Qualitance, una dintre companiile cele mai performante din România în domeniul creării de software pentru clienți a anunțat o parte dintre planurile sale de viitor: compania fondată de Ioan Iacob și Radu Constantinescu a reușit să-l aducă în funcția de advisor pe Tom Chi, unul dintre cofondatorii Google X. Românii plănuiesc și o extindere serioasă în Statele Unite, dar și produse proprii.

Qualitance și-a început business-ul în 2009, când veniturile companiei au fost de 100.000 de euro. Au crescut prin crearea de aplicații dedicate pentru clienți, iar în 2012 au depășit pentru prima oară pragul de un milion de euro. Dacă anul trecut au avut o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, anul acesta fondatorii previzionează 4,5 - 5 milioane de euro venituri. Pentru anul viitor, așteptările sunt mai mari - 8 milioane de euro.

50% din clienți din Statele Unite

Ioan-Iacob-managing-partner-Qualitance-800x450
FOTO: Răzvan Băltărețu

Din septembrie, Qualitance l-a adus în mod oficial pe Tom Chi în postura de advisor pentru companie, care-i ajută și pentru extinderea în Statele Unite. „Ne-am cunoscut acum trei ani și i-a plăcut la noi filosofia de business pe care o avem, pentru că nu vrem doar să facem profit, ci să și oferim înapoi angajaților și societății. Alăturarea lui Tom ca advisor a fost un pas natural“, a spus Ioan Iacob. Deși Tom Chi nu a intrat direct în acționariatul Qualitance, el are câteva opțiuni în cadrul companiei.

Cu această ocazie, cei de la Qualitance își pun și problema deschiderii unei entități juridice solide în Statele Unite, dincolo de câțiva oameni de vânzări pe care-i au în acea piață. De altfel, din cei 20 de clienți ai companiei, mai bine de 50% sunt în Statele Unite. Clienții sunt din zona industriilor financiare, farma sau giganți ai tehnologiei mondiale, cum ar fi IBM, HP, Adobe sau Ubisoft.

De asemenea, Qualitance vrea să crească în continuare, pentru că „dacă rămâi la o dimensiune fixă riști să te diluezi în piață“. Cu toate acesta, angajările se vor face și pe baza unor valori comune. „Acum doi ani ne-am pus problema cine suntem noi și am realizat un set de valori ale companiei. Căutăm oameni buni din punct de vedere tehnic, dar aliniați la cultura companiei“, a spus Ioan Iacob.

Cum arată americanii față de români

Radu și Ioan au vorbit și despre mentalitatea programatorului român. Piața este aglomerată, costurile salariale pentru un programator sunt mari, iar concurența crește de la an la an. Reprezentanții Qualitance au făcut o comparație între programatorul român și cel american.

„Americanii au o orientare mai mare către sisteme, în schimb românii sunt mai pasionați de partea matematică a codului. Programatorii americani sunt mai pragmatici și alocă timp în înțelegerea sistemelor. Tendința noastră e să spunem că știm lucrurile de dinainte și ne creăm o opinie proprie înainte de a asculta nevoile clientului final“, a spus Ioan Iacob.

Americanii au o orientare mai mare către sisteme, în schimb românii sunt mai pasionați de partea matematică a codului. Programatorii americani sunt mai pragmatici și alocă timp în înțelegerea sistemelor.

În momentul de față Qualitance are 150 de angajați, iar retențai este, după cum spun cei doi managing partners, sub media pieței. „E cerere foarte mare. Dacă acum doi ani spuneam că o persoană stă doi ani într-un job, acum vedem candidați care au câte 3-6 luni prin diverse locuri. Valoarea adusă de un angajat în șase luni e negativă sau zero, dar e un risc asumat“, a spus și Radu Constantinescu. Compania merge mai departe pe conceptul de rapid prototyping, care a fost inspirat de experiența americană și de Tom Chi.

De asemenea, pentru 2016 Qualitance vrea să lanseze produse proprii și continuă să susțină echipele intrate în Qlab, un incubator propriu în partneeriat cu Academia de Studii Economice. Cele trei idei propuse la incubator vor fi susținute către momentul lansării unui produs. Printre ele se află un fel de Uber pentru animale, o aplicație de evenimente și o aplicație care îi conectează pe oamenii de afaceri pentru a se întâlni la un lunch one on one.