Piața9 este un food hall în Oradea. Asta înseamnă că e o măcelărie, o brutărie și un restaurant în același spațiu deschis. Oamenii pot cumpăra carne, dar pot decide ca aceasta să fie preparată pe loc.

Dacă ai fost în Barcelona în piața Boqeria sau în piețele deschise din Lisabona sau Londra, știi despre ce vorbim. A luat naștere în 2018 în Oradea și chiar dacă pandemia a fost complicată, Dani se păstrează optimist.

Am discutat cu el în luna martie, chiar de la terasa sa, și era împăcat cu ideea unui nou lockdown, mult mai pregătit ca în 2020, deși nici atunci nu a așteptat prea mult până să reacționeze. Ba chiar a fost printre antreprenorii care au decis să închidă înainte ca lockdown-ul național să fie implementat.

Poți urmări discuția cu Dani Galea, fondatorul Piața9 din Oradea, în video-ul de mai sus sau poți citi principalele declarații mai jos.

Nașterea Piața9 - din dragoste pentru mâncare

„Piața9 este un food hall. Cumva e rezultatul tuturor vacanțelor noastre. Noi suntem gurmanzi, eu și soția mea, și iubim acele călătorii prin lume în piețele cum ar fi Boqeria, la Londra, Lisabona, unde găsești lucruri foarte faine legate de food”, spune Dani Galea.

Ei spun că au încercat să îmbine zona de mâncare sănătoasă cu cea delicioasă. Iar Piața9 e rezultatul iubirii lor pentru mâncarea bună și descoperirea tuturor lucrurilor „faine” din viață.

10 ani în Irlanda de Nord și întoarcerea în țară

Dani și soția sa au lucrat 10 ani în Irlanda de Nord. Dani povestește că tot în zona de mâncare a fost, la început cu un business mic de familie, la care după câțiva ani a devenit partener. Afacerea a fost vândută unei corporații și a devenit ceea ce este astăzi Karro UK. Râde și spune că a devenit și corporatist, pentru că a fost promovat ca Operation Manager și Managing Director, unde conducea o echipă de 250 de persoane.

Cumva viața l-a dus întâmplător în zona de mâncare, pentru că el terminase economia. Dar i-a plăcut zona și a crescut, iar când era Managing Director de corporație spune că era intraprenor. Dar acela a fost și momentul când s-a gândit că ar putea deschide ceva a lui.

„Doar că la un moment dat mi-am dat seama că operam ca și cum ar fi fost business-ul meu și mi-am dat seama că nu-i așa. La un moment dat board-ul nu a fost de acord cu viziunea mea pentru business și am zis "stai un pic că totuși nu e business-ul meu". Așa am simțit chemarea. Aveam ocazia să dezvoltăm ceva acolo, dar nu ne vedeam îmbătrânind acolo, deși aveam și cetățenie. Am pariat pe România”, spune Dani Galea.

Prietenii le-au spus că sunt un pic nebuni că se întorc în țară, dar au simțit să vină acasă. Și așa au făcut. În decembrie 2016 soții Galea aterizau în România, în 2017 s-au gândit și au făcut planuri, iar în august 2018 au deschis prima variantă pentru Piața9.

„A durat un an și jumătate de planning și de faza de concept și de idee și de a pune tot ce avem noi în minte ca să le transpunem în realitate”, spune Galea.

„Inițial operam pe jumătate din suprafața pe care o avem astăzi. Eu am operat 20 de măcelării în Irlanda de Nord, le-am deschis și în Scoția, Manchester, Londra. Am vrut să facem Piața9 ca și pentru noi. Era o măcelărie ca și core și avea o zonă de grill și de bucătărie atașată unde puteai să-ți alegi produsele de la zona de măcelărie și să ți le gătim în fața ta”, spune Dani Galea despre conceptul Piața9.

După un an au schimbat-o cu totul și în noiembrie 2019 au lansat ceea ce este astăzi Piața9, cu 3-4 luni înainte de pandemie.

Impactul Piața9 în Oradea

Orădenii au primit Piața9 cu brațele deschise. Iar Dani apreciază asta.

„A fost o reacție foarte bună. A fost amazing. Dacă mâine totul s-ar termina, cred că ar fi fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Piața ne-a luat prin surprindere, atât de fain a răspuns, oameni atât de faini, oameni atât de bucuroși că au un lucru nou în orașul lor. Am simțit dragostea comunității”, spune el în timpul interviului.

„Oamenii simțeau că facem chestia nu neapărat pentru câștigul material imediat. Ești în business și trebuie să faci profit, dar nu e valoarea mea principală. E ideea de a construi ceva frumos. Oamenii au apreciat. Am crescut foarte fain în doi ani și jumătate”, explică Galea.

Despre Piața9 spune că este o măcelărie, o brutărie, o patiserie în același loc. O descrie ca fresh food și fast casual, nici măcar nu-i place să-i spună restaurant. E un loc unde a reunit măcelăria cu produse proaspete și de calitate, brutăria, patiseria și locul unde poți să servești masa, dar să și comanzi pentru acasă, mai ales că au lansat și o opțiune online numită Piața9 Packed, unde oamenii pot comanda carnea pentru acasă.

Pentru aprovizionarea cu marfă achiziționează 80% din produse local, dar unele lucruri le iau din străinătate. Nu din naționalism sau din alte motive. Ci pentru că vor calitatea cea mai bună.

„S-au format parteneriate frumoase la nivel local, dar în final pentru noi ce contează e calitatea produsului. Avem materii prime cum ar fi la partea de patiserie, aducem făina din Franța. Pentru că am considerat că am găsit cea mai bună materie primă”, explică Dani Galea.

Caută permanent local, dar se bazează și pe experiența din Marea Britanie, acolo de unde iau carnea de vită, obișnuit fiind cu calitatea de acolo. Dar au găsit parteneri locali pentru carne de vită, de exemplu, și la Sibiu, Baia Mare și Oradea.

„Încercăm să găsim parteneri de cursă lungă. Contează consistența și constanța în calitate”, spune Galea.

2020 pentru Piața9 - începutul bun, pandemia complicată

2020 a început bine pentru Piața9. În ultimul an am auzit de foarte multe ori acest lucru de la afacerile din România. Începuse totul atât de bine. Dar la Dani nu am simțit regret.

Spune că era pregătit încă din februarie, având prieteni în China care-i povesteau ce este acolo. „În februarie, era o sâmbătă, când fratele meu mi-a zis "ai văzut ce se întâmplă în Italia?". Am știut că va veni și la noi. Incertitudinea aceea în primele săptămâni a fost grea”, spune Dani.

„Demarasem totul așa de frumos, mai frumos decât ne-am fi imaginat. Ne gândeam oare "atât a fost?". Pe urmă cred că după ce am depășit momentul de incertitudine totală, am zis să vedem ce facem. Ne-am oprit un pic, iar ulterior ne-am gândit ce facem. În primul rând știam că e importantă siguranța colegilor, a clienților. Și pe urmă siguranța business-ului”, explică modul în care au luat-o mereu de la capăt Dani Galea.

Au închis partea de restaurant și au funcționat ca un magazin de carne. Deși inițial voiau să închidă cu totul, au lăsat deschisă partea de vânzare de tip retail.

„După ce am ieșit din incertitudinea aceea, am înțeles oarecum situația și am zis să marjăm pe partea de food store. Pe urmă am descoperit noi canale, noi posibilități și oportunități”, explică fondatorul Piața9.

Ca multă lume din Horeca s-au îndreptat spre online, acolo unde erau și înainte, dar efectiv nu reușeau să acopere și această zonă, pentru că aveau atât de multe comenzi în offline.

„Am dezvoltat în câteva zile un magazin online. Oradea e oarecum mică și cumva comunitatea cunoscându-ne aveau nevoie de o platformă ca să comande de la noi. Am făcut rapid un magazin online, o aplicație online și pe urmă în câteva luni am zis să dezvoltăm un concept numit Piața9 Packed Online, să ne adresăm întregii țări”, spune Galea.

Momentan Piața9 Packed nu este națională, pentru că încă nu au resursele, dar livrează în Cluj, Timișoara, Baia Mare.

2020 - ca și cum ai avea o barcă în ocean și vine furtuna

Dani a apelat la toate măsurile posibile pentru a primi ajutor financiar și a încercat să țină echipa unită. Spune că 2020 i-a făcut mai puternici.

„A unit echipa. Am oameni superbi, foarte faini și ne-a unit, ne-a făcut mai puternici zic eu. Ne-a făcut să înțelegem că trebuie să fii pregătit pentru neprevăzut”, spune Galea.

„E ca și cum ai fi pe o bărcuță în ocean și trebuie să te aștepți că vine și furtuna. Cumva în furtună te unești ca echipă. Am simțit că am crescut ca și echipă în 2020 și ne-a mai învățat cumva o chestie. În business contează foarte mult să fii răbdător. Eu voiam să sar câte 10 pași deodată, dar am învățat că e foarte important micro speed și macro patience”, explică Dani.

Au trecut prin șomaj tehnic timp de o lună, a găsit înțelegere la proprietarii spațiului unde aveau Piața9 și au avut un pic de liniște astfel. Spune că statul i-a ajutat cum a putut.

„Statul a încercat maximum ca să ne ajute și chiar am apreciat ce s-a făcut pentru noi. A fost și IMM Invest și acolo am apelat. A fost șomajul tehnic. Am apelat pentru o lună. Ne-am folosit de toate frânghiile ca să ne ținem în viață fiind un business relativ tânăr”, expilcă Dani. Râde și spune că dacă a existat o finanțare disponibilă, au apelat-o, au găsit înțelegere și la Banca Transilvania, dar și la parteneri.

2020 s-a terminat astfel pe plus, chiar dacă un unde se așteptau ei. Și acum sunt pregătiți pentru orice ar veni.

„ Suntem mai buni și mai puternici. Câteva concepte noi am implementat, am investit în terasă. Nu am stat ascunși să treacă valul. 2021 ne-a găsit poate puțin mai pregătiți. Acum ne așteptăm la următorul val și vedem cum îl înfruntăm”, spune fondatorul Piața9.

De ce Oradea și cum îi convingem pe români să vină în țară

Dani spune că îi era foarte bine în Irlanda de Nord. Făcuse destui bani, avea naționalitate, era respectat. Și despre românii din străinătate, spune că e foarte greu să-i pui pe toți românii în aceeași oală, pentru că sunt mai multe categorii de persoane care au plecat în străinătate.

„Cred că sunt mai multe categorii de oameni care au plecat dincolo. Unii au plecat cu un obiectiv pe termen scurt. Alții au mers să caute o viață mai bună pentru ei și copiii lor. Alții au sperat să găsească ceva ce nu au găsit în România și nu neapărat financiar, ci poate un alt mod de abordare și gândire”, explică el.

El crede că cei din urmă, cei care nu căutau neapărat bani, ci mentalitate, sunt mai greu de convins să se întoarcă. Ei nu vor să vină în țară pentru bani, ci pentru a face lucrurile altfel.

„Ambiția noastră e să-i convingem pe oamenii ăștia că lucrurile se schimbă frumos în România rapid. Nu e ușor, dar nici dincolo toate sunt roz. Spun asta fiind printre cei care câștigau foarte bine în UK. România oferă niște oportunități incredibil de faine momentan. Noi avem ca obiectiv să aducem oameni care activează dincolo de mulți ani”, spune Galea.

50% din echipa lui sunt oameni care au lucrat în străinătate și au revenit după 10-15 ani acasă. Iar Oradea e un oraș prietenos pentru antreprenori. De puține ori antreprenorii vor zice ceva de bine de autorități. La Oradea e însă altfel.

„Eu simt că orașul e la faza în care abia skratch the surface. Îl iubim enorm, suntem mândri orădenii de Oradea. Leadership-ul orașului are un spirit antreprenorial. Am simțit totdeauna de la liderii orașului că sunt suporteri pentru antreprenori, încearcă să-i ajute să se dezvolte și să crească. Și am simțit susținere și noi credem foarte mult în Oradea, în strategiile care există pentru dezvoltarea lui. Suntem optimiști că orașul va crește frumos mai mult decât ne putem imaginăm”, explică Dani Galea.

Pentru 2021 vrea să consolideze Piața9, să dezvolte conceptul de livrări Piața9 Packed, dar să lanseze și un hub de producție și să scaleze spre alte orașe.