Nu este pentru prima oară când vorbim despre Meze și am mai testat în trecut Meze 99 Neo și Meze Advar. Meze 109 Pro este o pereche de căști open back premium pentru cei care au un loc dedicat de ascultat muzică în casă. Pentru cel care vrea cea mai bună experiență și nu se mulțumește cu serviciile de streaming și boxe externe non name.

Meze 109 Pro design

Înainte să vorbim de sunet și utilizare să remarcăm aspectul și construcția acestei perechi de căști. 109 Pro sunt construit cu același limbaj de design deja consacrat Meze: eleganță și naturalețe. Pe cupe avem lemn de nuc și cupele sunt învelite în catifea și sunt extrem de plăcute la atingere și de purtat. Apoi avem cadrul realizat din zinc, oțel și banda îmbrăcată în piele vegană. Motivele aurii de pe bandă și cupe îi dau un plus de eleganță și extravaganță.

Până și difuzoarele sunt extrem de frumoase. În mod normal acestea nu se văd sau ascunse de pânză, însă aici sunt expuse. De asemenea, pe spate avem acest grilaj care dezvăluie difuzorul. Mie mi se par superbe, dar asta e subiectiv. Ce nu este subiectiv este cât de confortabile sunt.

Le-am testat trei oameni în redacție și cu toții am fost impresionați de cât de confortabile sunt. Nu sunt neapărat ușoare, dar nici nu am simțit presiune pe cap sau urechi și cupele din catifea sunt incredibile de moi. Si un alt avantaj adus de catifea este că nu se încălzește pielea la fel de tare ca cele din piele sintetică, de exemplu. Le-am folosit acasă și la birou cu aer condiționat și mi s-au încălzit urechile, dar nu am transpirat cu ele.

Modelul 109 PRO este livrat cu două cabluri cu jack de 3,5 mm, ambele cu un design similar. Primul este un cablu de 1,5 m pentru smartphone, laptop. Cel de-al doilea este de 3 m destinat utilizării acasă, la pickup, cand stai în fotoliu. Meze a adăugat și un adaptor de 6,35 mm dacă ai nevoie de el.

Sunet

Căștile Meze 109 Pro au un driver dinamic de 50 mm pentru care a fost folosit un compozit din mai multe materiale pentru a obține ceea ce ei consideră a fi optim pentru acest model. Compozit de celuloză întărit cu fibră de carbon, polimer semicristalin acoperit cu beriliu și altele. Nu mă pricep și nu o să pretind că știu ce înseamnă asta pentru o pereche de căști. Aveți mai multe detalii pe site-ul Meze.

Ce știu este că sună fantastic. Ți se deschide o lume care nu știai că există. Melodiile tale preferată iau o altă față, descoperi lucruri noi, elemente pe care nu le auzeai înainte. Poate sună cheesy ce zic, dar e adevărat. Experiența de ascultare este diferită și poți să apreciezi mai bine munca artistului care s-a gândit la fiecare notă și vers. În plus, 109 Pro sunt open back, adică difuzorul nu este acoperit, iar asta le oferă căștilor o scenă de sunet mai largă. Adică muzica se aude mai mare decât pe o pereche de căști closed back. În același timp, cu acest gen te căști toți cei din jur vor auzi ce asculți și vei fi mai ușor deranjat de zgomotul din jur. Deci sunt mai potrivite de ascultat într-un mediu liniștit.

La fel ca și alte căști Meze testate de mine, și aici sunetul este unul natural, cald, plăcut, unul balansat, cu destul bas, medii clare și înalte nuanțate. Basul este plăcut și adânc, fără să fie prea accentuat. Am ascultat rock, pop, EDM, live și multe altele și chiar m-am și jucat Baldurs Gate 3 cu aceste căști conectate la PC. Căștile sună bine. Eu sunt impresionat de sunetul pe care-l produc și cele mai bune căști pe care le-am testat eu personal până acum. Aprecierea sunetul este de multe ori subiectivă, însă dacă simți că nu sună exact cum ți-ai dori atunci există o soluție.

Dacă vrei un sunet mai bun atunci când asculți muzică la calculator te sfătuiesc să instalezi un Equalizer precum Peace care îți permite să controlezi gainul pe diferite frecvențe, ca să obții sunetul care-ți place. Apoi dacă nu te pricepi să umbli într-un EQ, cum e cazul meu, poți să intri pe https://autoeq.app/ unde găsești EQ-uri făcute de diferiți indivizi, publicații, critici astfel încât să scoată maximul din căștile tale. Cauți modelul tău de căști, alegi EQ Peace, descarci fișierul și apoi îl încarci în Peace. Pentru 109 Pro nu am sesizat o diferență prea mare, dar pentru 99 Neo schimbă felul în care sună, la fel și pentru HyperX Cloud Wireless.

De asemenea, este foarte probabil ca aceste căști să sune și mai bine conectate la un amplificator.

Pe scurt, Meze 109 Pro arată fantastic, sună excelent și eu mi le-aș cumpăra dacă aș fi genul care să aibă un colț în casă dedicat sesiunilor de ascultare de viniluri. Mergeți testațile în magazin, vedeți ce mai zic alții. Iar dacă merită prețul? Asta depide de fiecare în parte. Acestea au un preț de 3700 de lei.