hackajob, o platformă de recrutare de talente în IT, a primit o finanțare de 6,7 milioane de dolari, în urma unei runde de investiții condusă de AXA Venture Partners, scrie Pe Hub Network. Printre investitorii în runda seria A se numără Downing Ventures și Dragoș Nicolaescu, antreprenor și investitor angel în România.

Dragoș Nicolaescu a vorbit pentru start-up.ro despte orașe și startup-uri și de ce trebuie primăriile să ofere spații și servicii gratuite pentru antreprenori.

Startup-ul hackajob a fost fondat de românul Răzvan Creangă, care este și CEO, alături de Mark Chaffey, iar din echipă mai fac parte alți opt români. Potrivit lui Răzvan Creangă, startup-ul va folosi finanțarea pentru a-și continua dezvoltarea tehnologiei și expansiunea globală. hackajob intenționează să deschidă anul acesta birouri la Paris și Berlin, urmând ca în 2019 să ajungă și în Statele Unite.

De asemenea, compania va continua să-și dezvolte propriile tehnologii de proprietate pentru recrutare, extinderea echipelor de relații cu clienții și candidații și va face investiții în marketing.

Înființat în 2014, hackajob a fost lansat pentru a îmbunătăți abordarea tradițională a agenției de recrutare și pentru a ajuta companiile să angajeze talente tehnice, astfel încât procesul de recrutare să nu mai fie un proces părtinitor. Cu hackjob, clienții sunt potriviți în mod automat cu acei candidați care sunt foarte bine pregătiți, dintr-o plajă de peste 60.000 de persoane.

Ulterior, companiile se pot ocupa de interviuri și pot cere candidaților să completeze provocări specifice, construite de hackajob. Pe măsură ce procesul este raționalizat prin tehnologie, companiile își reduc semnificativ costurile de angajare, comparativ cu alte canale de recrutare.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.