UPDATE:

La ora 23:13, în prima zi în care s-a dat startul perioadei de înscrieri în cadrul programului Start-Up Nation 2018, 4.794 de firme își înregistraseră dosarele pe site-ul aippimm.ro.

---

UPDATE:

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la ora 13, ministrul pentru IMM-uri, Ștefan Radu Oprea, a făcut următoarele declarații:

”Start-Up Nation 2017 este o sesiune care s-a încheiat cu succes. Toate agențiile regionale pentru întreprinderile mici și mijlocii au finalizat activitatea de evaluare a deconturilor. Astăzi, 27, și mâine, 28 decembrie, băncile partenere lucrează pentru a finaliza toate deconturile care sunt la ei. Mâine ne dorim ca toate plățile pe 2017 să fie făcute. Au fost depuse 7.176 de documentații complete de decont și acestea vor fi plătite.

Vestea bună este că astăzi s-a deschis Start-Up Nation 2018. Personal, mă aștept ca în acest an să avem un număr aproape dublu de proiecte depuse pentru că există încredere în Start-Up Nation. Aplicația va fi deschisă 30 de zile lucrătoare. Este un lucru pe care vreau să-l transmit, pentru că există suficient timp pentru ca până în data de 12 februarie 2019 să fie înscrise toate proiectele pe care azi le-au lucrat sau pe care le vor lucra în continuare cei care își doresc să devină antreprenori în România.

Ceea ce cred că este important de știut este faptul că punctajul se vede în mod automat pe aplicație, toate datele sunt introduse online. Deci, ideea că putem interveni asupra departajării altfel decât transparent, nu există.

Accesează aici aplicația de înscriere în programul Start-Up Nation 2018.

Vrem și anul acesta să finanțăm 10.000 de IMM-uri cu 200.000 de lei pe proiect. Avem nevoie de o stimulare a dezvoltării IMM-urilor. Trebuie să stimulăm apetitul pentru a deveni antreprenor acolo unde el este mai puțin dezvoltat. Acolo unde lucrurile funcționează, unde afacerile se mișcă, vom veni cu legea incubatoarelor, cu legea francizei. Venim cu alte moduri în care putem stimula partea de scale-up, de finanțare, de nevoie de finanțare. Nevoia de finanțare este continuă.

Există posibilitatea acordării unui avans de 30% cu garanții. De asemenea, am analizat împreună cu aplicații din 2017, cu consultanții, și am constatat lucrurile care poate nu au mers în 2017. Așa că, în acest an avem o sumă forfetară, astfel încât decontările să fie făcute foarte ușor și rapid. Eu cred că antreprenorul trebuie să fie interesat de afacerea lui și să nu piardă timp cu birocrația statului român.

Avem credite de angajament de 2 miliarde. Am cerut buget suficient și necesar pentru a finanța acest program. ”

---

UPDATE:

La ora 14, peste 2.100 de firme se înscriseseră în aplicația Start-Up Nation 2018.

---

Programul Start-Up Nation, prin care statul român și-a propus să stimuleze economia locală, crearea unor noi companii și creșterea numărului de locuri de muncă, a fost extrem de așteptat pe întreg parcursul acestui an. S-a vorbit despre lansarea unei noi perioade de înscrieri în program încă din luna ianuarie 2018, când ministru pentru Antreprenoriat și IMM-uri era Ilan Laufer, însă, pe măsură ce lunile au trecut, existența unei noi runde a acestui program a devenit o necunoscută.

Accesează aici aplicația de înscriere în programul Start-Up Nation 2018.

Abia în ultimele luni oficialii ministerului au confirmat lansarea unei noi ediții a Start-Up Nation și au publicat în Monitorul Oficial detaliile programului Start-Up Nation 2018.

Inițial, în momentul în care au anunțat faptul că înscrierile în program vor începe pe data de 27 decembrie, oficialii ministerului anunțau ora 11. Pe data de 21 decembrie, însă, odată cu publicarea procedurii de implementare a acestuia în Monitorul Oficial, ora de începere pentru înscrierile în programul Start-Up Nation 2018 a fost anunțată ca fiind 10.

Potrivit anunțului făcut de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Antreprenoriat și Comerț, începând cu data de 27 decembrie 2018, ora 10.00, va deveni activă pe site-ul aippimm.ro, aplicația de înscriere în cadrul schemei de ajutor de minimis Start-Up Nation.

Descarcă documentele necesare pentru a le analiza din acest link. Click pe tot rândul.

Calcularea punctajului planului de afaceri se va face în timp real şi transparent, conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile.

În vederea înscrierii în cadrul programului, operatorii economici vor completa şi transmite on-line planul de afaceri începând cu data de 27 decembrie 2018, ora 10.00, timp de 30 zile calendaristice de la demararea înscrierii în program.

Start-Up Nation 2018 - domenii de activitate

Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societățile înființate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producției, industriilor creative, serviciilor și comerțului. Pentru a participa la program, societățile trebuie să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

Accesează aici aplicația de înscriere în programul Start-Up Nation 2018.

2.477 de utilizatori au testat aplicația de înscriere în programul Start-Up Nation 2018

Testarea aplicației electronice de înscriere în Programul Start-Up Nation a avut loc în perioada 14 - 16 decembrie. Din datele ministerului, 2.477 de utilizatori au testat aplicația, având posibilitatea să se familiarizeze cu secțiunile planului de afaceri on-line, și au contribuit, prin observațiile și întrebările adresate, la ultimele reglaje și definitivarea platformei informatice.

Procedura de implementare a programului Start-Up Nation poate fi studiată accesând acest link.

Start-Up Nation 2018 - domenii de activitate

Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societățile înființate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producției, industriilor creative, serviciilor și comerțului.Pentru a participa la program, societățile trebuie să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

Descarcă documentele necesare pentru a le analiza din acest link. Click pe tot rândul.

Start-Up Nation 2018 - noutăți în implementarea programului

- acordarea unui avans de până la 30%, la solicitarea beneficiarului;

- simplificarea procedurii de achiziție;

- simplificarea planului de afaceri prin eliminarea proiecțiilor financiare.

”Programul Start-Up Nation este de natură să îi motiveze pe cei care debutează în afaceri. În Programul de Guvernare, sunt și măsuri complementare programului Start-Up Nation, tocmai pentru ca IMM-urile să fie susținute să se dezvolte în toate etapele de creștere a afacerii. În paralel, pregătim Legea incubatoarelor de afaceri care, în scurt timp, va intra în dezbatere publică”, declara recent Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru IMM-uri.

Start-Up Nation 2018 - procedură de implementare

Potrivit procedurii programului Start-Up Nation 2018, schema este valabilă până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2021.

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2017, aprobat prin Legea nr. 6/2017 a Bugetului de Stat pe anul 2017 este de 1.713.798.000 lei. Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2018, aprobat prin Legea nr. 2/2018 a Bugetului de Stat pe anul 2018 este de 2.000.000.000 lei.

Recent, ofiialii Ministerului pentru IMM-uri au anunțat că vor include IT-ul și industriile creative, în același timp scoțând principiul ”primul venit, primul sosit”.

Bugetul estimativ al schemei de minimis pentru anii 2019 și 2020 este de 2.000.000.000 lei/anual. Prin implementarea programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maxim anual 10.000 de beneficiari.

Descarcă documentele necesare pentru a le analiza din acest link. Click pe tot rândul.

Sfaturi utile la înscrierea în Start-Up Nation 2018

  1. La secțiunea de Date Generale, există în partea de jos opțiunea de scroll pentru a vizualiza și completă toate datele existente în pagină. (În cazul necompletării numărului de telefon persoana desemnată existent în partea dreaptă a ecranului, secțiunea va da erori la salvare).
  2. Aplicația afișează erori la salvare dacă sumele trecute în tabelul de cheltuieli depășesc maximele admise în procedura de implementare (maximum 8.000 lei consultanță, maximum 60.000 soft, etc.).
  3. Opțiunea de download a planului completat după trimiterea formularelor va fi activă la deschiderea oficială a înscrierii.
  4. Nu folosiți virgula în completarea sumelor ci întotdeauna punctul pentru zecimale.
  5. Nu folosiți diacritice, nu sunt vizibile operatorilor.
  6. După ce alegeți opțiunea de plătitor sau cea de neplătitor TVA, pentru a completa sumele în tabelul de cheltuieli CLICK pe "Câmp nou".
  7. Pentru încărcarea unui număr mai mare de oferte de la furnizori, încercați să scanați mai multe oferte în același fișier PDF pentru a vă încadra în 5 câmpuri.