Câștigătorul competiției Dubai Lynx Startup Hub din acest an este TPS Engage, un startup care face legătura dintre advertiseri și panouri digitale din orașe, anunță cei de la Forbes.
După ce au câștigat la acceleratorul Techstars Dubai, cei de la TPS Engage au urmat o serie workshop-uri cu lider din industrie și sesiuni de leadership cu jucători globali, iar ulterior au primit oportunitatea de a participa la Festivalul Internațional de Creativitate Cannes Lions, unde au fost în calitate de reprezentanți ai regiunii MENA (Orientul Mijlociu și Africa de Nord).
Despre acest premiu câștigat în Dubai, Bogdan Savonea, CEO al TPS Engage a declarat că a fost „o recunoaștere extraordinară pentru noi. Aceste tipuri de premii pun accentul pe adevăratele inovații care apar în lumea publicității și fără ele am putea fi pierduți în tot zgomotul. Faptul că am mers la Cannes Lions a fost, de asemenea, o mare oportunitate, deoarece am avut șansa de a întâlni oameni care transformă felul în care publicitatea va arăta în câțiva ani - suntem mândri să spunem că acum ne facem partea noastră în acest sens”.
Foto: Dubai Lynx