SecurifAI aduce un tip de inovație extrem de valoros pentru un ”oraș al viitorului”, iar noi am stat de vorbă cu Valeriu Filip, cofondator al startupului, despre cum ar arăta un smart city sustenabil, despre ce s-a schimbat în ultimul an pentru companie, dar și despre lucrurile pe care ar trebui să le prioritizeze administrațiile publice în acest moment pentru a asigura o viață cât mai bună în orașe.
Despre SecurifAI am mai stat de vorbă și anul trecut, în cadrul proiectului ”Mindset de antreprenor”, și am aflat că soluția automatizează analiza în timp real a imaginilor surprinse de sistemele clasice de supraveghere video, acoperind scenarii precum detectarea, recunoașterea și anonimizarea feței, detectarea pulsului, identificarea expresiilor faciale, a evenimentelor anormale, a bagajelor abandonate, citirea numărului de înmatriculare auto și așa mai departe.
Tot anul trecut am aflat că startupul lucra la dezvoltarea unor soluții de talie mai mică. Așa că am vrut să aflăm cum a decurs această inițiativă. Valeriu ne-a declarat că ”interesul este uriaș. Toți cei care discutăm vor cam tot ce putem oferi și extrage automat din înregistrările video - trafic de vizitatori pe intervale orare, soluții de gestionare a cozilor, numărarea produselor aflate la raft sau alertele privind stocurilor”, spune el.
Dar există un impediment - cu toate că realizează că soluția SecurifAI este una de viitor, care i-ar putea ajuta considerabil, potențialii parteneri sunt speriați de două lucruri: GDPR, care ”funcționează fix ca o sperietoare”, și costurile inițiale de instalare și de infrastructură.
Orașul viitorului are servicii avansate de Infrastructure as a Service
Cei de la SecurifAI caută soluții în acest punct pentru a rezolva problema costurilor. ”Lucrăm pe partea de infrastructură, ajutați de serviciile avansate de tip IaaS (Infrastructure as a Service) precum Microsoft Azure, respectiv de serviciile rapide de comunicații, precum rețelele 5G, pe care le testăm deja alături de Orange”, explică antreprenorul.
Și problema ”sperietorii” legislative își va găsi rezolvare, asigură Valeriu, tot prin tehnologii de ultimă generație. ”Aspectelele legislative încercăm să le rezolvăm printr-o serie de soluții pe care le punem la dispoziție clienților noștri: criptarea datelor sensibile și oferirea de instrumente pentru managementul acestora; blurarea fețelor persoanelor și a numerelor de înmatriculare pentru protejarea identității vizitatorilor”, completează el.
Anul 2020 a fost unul plin pentru SecurifAI - startupul a stabilit contacte cu furnizori de servicii de securitate, și-a consolidat echipa ajungând la 15 persoane, și a dezvoltat o soluție de identificare electronică ce garantează accesul la date sensibile numai posesorilor acestor date.
Identificare electronică prin serviciile SecurifAI
”Unul dintre cele mai interesante proiecte cred că este cel prin care putem oferi eID - electronic Identification. Astfel, putem permite oricărei firme sau instituții să aibă un ghișeu virtual de înrolare sau autentificare, garantând accesul la date sensibile doar posesorilor”, explică cofondatorul SecurifAI. Proiectul a fost implementat pentru Asociația ”Biroul Asiguratorilor Auto din România”, entitatea mandatată de ASF să administreze baza de date cu polițe și daune RCA din România.
Ultimele 12 luni au adus și o rundă de investiții pentru SecurifAI. ”În afară de faptul că ne-am trezit într-o pandemie prelungită, la care evident nu se aștepta nimeni, am reușit să ducem la bun sfârșit atragerea unei noi runde de investiție de la SeedBlink și GapMinder, lucru care ne permite să abordăm o planificare pe mai mult de 12 luni a business-ului nostru și să creștem calitatea livrabilelor prin faptul că putem să lucrăm mai mult și mai atent la ele”, explică antreprenorul.
Revenind la orașele inteligente, unde ziceam deja că un startup precum SecurifAI ar putea avea un impact major, am vrut să aflăm de la Valeriu Filip și care consideră el că este cel mai important aspect când vine vorba despre dezvoltarea sustenabilă a orașelor viitorului. El ne-a reamintit faptul că, anul trecut, în parteneriat cu Orange, startupul a instalat o soluție de securitate inteligentă menită să scadă infracționalitatea în Câmpia Turzii.
Dar mai lipsește ceva. Ce anume?
Un oraș smart nu poate fi smart doar prin administrația publică
”Noi am informatizat doar autoritatea publică, însă un oraș smart nu poate fi smart doar prin factorul administrativ-politic; el trebuie să fie smart și în abordarea oamenilor și a firmelor care activează acolo. Iar aici suntem siguri că vom avea nevoie de inovație ca societate”, explică el. Practic, cel mai important aspect pentru dezvoltarea unui oraș inteligent sustenabil este chiar mentalitatea cetățenilor săi și a companiilor private care pot pune umărul la un viitor mai bun pentru întreaga comunitate.
Întrebat care ar fi palierele sau domeniile în care tehnologia ar putea fi aplicată cel mai rapid și mai eficient pentru transformarea în bine a orașelor, Valeriu Filip a arătat chiar către tehnologiile dezvoltate de el și echipa lui. ”Trafic inteligent, monitorizarea circulației”, spune el, ar fi puncte cheie în evoluția către smart cities sustenabile. Ar mai fi importantă și oferirea de mijloace alternative de transport, crede el, cum ar fi autobuzele și pistele speciale de biciclete, dar e nevoie și de o digitalizare completă a serviciilor publice și de oferirea de documente doar prin identificarea electronică a persoanei de la distanță.
Mai multă siguranță în orașe prin tehnologie
Din păcate, cofondatorul Securifai nu crede că tehnologia ar putea reduce aglomerarea zonelor urbane, dar speră ca digitalizarea și tehnologiile bazate pe Inteligență Artificială să aibă un impact în ceea ce privește siguranța cetățenilor și în ceea ce privește calitatea serviciilor publice sau private.
Deja vorbim despre numeroase direcții de dezvoltare, despre tehnologii diverse și strategii pe mai multe planuri când vine vorba despre dezvoltarea orașelor viitorului. Așa că am fost curioși să aflăm care ar trebui să fie prioritățile administrațiilor publice, în opinia cofondatorului SecurifAI. Totul pornește de la atitudine, explică el, dar și restricțiile de circulație ar avea un impact major.
”Aici voi spune doar câteva cuvinte: atitudine reformatoare cu orice preț, descentralizare, restricții de circulație pentru vehicule clasice și oferirea de alternative. Apoi, din punct de vedere al digitalizării, administrațiile ar putea deveni inteligente modernizându-și serviciile cu cele mai avansate sistem, în pofida inerției specifice”, spune el.
”Din păcate sau din fericire, administrația publică a unui oraș este ca sistemul nervos central al unei entități, dar și un reper sau un driver de atitudine civică responsabilă”, continuă el. ”Am putea spune că orașele României vor fi atât de inteligente pe cât de inteligente și curajoase vor fi alegerile oamenilor care le populează”.
Iar imaginea lui Valeriu pentru un oraș smart în care ar vrea să locuiască copiii lui în viitor este una idilică. ”Sper că vor trăi într-un oraș care să semene mai mult a natură, un oraș în care se «topesc» clădiri-copaci și poteci-șosele, evident inteligente”, conchide antreprenorul.