“Mecanismul de finanțare, cheltuielile eligibile, data demarării programului vor fi aceleași pentru toți aplicanții, indiferent de sursa de finanțare (fonduri europene sau bugetul de stat). Specialiștii din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) împreună cu cei din cadrul Ministerului Fondurilor Europene identifică soluții de uniformizare a condițiilor de aplicare și implementare a programului, indiferent de sursa de finanțare. Situația nu a fost luată în calcul la data aprobării în Guvern a Legii bugetului de stat pentru anul 2017, în ianuarie anul acesta, de ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț si Antreprenoriat de la acea dată”, menționează ministerul.

Detalierea cheltuielilor eligibile

În privința Condițiilor de eligibilitate a cheltuielilor s-a optat pentru detalierea cheltuielilor eligibile, pentru a facilita completarea planului de afaceri chiar de către antreprenorii care doresc finanțare pentru deschiderea unei noi afaceri, arată ministerul. “În plus, se reduce riscul ca în situația în care cheltuielile eligibile nu sunt prevăzute expres, instituțiile de control să solicite recuperarea ajutorului acordat. În context, reamintim tuturor celor interesați că TVA nu este eligibilă pe fonduri europene, așadar o discuție pe această temă ar fi inutilă”, explică reprezentanții ministerului.

La nivelul grupului de lucru din cadrul MMACA, demersul introducerii cererii de plată (plata pe baza facturilor/ plata în avans ) este în curs de aprobare, la inițiativa noii echipe ministeriale. Paralel, vor fi demarate procedurile pentru suplimentarea numărului de posturi în cadrul Oficiilor Teritoriale pentru IMM și Cooperație.

Prima grilă afișată în dezbatere publică pe site-ul www.aippimm.ro a suportat și va mai suporta modificări până ce va fi validată în Consiliul Consultativ pentru IMM-uri.

După aprobarea Hotărârii Guvernului și publicarea acesteia în Monitorul Oficial, va fi elaborată procedura operațională de derulare a programului, care va conține detaliat perioadele aferente fiecărei etape, respectiv înscriere, verificare, contractare, plată, monitorizare. La acest moment este anunțată lansarea aplicației de înscriere pentru începutul lunii mai, iar pașii care trebuie urmați în implementare vor fi detaliați în procedura de implementare.

Citește și:

Programul România Start-Up Nation a suferit modificări

România Start-Up Nation – problemele programului după publicarea ghidului pentru aplicanți

Romania Start-Up Nation – criterii de eligibilitate, punctaje și Hotărârea de Guvern. Dezbatere publică până pe 3 martie

România Start-Up Nation – lista codurilor CAEN eligibile în program

Romania Start-Up Nation – ce știm până acum și ce e încă neclar

8 întrebări despre programul România Start-Up Nation – heirupism sau revoluție?