La finalul anului 2020, aceasta a înregistrat o cifră de afaceri de 80.000 de euro, o creștere cu 20% față de anul 2019, anul de debut al businessului condus de Mihaela Rotaru.

Peste 1.000 de elevi s-au înscris și au absolvit cursurile Școlii Rottaru în 2020, cu o creștere cu 45% față de 2019. 35% dintre aceștia au obținut în urma absolvirii școlii dreptul de practică în domeniul cosmetică, 30% în make-up, 40% în masaj. 20% dintre cursanți au optat pentru cursuri de perfecționare sau de dezvoltare personală, cum ar fi self make-up, stilism sau design interior.

Un segment important de noi cursanți anul acesta, aproximativ 60%, este reprezentat de persoane cu vârsta între 30 – 45 de ani, care au precizat la înscriere că urmăresc reconversia profesională, să deschidă un business în domeniu sau să obțină un venit suplimentar pe lângă cel de bază.

”După ieșirea din lockdown, datele oficiale arătau că un milion de români și-au pierdut locul de muncă, la care se adaugă românii care au rămas fără job în străinătate. Contextul a fost unul care a dirijat practic spre reconversie profesională, astfel încât, în a doua parte a anului, peste 60% dintre cursanți vizau tocmai acest lucru. De altfel, cei mai mulți s-au interesat încă de la înscriere de serviciul nostru gratuit de consiliere în găsirea unui loc de muncă. Școala noastră s-a focusat pe acest aspect mai ales în contextul fragil al lui 2020, păstrând parteneriate cu saloane, magazine, săli de sport și nu numai pentru a facilita angajarea absolvenților”, a explicat Mihaela Rotaru, fondator și trainer al Școlii Rottaru.

Școala Rottaru 2021: cursuri de calificaree și creștere de 50% a cifrei de afaceri

Tendința de orientare către reconversie sau de suplimentare a veniturilor printr-o nouă calificare se va menține și în 2021, pe fondul unui context socio-economic încă imprevizibil. Astfel, pentru anul acesta, Mihaela Rotaru își propune să mărească portofoliul actual de 9 cursuri acreditate și 5 workshopuri de perfecționare, lansând cursurile de design interior, la începutul anului, iar spre finalul primului trimestru alte trei noi cursuri: decorator floral, specializare foto, respectiv video.

Estimăm ca anul acesta să avem în total peste 1.500 – 2.000 cursanți, iar cifra de afaceri să crească cu 50% față de anul 2020, având în vedere nevoia acută de cursuri de calificare acreditate, care să permită absolvenților să-și găsească un loc de muncă, în țară sau în străinătate, imediat ce-și primesc diplomele. Punem accent pe cunoștințe teoretice, dar și practice în egală măsură astfel încât absolvenții noștri să facă față exginețelor de pe piața muncii, chiar de la primul job”, a precizat Mihaela Rotaru.

Cum a accelerat pandemia nevoia de reconversie profesională

Mihaela Rotaru are o experiență de 10 ani în domeniul frumuseții, fiind make-up artist și trainer. În 2012 a deschis propriul studio de make-up, unde oferea consultanță, apoi a devenit trainer acreditat. La finalul anului 2018 a pus bazele propriei școli, iar primii cursanți s-au înscris în ianuarie 2019. Investiția inițială a fost de 45.000 de euro, iar echipa sa este formată din 12 traineri și colaboratori permanenți.

Școala Rottaru oferă cursuri de make-up, manichiură, cosmetică, masaj, design interior, dar și ateliere de tip hobby sau perfecționare. Acestea au prețuri cuprinse între 600 și 3.600 de lei, cu o durată de până la 3 luni.