Dacă ar fi să descriu jocul foarte pe scurt aș spune că este o combinație de Bladerunner, Grand Theft Auto și Fallout.

Totuși, înainte de toate vreau să explic acea mențiune (pe PC). Jocul a fost lansat de polonezii de la CD Projeckt Red pe toate platformele disponibile (console old și new gen, PC și Stadia). Totuși, lansarea a fost una cât se poate de proastă pentru ei deoarece Cyberpunk 2077 are mari probleme în a rula pe consolele vechi, dar nici pe cele noi nu e situația extraordinară: au existat crash-uri, bug-uri multe și scăderi de cadre bruște. Per total, o experiență de gameplay deplorabilă.

Eu am făcut precomandă când au anunțat data inițială de lansare, aprilie 2020, și știam că o să-l joc pe PC. În noiembrie am făcut un upgrade și am fost gata de joc. Iar experiența mea a fost una aproape ideală: nu am avut niciun crash, iar bug-urile au fost minore. Acestea fiind zise, pentru mine Cyberpunk 2077 este cel mai bun joc video din 2020 pe PC.

Lumea Cyberpunk

Cyberpunk 2077 este o continuare jocului table-top Cyberpunk creat de Mike Pondsmith tocmai în 1988. De data aceasta, universul creat de Pondsmith capătă viață sub forma unui joc video a cărei acțiune are loc în 2077, iar protagonistul este V, un mercenar care vrea să devină o legendă vie a Night City, un oraș gigantic situat pe coasta de vest a SUA.

54% din companii au suferit incidente de securitate cibernetică cu pierderi mari

Cyberpunk există în propria cronologie fictivă, care se desparte de lumea reală în 1990. În această lume, superputerile globale s-au prăbușit, iar în schimb au ajuns la putere megacorporațiile. Este un viitor sumbru al omenirii, unde bioingineria s-a dezvoltat rapid, iar acum oamenii au proteze cibernetice, implanturi, iar diferența dintre om și mașină este mai ștearsă ca niciodată.

Acum suntem în 2077 într-un oraș în care contrastele sunt evidente: avem corporațiile, bogații, oamenii de rând care trăiesc de la o zi la alta și multe găști care se luptă pentru control și putere. Iar în această lume, totul se reduce la acestă credință:

„Would you rather live in peace as Mr. Nobody... or go down for all times in a blaze of glory?”.

Cyberpunk 2077 este legat de ceea ce se întâmplă în jocurile create de Mike Pondsmith anterior, dar vestea bună este că nu trebuie să cunoști fapte sau personaje din trecut deoarece jocul îți explică destul de bine și succint ce trebuie să știi. Sigur, ajută să înțelegi mai bine lumea și motivația personajelor dacă ai măcar o idee despre ceea ce s-a întâmplat în trecut.

Infinix, cel mai nou brand de telefoane care intră în România

Povestea Cyberpunk 2077 (mici spoilers)

Așadar, revenind la V. El sau ea este protagonistul jocului pe care-l poți personaliza după cum dorești, apoi trebuie să alegi un început: corpo, street kid sau nomad. Istoricul acesta va influența începutul jocului (primele 30 de minute) și-ți va permite să alegi anumite linii de dialog care altfel nu ar fi posibile și să ai diferite raportări la personajele pe care le întâlnești de-a lungul jocului. Apoi cele trei începuturi vin pe un făgaș comun care se va despărți abia la final, unde vei avea posibilitate să vezi mai multe finaluri diferite. În funcție de acțiunile tale, de ce misiuni ai făcut și cum ai tratat anumite personaje, ultima mare misiune se va desfășura diferit.

Nu trebuie să o iei de la capăt ca să le descoperi (nu e valabil și pentru secret ending) deoarece jocul te anunță când este ultima misiune. Probabil mulți dintre voi știți premiza deja: V ajunge printr-un șir de întâmplări nefericite cu un cip în cap ce conține constiința lui Johnny Silverhand (Keanu Reeves), un rocker boy celebru în 2020. Mai departe, trebuie să găsești o metodă prin care să te eliberezi de Silverhand și de acest cip din cap.

Dacă vei juca doar misiunile principale (vei putea face asta deoarece nimeni nu te obligă la misiuni secundare) vei termina jocul în cam 20-25 de ore și vei avea parte de un singur final. Pe de altă parte, dacă decizi să investești timp și în misiuni secundare atunci vei debloca și alte finaluri și vei experimenta cu adevărat povestea (recomand să rezolvi toate misiunile personajelor apropiate ca Judy, Panam sau Rogue), iar asta te va duce la 35-40 de ore de joc.

Povestea redată de CD Projeckt Red este una bună, cu teme mature, cu replici bine scrise și cu personaje complexe. Imediat după ce ai pornit jocul ai impresia că ai picat într-o carte SF și este o plăcere să stai să asculți aceste personaje, să vorbești cu ele. De multe ori, jocul are momente în care petreci chiar ore în care nu tragi cu arma, ci mergi dintr-un loc în altul și vorbești cu personaje și este distractiv și imersiv. Iar la asta contribuie scriitura de calitate, dar și grafica, animațiile și voice actingul, dar despre asta puțin mai jos.

Mai mult decât tradiționalul fir narativ al jocului, Cyberpunk este despre relații, despre legăturile pe care tu ca jucători le creezi cu acele personaje, mai ales despre dinamica ta cu Johnny Silverhand. Te trezești cu el lângă tine, îl vezi și poți să ai conversații cu el. Cum era de așteptat, nici V, nici Johnny nu este încântat de situația în care se află, dar ai ocazia să vezi cum Johnny se schimbă, iar asta se întâmplă datorită lui V și conversațiilor.

De asemenea, am apreciat faptul că dezvoltatorii au știut cum să balaseze momentele de alertă, cu unele liniștite în designul poveștilor și al misiunilor. Ai momente pline de adrenalină, împușcături, dar și secvențe când duci discuții în mașini, la un bar sau într-un restaurant.

Singurul lucru care mi s-a părut nelalocul lui este faptul că povestea principală implică un ritm alert, o rezolvare rapidă, însă poți să faci nenumărate misiuni secundare, fără ca firul narativ principal să fie afectat (cel puțin așa reise din ce am jucat eu).

În definitiv, Cyberpunk 2077 cred că este un titlu care-ți rămâne pe suflet, care stă în mintea ta după ce îl termini. Eu am fost emoționat la final și am realizat cât de mult m-am legat emoțional de anumite personaje. După ce au rulat creditele de la final mă simțeam ca și cum m-aș fi despărțit de niște prieteni buni.

Gameplay

Noul joc al CD Projekt Red este un RPG cu alură de FPS. Spre deosebire de The Witcher acesta este first person, chiar și momentele cinematice, să zicem, sunt realizate tot la persoana întâi. Înainte să joc aș fi zis că preferam modul third-person, dar după ce am petrecut zeci de ore în Cyberpunk pot să spun că au făcut alegerea bună. Acest mod creează o imersiune mai mare și polonezii s-au dedicat acestui mod și asta se vede în felul în care au loc conversațiile, cum se mișcă și cum interacționezi cu lumea. Practic, aici nu mai există o diferență dintre gameplay și moment cinematic scriptat. Când ești într-o conversație cu cineva te poți mișca în cadru și aceștia te urmăresc cu privirea sau chiar se întorc în direcția ta.

Cum spuneam, este un RPG ceea ce înseamnă că ai un sistem robust de evoluție și pentru ați dezvolta personajul ai la dispoziție cinci mari atribute: body (influențează cantitatea de viață, stamina, dar și damage-ul cu arme albe), reflex (influențează cât de bun ești cu armele de la distanță și cât de repede te ferești de lovituri), tech (crește armura, dar și abilitățile cu armele tech și craftingul), intelligence (pentru hacking) și cool (pentru stealth).

Apoi fiecare dintre aceste atribute are categorii de perks (tech are crafting și engineering), iar fiecare categorie are vreo 20 de perk-uri. Apoi un alt lucrur care completează acest sistem este dezvoltarea abilităților în funcție de gradul de utilizare. Tragi des cu pistolul atunci vei fi mai bun cu acesta, vei avea șansă mai mare să dai damage mai mare, să ai mai puțin recoil și așa mai departe.

Pentru că trăim într-o lume unde bioingineria este foarte avansată, îți poți pune tot felul de implanturi care să te ajute să mergi mai repede, să sari mai sus sau să vezi lucruri pe care nu le-ai observa în mod normal cu ochiul liber. Este un sistem complex, dar nu intimidant și permite o flexibilitate și o rejucabilitate mai mare.

Eu am urmat calea mai gălăgioasă, cea a armelor de foc și a ieșit un festin de carnagiu virtual. Armele se simt bine și-mi place gunplay-ul. Există multe modele de arme, atât din punct de vedere vizual, cât și din punct de vedere al stats-urilor pe care le au.

Am jucat pe normal și, din păcate, în niciun moment nu am simțit o provocare. Inamicii nu sunt foarte inteligenți și dacă ai un smart weapon ale cărei gloanțe se duc singure după inamici ai rupt tot, iar tu stai în spatele unei cutii. De asemenea, găsești prea multe medicamente să te vindeci. Problema este că fiind atât de ușor nu te mai uiți la ce arme ai sau ce armuri și astfel pierzi din farmecul unui RPG. Alegi arma care are cel mai mare DPS și gata.

Am trecut și pe hard și atunci iei mai mult damage, iar inamicii rezistă mai bine la lovituri, însă tacticile rămân aceleași. Un alt exemplu de AI prost sunt misiunile stealth, unde te furișezi într-o clădire alături de un companion. Tu te străduiești să te furișezi, iar el o ia prin fața inamicilor pentru că pe el nu îl văd. E stupid, însă am speranțe că asta se va îmbunătăți în viitor.

Spuneam de GTA la începutul textului. Da, ai o libertate similară în explorarea orașului și poți să furi mașini, să calci oameni pe stradă și să împuști pe cine vrei, însă aici poliția este mai dură. Imediat cum ai făcut ceva ilegal apar mai mulți polițiști în jur și în scurt timp ești eliminat. Asta daca stai să te lupți cu ei pentru că dacă fugi nu te urmăresc.

Aproape tot ce ține de UI mi se pare prost implementat. Harta este oribil de aglomerată și nu înțeleg cine a decis că este ok să folosești o paletă de culori de galben, roșu, albastru și negru. În timp te obișnuiești, dar e departe de a fi ideală. De asemenea, ar fi bine să ai posibilitatea să mărești harta mică din colț, ca să ai timp să vezi când trebuie să virezi și să facă explorarea mai ușoară.

Managementul obiectelor, armurilor și armelor pe care le culegi de pe jos ar trebui să fie mai ușor. În acest moment este un talmeș-balmeș și vei pierde minute bune prin meniuri ca să-ți alegi armele sau să schimbi armuri.

Sistemul de combat melee (fără arme) e foarte simplist și ai impresia că lovești în aer, nu în ceva palpabil. Sincer, mai bine nu-l mai implementau, dar măcar nu este o parte predominantă a jocului. Alte lucruri minore care m-au deranjat: poți să furi orice, de la oricine. Nimeni nu zice nimic. Condusul mașinilor în first person e oribil și e foarte greu de condus astfel (ceea ce e păcat că interiorul mașinilor arată excelent). Telefonul sună întruna și câteodată se suprapun linii de dialog și voci pentru că tocmai s-a preluat un apel automat în timp ce tu erai într-o conversație cu un alt personaj. Multe haine arată oribil și nu poți să preiei aspectul unei păstrând stats-urile, nu poți să ascunzi pălăria. Nu poți să schimbi aspectul personajului odată ce ai început jocul.

Grafică și sunet

Jocul arată minunat pe PC și este dovadă vie a jocurilor next-gen. Cyberpunk 2077 este un exemplu perfect a ceea ce se poate realiza cu ajutorul ray-tracing, însă chiar și fără această tehnologie, Cyberpunk 2077 arată excelent. Totuși, activarea reflexiilor, umbrelor ray-traced aduce lumea la viață, îi dă o aură mai realistă: umbrele arată mai natural (cele realizate de soare sau lună), avem reflexii reale și bine redate și o iluminare naturală.

Personajele principale arată extraordinar și de multe ori uitam că nu vorbesc cu un personaj real. Pielea, tatuajele, parul și hainele sunt foarte bine detaliate, iar nivelul de realism este completat de gesturile acestora, de animațiile și de lip-syncul natural și precis. Per total, nu cred că am întâlnit un alt joc unde personajele să arate atât de bine.

Orașul Night City este incredibil: grandios, uriaș, complex, frumos, curat și mizerabil. Este cea mai vie lume virtuală pe care am văzut-o. Fiecare scenă e plină cu obiecte, cu neoane, reclame, lumini și umbre. Este un spectacol la care trebuie să participi. Atmosfera este completată de aburi, ceață, ploaie și întuneric ce m-a dus înapoi în universul Bladerunner. De asemenea, orașul este unul destul de divers și ai zone mizerabile, altele aglomerate și frumoase, altele abandonate. Apoi mai este și badlands, o întindere mare de deșert presărată cu mici sate, așezări și o groapă uriașă de gunoi.

Și mașinile și motocicletele sunt foarte detaliate și bine realizate. Ai la dispoziție multe modele care nu doar că arată diferit, dar și se conduc diferit. Unele sunt stabile, altele o iau razna în curbe, unele arată SF, altele sunt o „cazane”.

Și sunetul ajută la experiența de imersiune în lumea jocului. Automobilele sună realist și diferit în funcție de motor și configurație. Voice actingul este fantastic și toate personajele principale au parte de o interpretare excelentă. De asemenea, V are parte de un voice track de calitate. Keanu Reeves se potrivește pentru acest rol de Johny Silverhand, dar nu pot să spun că m-a dat pe spate cu interpretarea lui. O mică problemă pe care am observat-o la acest departament este faptul că uneori volumul vocilor oscila ciudat, iar altelor calitatea înregistrărilor nu era consistentă. Însă asta am sesizat de câteva ori în zeci de ore de conținut.

De asemenea, muzica este foarte bună pentru acest joc. Aici mă refer și la cea găsită la radio în mașină, dar și la soundtrack-ul titlului. Melodiile sunt un fel de rock-electro antrenant care pune sângele în mișcare în timpul scenelor de acțiune.

Pentru mine, imersiunea a fost stricată de unele bug-uri, însă și de unele momente scriptate. Prima dată când pășești prin oraș, vezi o metropolă vie cu mulți oameni, cu zgomote și aproape că simți și mirosurile de la tarabele cu mâncare. Asculți involuntar conversațiile celor de lângă tine (unele se transformă în misiuni) și vezi că e viață în lumea asta virtuală, apoi mai târziu treci prin același loc și vezi aceleași persoane vorbind aceleași lucruri, vezi câteodată aceleași conflice dintre poliție și diferitele găști în aceleași locații. Apoi îți dai seama că nu ești V în Night City, ci la mouse și tastatură în spatele unui ecran.

Revenind la grafică, jocul a rulat bine pe un sistem format dintr-un procesor Ryzen 5 5600, placă video RTX 2080 Ti și 16 GB RAM. Am avut între 50-60 de FPS, pe setări grafice ultra, cu ray tracing reflections, ray tracing lighting (medium) cu DLSS Quality, la o rezoluție 3440 x 1440p. Apropo de asta, jocul nu este foarte bine optimizat pentru ultrawide (nu pot să mișc sliderul din photo mode cu mouse-ul și câteodată informația este trunchiată), ceea ce mi se pare foarte ciudat pentru un joc din 2020. DLSS-ul Nvidia e ca un fel de magie pentru jocuri deoarece îmi crește performanța fără să-mi afecteze calitatea imaginii* (mai puțin când te uitai în inventory și personajul părea foarte șters și blurry). DLSS Quality este foarte similar cu ceea ce ai obține la rezoluție nativă. Am încercat și modul Balanced și este ok. Pe modul DLSS Performance am observat o imagine nițel blurată și am preferat calitatea imaginii în dauna unui număr mai mare de FPS-uri.

Pentru că Stadia s-a lansat recent și la noi pe piață. Am fost curios să aflu cum a rulat astfel, iar experiența pe serviciul de streaming al Google a fost una mixtă. Dacă accesam jocul în timpul zilei, atunci când serverele erau mai goale, nu întâmpinam probleme, însă seara am văzut lag, freez-uri, glitch-uri (toate astea pe o conexiune Wi-Fi 2,4 Ghz). În schimb, pe Wi-Fi 5 Ghz lucrurile s-au îmbunătățit, dar tot am mai avut mici blocaje. Însă pe desktop cu net pe cablu experiența a fost bună.

La nivel vizual, jocul arată foarte bine, similar cu ceea ce am obținut pe propriul sistem, dar la 30 fps. Mai există un mod unde este prioritizată performanța, se scade din calitatea vizuală, dar ai constant 60 fps. Acest al doilea mod este mai lin, dar calitatea imaginii scade destul de mult, iar imaginea este blurry pe monitorul ultrawide. Probabil se folosește modul DLSS performance sau ultraperformance.

Și acum, înainte de final, o să trec în revistă lucrurile care mi-au plăcut la Cyberpunk 2077 și lucrurile care mi-aș dori să se schimbe

Puncte Pro

  • Gunplay
  • Personajele
  • Povestea
  • Grafică și sunet
  • Atmosfera

Puncte Contra

  • AI-ul inamicilor
  • Tot ce ține de UI trebuie schimbat
  • Bug-urile

Concluzie

Ne jucăm jocuri video pentru diferite motive. Eu mă joc în principal pentru escapism și pentru a mă bucura de o poveste interactivă de calitate, iar Cyberpunk 2077 livrează din plin la acest aspect și de aceea eu cred că este cel mai bun joc al anului (pe PC).

Cyberpunk 2077 nu este perfect. Este un joc care excelează unde mă așteptam: la storytelling cinematic, la personaje și la crearea unei lumi cât se poate de imersive. Sunt unele probleme de gameplay, de AI și ar trebui optimizat să ruleze mai bine, însă sunt lucruri care eu cred că pot fi îmbunătățite în viitor. Probabil în patru-cinci luni va fi ajuns la potențialul maxim, apoi pe PC se deschide și lumea mod-urilor, ce pot sufla o nouă viață în joc.

De asemenea, cum The Witcher 3 a fost finisat după lansare și a primit multe DLC-uri de calitate, același lucru mă aștept să se întâmple și cu Cyberpunk 2077. Până atunci, eu mă întorc în lumea Night City pentru că mai am câteva gig-uri de făcut.