După o discuție cu Marcelus Suciu am aflat planurile oamenilor de afaceri privind dezvoltarea proiectului demarat la începutul acestui an și pe care fondatorii săi vor să-l ducă și peste hotare.

”Suntem de părere că 3rd wave coffee, cum este numit fenomenul cafenelelor de specialitate, este în plin avânt în România. Astfel de cafenele își fac apariția timid, educând un nou tip de public de cafea. Credem că e momentul potrivit pentru o astfel de rețea națională și chiar internațională”, ne-a declarat Marcelus Suciu.

3rd wave coffee, cum este numit fenomenul cafenelelor de specialitate, este în plin avânt în România

Focus pe București și Cluj

Astfel, cei doi fondatori ai rețelei Narcoffee Roasters, care a inaugurat până în acest moment două cafenele în Cluj (atât stradal, cât și în cadrul unei clădiri de birouri), plănuiesc să încheie acest an cu șase cafenele în Cluj și București, urmând ca anul viitor numărul lor să ajungă la 15. Principalele orașe vizate de cei doi investitori sunt Cluj, București, Brașov, Timișoara, Sibiu, Iași sau Oradea. Investiția într-o cafenea sub acest brand se ridică la câteva zeci de mii de euro, potrivit lui Suciu, suma fiind influențată de dimensiunea cafenelei și starea inițială a locației (banii provin atât din resursele private ale asociaților Narcofee Roasters, cât și de la fonduri de investiții).

”Echipa de la București este deja în formare, iar discuțiile pentru găsirea unui spațiu potrivit sunt în curs de finalizare. Estimăm că în aproximativ șase luni vom asista la inaugurarea primei cafenele Narcoffee Roasters din București”, a mai spus Suciu.

Cafea adusă din Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia

Potrivit acestuia, viitoarele cafenele vor fi deschise atât stradal, cât și în clădiri de birouri, amplasarea fiind aleasă în funcție de publicul zonei.

”Clientul Narcoffee Roasters este curios să descopere și prin asta să cultive un gust pentru cafeaua de înaltă calitate. Conceptul este astfel gândit încât clienții să se bucure de o experiență autentică și facilă în ceea ce privește cafeaua de specialitate”, a precizat omul de afaceri.

Conceptul recent lansat este construit în jurul cafelei de specialitate selecționată și prăjită de Marius Nica, locul 10 în lume la cup tasting și campion național de latte art. Materia primă este adusă din țări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia.

În aproximativ șase luni vom asista la inaugurarea primei cafenele Narcoffee Roasters din București

Meniul Narcoffee Roasters

Meniul Narcoffee Roasters se împarte în două categorii: meniu pe bază de espresso, adică specialități de cafea precum flat white, long black sau latte și un meniu pe bază de cafea la filtru, precum V60, Chemex, Aeropress sau Cold Brew. În plus, meniul mai prezintă și infuzii de ceai negru Indian sau Matcha sau răcoritoare din fructe presate la rece.

În ceea ce privește piața din afara României, cafenelele de specialitate sunt mai degrabă insulare, fără jucători care să se impună ca rețele foarte întinse. ”Odată cu acest proces de educare a consumatorilor în ceea ce privește cafeaua de specialitate, putem vorbi de un apetit în creștere și o stârnire a interesului pentru diferitele tipuri de a prepara și de a consuma cafeaua. Putem observa în rândul anumitor consumatori o evoluție de la o simplă cafea cu lapte la o cafea de origine, preparată într-un mod diferit precum V60, Aeropress sau Chemex”, a mai spus Marcelus Suciu.

Algeria, în care deja Salad Box este deschizător de drumuri, este o țară cu un consum mare de cafea, ceea ce ne dă încredere mare pentru plasarea unui Narcoffee Roasters acolo

Francizare spre SUA și Algeria

Cei doi fondatori ai rețelei vizează francizarea brandului Narcoffee Roasters și pe piețe precum SUA sau Algeria. ”Piața din SUA are deja un public format pe 3rd wave coffee, deci concurența este mai acerbă, iar potențialul mai mare. Algeria, în care deja Salad Box este deschizător de drumuri, este o țară cu un consum mare de cafea, ceea ce ne dă încredere mare pentru plasarea unui Narcoffee Roasters acolo”.

În ceea ce privește propriul business, Marty Restaurants, omul de afaceri clujean precizează faptul că veniturile au ajuns anul trecut la nivelul de 10 milioane de euro, pentru acest an prognozând un plus de 20%. Momentan sunt deschise 5 restaurante Marty, al 6-lea fiind în curs de amenajare în Platinia Shopping Center (Cluj-Napoca), la care se adaugă bucătăria comisar – în esență, o bucătărie centrală -, unde se desfășoară activitatea de producție a materiei prime pentru toate restaurantele.

În același timp, Salad Box, lanțul de restaurante fondat de Dan Isai, a încheiat anul trecut cu afaceri de 22 de milioane de euro.