Companiile Harvey Nash și KPMG au vorbit cu 3.958 de directori executivi în companii de tech, iar rezultatele studiului arată mai multe cifre îngrijorătoare privind securitatea și protecția datelor cu caracter personal.

Deși majoritatea companiilor (77%) s-au arătat îngrijorate cu privire la amențările cibernetice, doar 22% dintre acestea au declarat că sunt bine pregătite pentru a face față unui atac.

„Organizațiile care pot obține un echilibru între inovație și administrarea afacerii guvernare, sunt într-o poziție putenică pentru a concura într-un mediu tehnologic din ce în ce mai complex”, afirmă Bridget Gray, managing director pentru zona Asia-Pacific, al Harvey Nash.

Lipsa abilităților, principala provocare

Interesul sporit pentru protecția datelor a determinat, concomitent, o cerere majoră și deficit de 25% an după an pentru abilități de „securitate și reziliență”. Din cauza lipsei de competențe, 65% dintre cei chestionați spun că nu pot ține pasul cu schimbările impuse.

Șefii companiilor de tech găsesc dificilă trecerea la platforme și soluții digitale, se arată în raportul menționat de techcentral.ie. Un procentaj enorm de 78% dintre aceștia au afirmat că strategia lor digitală a fost, în cel mai bun caz, modestă. Una dintre provocări este faptul că nu pot angaja oamenii de care au nevoie, cu abilități digitale.