Totodată, potrivit informațiilor date publicității de către companie, la nivelul lui 2022 profitul net a ajuns la valoarea de 650.000 euro.

“După o perioadă dificilă în care, din cauza restricțiilor cauzate de pandemie, am fost nevoiți să amânăm planurile de extindere internațională, ceea ce a avut un impact direct asupra rezultatelor companiei, am intrat în 2023 foarte încrezători. Rezultatele financiare înregistrate anul trecut au fost remarcabile având în vedere perioada deosebit de dificilă, în a doua jumătate a anului observându-se o dinamică îmbunătățită a segmentului internațional, cu impact direct în reluarea creșterii și îmbunătățirea profitabilității,” a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage.

De asemenea, la sfârșitul lunii decembrie, Cătălin Păunescu, fondator si CEO al companiei a ajuns la un acord definitiv cu Emerging Europe Accession Fund (EEAF), acționarul majoritar al Star Storage SA, pentru a prelua integral acțiunile deținute de EEAF, devenind astfel acționar unic al Star Storage.

În anul 2023, Star Storage se va concentra pe creștere, cu un accent deosebit pe extinderea pe piețele internaționale și creșterea prin parteneriate.

Compania își propune ca, până la sfârșitul anului 2023, contribuția segmentului internațional să depășească 25% din cifra de afaceri, venituri asociate în special vânzărilor de platforme software proprii ale companiei cum este SEAL - o platforma software de ultimă generație, cu o arhitectură bazată pe metadate și inteligență artificială (AI) și o abordare de tip low-code, o soluție pentru asigurarea eficienței, conformității și automatizării conținutului nestructurat.

De asemenea, având în vedere contextul pandemiei și lucrului la distanță din ultimii ani, calitatea serviciilor oferite clienților a devenit o provocare majoră pentru multe companii. În acest sens, Star Storage se angajează să-și consolideze poziția de lider de piață prin investiții sistematice în creșterea satisfacției clienților săi, ca și componentă esențială a strategiei de dezvoltare.

"În 2023, ne propunem să ne îmbunătățim poziția atât pe piața locală, cât și globală, și să ne reluăm dinamica de creștere după o perioadă dificilă datorată pandemiei. Pentru a atinge acest obiectiv, consolidarea echipei este esențială. Nu în ultimul rând, după o perioadă plină de provocări, este esențială cultura companiei, o cultură a performanței și lucrului bine făcut, bazată pe inovație și respect pentru clienți, valorile care ne-au definit întotdeauna.” a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage.

Star Storage a încheiat 2022, cu un total de 170 angajați.

Înființată în anul 2000, cu un portofoliu de peste 500 de clienți pe 4 continente, Star Storage este un furnizor global de tehnologie care dezvoltă și livrează, folosind inteligența artificială și abordarea de tip low-code, soluții pentru digitalizarea și automatizarea proceselor, gestionarea eficientă a conținutului nestructurat și asigurarea conformității cu reglementările legale pentru organizații private și publice de top.

Cu un portofoliu de platforme software proprii (deținând proprietatea intelectuală) și o expertiză solidă în industrii de top cum ar fi sectorul bancar, asigurări, utilități, telecomunicații, comerțul cu amănuntul și bunurile de larg consum, industria prelucrătoare, auto și aerospațială, sănătate și sectorul public, compania joaca un rol cheie în transformarea digitală, hiper-automatizarea și migrarea în cloud a organizațiilor de orice dimensiune.