreprenori” este susținut de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.