Smart Future este evenimentul în care aducem în același loc oamenii care setează viitorul României. Alături de întreaga echipă start-up.ro, poți descoperi un pic din viitorul care chiar va marca România, într-o dezbatere serioasă și aplicată.

Înscrie-te aici la Smart Future pentru a-i întâlni pe oamenii care se uită spre viitorul României și a discuta cu ei.

Pe 7 aprilie, lansăm o dezbatere va puncta clar care sunt modurile prin care tehnologia poate schimba țara, transformările care deja au început și oamenii care contribuie la viitorul conectat al României. Înscrie-te gratuit acum!

Subiectele discutate vor fi 5G, Internet of Things, Industry 4.0, blockchain, descentralizare și smart city - elementele esențiale pentru transformarea României în următorii ani.

Alături de reprezentanți Telekom România, Mastercard, dar și a unor companii și startup-uri precum Dendrio, Kfactory, uRAD Monitor, Tailent, Universal Robots sau Modex vom descoperi viitorul României.

Smart Future - de ce e important 5G?

Odată la 10 ani Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor determină specificațiile următoarei generații de telecomunicații, adică următorul "G". În cazul de față vorbim despre 5G, iar fiecare această nouă generație este o evoluție a celei anterioare.

5G nu este doar despre cât de multe filme poți să descarci pe telefonulmobil, ci și despre comunicare instantă și conectarea dispozitivelor inteligente.

În primul rând, 5G va face posibilă realizarea orașelor de tip smart city și a condusului autonom datorită vitezei sporite, dar mai ales datorită latenței reduse. Serviciul Ultra-Reliable Low-Latency Communication reduce la minium defazajele și permite o comunicare aproape instantanee. De aceea va fi posibil condusul autonom.

Businessurile din lumea întreagă pot utiliza Internet of Things (IoT) și 5G pentru a-și eficientiza procesele pentru a oferi produse mai bune, mai repede, dar și pentru a-și reduce amprenta de emisii de carbon.

Internet of Things sau Internetul tuturor lucrurilor este un concept ce înglobează toate dispozitivele ce sunt conectate la internet și înregistrează și transmit date.

Dacă în trecut un bec era doar un bec, acum este un dispozitiv inteligent care se conectează la internet și astfel poți vedea informații despre consumul de energie, poți opri și porni becul de la distanță, chiar și atunci când nu ești acasă. La fel și cu roboții industriali, care sunt controlați prin cloud, și diverși senzori inteligenți instalați prin orașe. Smart înseamnă mai ușor pentru toată lumea, mai rapid, mai eficient.

Înscrie-te aici la Smart Future pentru a-i întâlni pe oamenii care se uită spre viitorul României și a discuta cu ei.

Cine va vorbi despre impactul tehnologiei 5G?

Andrei Hohan, Enersec Technology

Andrei Hohan este CIO al startup-ului Enersec Technology, care a participat la acceleratorul InnovX-BCR. Are 15 ani de experiență în management, consultanță și audit în domeniul securității. E membru activ în comitetele de standardizare în domeniul securității cibernetice la nivel european și internațional.

Andrei este co-autor al raportului ENISA (Agenția UE pentru Securitate Cibernetică) privind securitatea rețelelor 5G "ENISA 5G Threat Landscape". El va discuta despre specificațiile 5G și securitatea în domeniul vehiculelor autonome și a industriei viitorului, numite Industry 4.0.

Ștefan Iarca, Xvision

Ștefan este CEO al Xvision și unul dintre cei patru membri fondatori ai startup-uri de medtech. Xvision dezvoltă algoritmi de inteligență artificială pentru a veni în ajutorul medicilor în procesul de analiză imagistică. Platforma este implementată în România și Ungaria, fiind utilizată de medici din 30 de spitale publice și private.

El va discuta despre digitalizarea sistemului medical, AI în sănătate, modul în care tehnologiile noi pot influența medicina de la distanță și cum poate veni în avantajul medicilor și pacienților.

Radu Motișan, uRAD Monitor

Radu Motișan conduce compania MagnaSCI, care a dezvoltat uRAD Monitor, senzori care monitorizează calitatea aerului în mai multe colțuri ale lumii. Rețeaua folosește tehnologie de viteze înalte și poate fi extinsă cu ajutorul 5G. Au participat la evenimente precum Innovation Labs și Orange FAB, iar soluțiile lor au fost introduse și în cadrul proiectului de smart city de la Alba Iulia.

Radu va discuta despre cum 5G poate să dezvolte rețeaua de senzori și să ne ofere o imagine clară în timp real a calității aerului, atât de importantă acum, mai ales în România, unde am văzut de nenumărate ori depășiri ale valorilor standard.

Cum va fi organizat Smart Future și ce discuții vor fi?

11.00 - 12.00 - 5G Future

Impactul și viitorul adus de tehnologiile 5G în România, o discuție cu operatori de telecomunicații și startup-uri care folosesc astfel de tehnologii și impactul acesteia asupra viitorului

12.00 - 13.00 - Industry 4.0

Cum se schimbă industria cu ajutorul senzorilor? Reprezentanți ai industriilor și startup-urilor vor discuta despre cum au aplicat în business-ul lor digitalizarea și tehnologizarea pentru a pune bazele industriilor viitorului.

13.00 - 14.00 - Smart City of the People

Reprezentanți ai autorităților locale din România vor veni cu cele mai bune exemple de implementare a tehnologiei în localitățile lor, dar și cu planurile pentru orașe inteligente.

14.00 - 15.00 - Security, privacy and a connected world

Tehnologia se dezvoltă, așa că și fricile oamenilor legate de intimitate și securitate cresc. O rețea de senzori dezvoltată înseamnă riscuri cibernetice - pentru companii, dar și pentru cetățenii orașelor smart. Vom discuta cu specialiști de la firme de securitate, dar și cu experți blockchain despre cum datele descentralizate vor transforma lumea conectată.