"Silometer este un mix de aplicație software cu echipamente hardware pe care le-am creat ca să fie compatibile cu silozurile agricole deja existente. Sunt compatibile cu senzorii de temperatură deja instalați în siloz și se conectează sistemul de automatizare a ventilatoarelor în paralel cu butoanele manuale. Scopul final e de conservare a produsului depozitat", a spus Cezar Nourescu, fondator al Silometer.

Cum funcționează Silometer? "Orice fermier sau angajat poate accesa securizat toate informațiile de la senzori. În același timp poate să acționeze sistemul de ventilație. Prin 3G se face automat de pe tabletă sau laptop pornirea ventilatoarelor și se monitorizează temperatura de la diferiți senzori care sunt în silozuri", a zis Nourescu la emisiunea "Ziua Zero".

Începuturile și prețurile

Cezar Nourescu a trăit la bunici până ce a devenit adolescent. A lucrat în IT, în zona de tehnologii Google și Cloud. Așa că, la un moment dat, a îmbinat cele două direcții. A făcut un startup pentru silozuri, călcând pe urmele bunicului său, care a fost fermier și inginer de siloz timp de 20 de ani.

Orice fermier sau angajat poate accesa securizat toate informațiile de la senzori. În același timp poate să acționeze sistemul de ventilație. Prin 3G se face automat de pe tabletă sau laptop pornirea ventilatoarelor și se monitorizează temperatura de la diferiți senzori care sunt în silozuri

A făcut un site numit arendaș.ro, care era un software de management al arendei, iar la întâlnirea cu un fermier au primit propunerea de a tehnologiza silozurile care erau controlate și aerisite manual până acum. A rămas surprins să afle câtă tehnologie se folosește în agricultură, chiar dacă imaginea României este una mai înapoiată, cel puțin ca preconcepție. "Tractoare cu tablete, coordonare GPS, chiar sunt primii care adoptă tehnologie", spune Nourescu.

"Am început firma în 2011. Din micile greșeli pe care le-am făcut am învățat. Am validat produsul prin a-l vinde înainte de a-l crea. Am făcut un prototip. Era ceva foarte brut pe care l-am lipit cu scotch de siloz. Puteam să citim câțiva senzori. Am făcut câteva vânzări la fermieri și ne-a ajutat și financiar, dar am înțeles și care sunt problemele și ce ar trebui să rezolvăm", a spus Nourescu.

Prețurile pot porni de la 1.000 - 3.000 de euro, pentru silozuri mici și poate să ajungă la sume mai mari, dacă sunt baze mari de silozuri, cu mulți senzori. Astfel, un siloz are senzori pe diferite niveluri de înălțime.

Câți clienți au cei de la Silometer? "Avem undeva la peste 50 de celule de siloz și asta înseamnă peste 11 clienți. Avem proces ongoing de implementare cu încă 100 de fermieri. Avem clienți și fermieri și traderi, dar și morile. Am căutat pe Google Maps și i-am găsit din Satellite View. În sate vezi bisericile și silozurile, am intrat, am vorbit, am explicat", spune Cezar Nourescu.

De ce ar folosi un fermier Silometer? Mulți dintre ei știu să protejeze cerealele de autoaprindere sau de mucegai, dar, de multe ori, ventilează prea mult, ceea ce duce la micșorarea greutății.

"Nu ventilează pe timp de noapte, când este optim și pierd 1-2% umiditate. Asta înseamnă mai mult în greutate, 2-3% greutate mai mică. La 5.000 de tone înseamnă zeci de mii de euro pierduți din acea pierdere de umiditate. Noi ne uităm la prognoza meteo, analizăm senzorii și ventilăm cât mai puțin, cu eficiență cât mai mare", spune Cezar Nourescu.

Viitorul Silometer

Startup-ul de agrotech a început o colaborare cu Rila, o firmă din Germania care produce silozuri și vrea să integreze tehnologiile românești în produsele sale. Momentan nu au luat o investiție, ci au avut clienți care au plătit pentru produsele lor.

Nu ventilează pe timp de noapte, când este optim și pierd 1-2% umiditate. Asta înseamnă mai mult în greutate, 2-3% greutate mai mică. La 5.000 de tone înseamnă zeci de mii de euro pierduți din acea pierdere de umiditate. Noi ne uităm la prognoza meteo, analizăm senzorii și ventilăm cât mai puțin, cu eficiență cât mai mare

Pe viitor, Silometer vrea să crească acest ecosistem. "Vrem să facem și un incubator de agro tech, dar acum m-am focusat pe proiectul acesta până ajungem la maturitate. România este o piață excepțională. România este printre primele țări care adoptă primele tehnologii, sunt fermieri destul de mari și orice tehnologie nou-dezvoltată o adoptă. Au și putere financiară. Sunt mulți care-și imaginează că, dacă citesc două temperaturi și două umidități, revoluționează ceva. Singurul sfat e să interacționeze cu fermierii, mai ales dacă-i atrage să se plimbe prin praf. Fermierii știu dacă e o idee bună sau nu", a încheiat fondatorul Silometer.

În viitorul apropiat, Silometer a intrat în acceleratorul Orange Fab.