Design și construcție

Pentru că vorbim de un telefon de aproximativ 700 de lei, nu poți să te aștepți la materiale și finisaje de top, dar chiar și așa, G22 nu dezamăgește. Este făcut pe margini și pe spate dintr-un plastic solid, reciclat în proporție de 100%, iar modulul de camere este înconjurat de aluminiu, la fel ca fratele mai scump. Asta e bine, pentru că lentilele sunt protejate în cazul în care îl scapi.

Dacă îți pică din mână, nu trebuie să îți faci mari probleme oricum, pentru că poți folosi husa transparentă din pachet, un accesoriu bine-venit. În cutia din carton reciclat vei găsi doar un cablu USB-C, fără încărcător.

Dacă e să ne legăm de butoane, Nokia G22 are butoane unite pentru volum și unul pentru blocat / deblocat ecranul, care dublează și ca senzor de amprentă. Chiar și fără husă, butonul power nu este foarte ușor de „simțit”, deci îți va fi puțin greu să te obișnuiești cu poziționarea sa. Dacă îi pui husa din pachet, îl vei găsi mai repede, dar tot îți va fi ușor dificil să îl apeși.

În rest, ca porturi avem un USB-C, sertarul pentru SIM, un difuzor în partea de jos și un jack de căști. Textura de pe spate este glossy, deci va căpăta ceva amprente după ce îl utilizezi și mi-ar fi plăcut să văd un spate mat, cum au avut alte telefoane pe care le-am testat.

Ecran și sunet

LCD-ul de aici este un HD+ luminos, nu extraordinar în soare puternic, dar suficient pentru utilizare înăuntru. Culorile sunt bune, iar contrastul este destul de bun pentru un astfel de panou. Laminarea este și ea bună, iar rata de refresh este de 90Hz, dar nu te încânta prea tare, vei vedea mai încolo că procesarea nu ține pasul de multe ori.

La sunet, avem singurul difuzor pe partea de jos, nimic surprinzător la acest preț, dar se aude destul de OK, aș zice chiar mai bine decât X30. Mai departe, avem performanța și sistemul de operare.

Performanță și sistem

Nokia G22 are preinstalată o versiune curată de Android 12 și rulează pe o platformă cu Unisoc T606 pe 12 nanometri, 4 GB RAM și 64 sau 128 GB stocare UFS 2.2. Cred că mulțumită stocării UFS, telefonul se mișcă mai repede decât te-ai aștepta inițial, dar să nu ceri minuni. Unisoc-ul T606 și cei 4 GB RAM își arată repede limitarea, astfel că G22 nu este extraordinar de rapid, aș zice că pe alocuri este chiar deranjant de lent. Spun asta pentru că la aproximativ aceeași bani îți poți lua Samsung Galaxy A14 5G, un telefon cu procesor mai potent. Chiar și vechiul Galaxy A13 5G oferă mai mult decât Nokia G22.

Cum spuneam, chiar dacă are un ecran de 90Hz, telefonul nu prea ține pasul și dacă să zicem că instalezi o aplicație în fundal sau dacă se actualizează ceva pe la sistem, cei 90Hz se vor transforma mai degrabă în 60Hz. În același timp, câteodată durează puțin până când G22 își vine în simțuri și începe să meargă așa cum ar trebui, deci uneori vei simți lag și când telefonul nu face nimic.

Ca idee, am încercat și Asphalt 9, unul dintre titlurile mele preferate. Surprinzător, telefonul rulează acest joc mai bine decât mă așteptam, similar unui Snapdragon 695 5G, deși meniurile se încarcă o idee cam lent. Pentru jocurile fără pretenții, Nokia G22 nu are probleme, dar nu cred că trebuie să-ți spun că la 700 de lei, ăsta nu e un telefon de gaming. Terminalul celor de la Nokia va primi doi ani de actualizări de sistem, deci până la Android 14, și trei ani de actualizări de securitate, dar și trei ani de garanție. Astfel, acest smartphone merge pe ideea de sustenabilitate, ca toate celelalte modele recente de la Nokia.

De fapt, reparabilitatea este unul dintre atuurile lui Nokia G22, pentru că el poate fi reparat de către utilizatorul final, dacă acesta respectă ghidul furnizat de producător și de parteneri. Poți, astfel, să-ți schimbi bateria, de exemplu, dar și alte componente, la nevoie.

Trecem acum la conectivitate, iar Nokia G22 este un telefon la sub 1.000 de lei care nu are 5G. La banii ăștia, nu e neapărat o problemă, însă Samsung are câteva modele în acest buget care beneficiază de acest tip de conectivitate. În rest, G22 stă bine; telefonul are WiFi ac, Bluetooth 5.0 și USB-C 2.0. La noi, telefonul este disponibil și cu NFC și ai și radio FM prin intermediul jack-ului de căști.

Baterie și încărcare

Bateria de 5.050mAh a lui Nokia G22 ține cum te-ai aștepta. În jur de 2 zile de utilizare obișnuită sau o zi jumătate dacă îl folosești mai intens pe clipuri, social media sau navigare. Telefonul suportă încărcare la 20W și se alimentează de la 5 la 100% în o oră și 45 de minute, cam lent pentru standardele din ziua de azi de pe Android, mai ales că realme C55 se încarcă în sub o oră și nu costă cu mult mai mult.

Camere foto Nokia G22

Nokia G22 are pe spate trei camere și pe față, una singură, deși realist vorbind, telefonul are doar două camere. Pe spate ai o principală de 50 MP, un modul macro și unul depth de 2 MP, deci cum am spus, o cameră utilă pe spate. Cea de pe față are o rezoluție de 8 MP. Pozele făcute cu Nokia G22 ies așa cum te-ai aștepta, destul de bune dacă ai suficientă lumină și cam atât. Pe timp de noapte, telefonul face poze bunicele, le poți folosi ca să arăți unei rude cum a fost la un grătar mai târziu, dar cam atât. Smartphone-ul poate filma la rezoluție Full HD și 30 de cadre pe secundă.

Concluzii și preț

Pe Nokia G22 îl găsești la aproximativ 700 de lei pentru varianta de 64 GB de memorie și chiar și de 128 GB în același buget pe anumite site-uri. De banii ăștia, primești suficient, din punctul meu de vedere, însă trebuie să fii dedicat sustenabilității sau reparabilității ca să îți dorești acest telefon. Cam la aceiași bani poți găsi și Samsung Galaxy A14 și A14 5G, cel din urmă fiind un model chiar de dorit la sub 1.000 de lei.

Ambele terminale au un procesor mai bun, care ține pasul mai bine cu ecranul de 90 Hz, conectivitate 5G sau chiar o cameră ultrawide. Și realme C55 este un model de luat în calcul, dacă mă întrebi pe mine, pentru că oferă încărcare foarte rapidă într-un buget puțin mai mare și performanță ceva mai bună decât G22.