Această creștere vine pe fondul progresului substanțial al Elrond și interesului ridicat exprimat pentru tehnologia blockchain pe piața internațională.

La nivel global, primele doua rețele din punctul de vedere al capitalizarii de piață sunt Bitcoin, care a depășit o valoare totală de 600 de miliarde de dolari, și Ethereum, cu peste 120 de miliarde de dolari.

“Sunt convins că acesta este doar începutul unei transformări tehnologice semnificative, care ne va permite să schimbăm complet felul în care funcționează sistemul financiar global”, spune Beniamin Mincu, CEO Elrond.

Pentru a susține ritmul și viteza de creștere, Elrond se pregătește pentru extinderea pe piața americană. Beniamin Mincu a vizitat recent Florida pentru a discuta cu Francis Suarez, primarul orașului Miami, despre transformarea economiei globale și migrarea masivă către tehnologia blockchain proiectată pentru următorii 3-5 ani.

Suarez este un cunoscut susținător al tehnologiei, care își dorește să transforme Miami în Silicon Valley 2.0, iar rapiditatea cu care startup-ul românesc a devenit una dintre cele mai relevante rețele de blockchain nu a trecut neobservată.

Întrevederea celor doi a mai avut ca subiect oportunitatea globală a tehnologiei blockchain/ crypto evaluată la trilioane de dolari, dar și felul în care această tehnologie ar putea fi folosită în orașul american Miami.

În cadrul întâlnirii, Beniamin Mincu a prezentat câteva propuneri prin care Suarez ar putea îmbunătăți atractivitatea orașului pentru startup-urile tech și în mod deosebit pentru cele de blockchain.

“Cele mai importante lucruri care ar putea crește semnificativ atractivitatea orașului sunt legislația care să sprijine startup-urile de blockchain și respectiv adoptarea la nivel de oraș și stat a unei rețele de blockchain care poate funcționa la viteza internetului - unde bineînțeles Elrond se pliază foarte bine.”, a spus Mincu în cadrul întrevederii.

Beniamin Mincu a adăugat și câteva puncte concrete prin care intenționează să susțină inițiativa primarului Suarez: “Elrond poate oferi resurse, consultanță și toată susținerea pentru implementarea de soluții bazate pe tehnologia proprie, atât orașului Miami cât și firmelor și startup-urilor locale. Suntem deasemenea pregătiți să investim în startup-uri care construiesc soluții bazate pe blockchain, contribuind astfel la adopția acestei tehnologii inovatoare și extinderea scenei high-tech din Miami”, a adăugat Beniamin Mincu.

Francis Suarez a declarat ulterior pe Twitter că a fost impresionat de discuția cu antreprenorul român: “Sunt nerăbdător să văd compania Elrond aici, pentru ca împreună să creăm mai multe locuri de muncă bine plătite în orașul Miami!”

Creșterea a proiectului românesc a căpătat o amploare remarcabilă care l-a propulsat în primele 50 de proiecte blockchain/ crypto din lume. Echipa de antreprenori, cercetători și programatori din Sibiu continuă să surprindă prin viteza de inovație, productivitate și energie, care amplifică șansele Elrond de a se numără printre giganții globali ai tehnologiei și de a pune România pe harta big tech.

Elrond este o rețea blockchain construită pentru a rula la performanța internetului, concepută să fie de 1000 de ori mai rapidă și eficientă decât rețelele existente. Elrond atinge aceste obiective prin introducerea a două inovații importante: un mecanism “Adaptive State Sharding” și un algoritm “Secure Proof of Stake”, care permit creșterea liniară a performanței printr-un mecanism de consens sigur, rapid și eficient. Elrond poate procesa mai mult de 15.000 de tranzacții pe secundă, cu o latență de 6 secunde și cost neglijabil, și este un candidat serios pentru a deveni fundamentul unei economii digitale, de mare viteza, transparente și accesibilă oricui de oriunde în lume.

Elrond a fost fondată în 2018 de Beniamin Mincu împreună cu fratele său, Lucian Mincu, și antreprenorul Lucian Todea.