În 2015, i-a descoperit pe băieții de la Zăganu, producători români de bere artizanală, perioadă în care el avea o cramă unde îmbutelia vin vărsat. Tot pe atunci, a încercat prima dată să îmbutelieze și bere la PET, de la dozator, dar îi ieșea cu spumă. A luat vreo 10 butoaie de la Zăganu, dar a vândut 7, restul au fost pierdute, pentru că berea făcea spumă când intra în contact cu oxigenul din aer.

În 2016, a deschis încă o unitate, și era deja în zonele Andronache și Lacul Tei, din Capitală. Abia atunci a făcut legătura cu niște producători de robineți speciali, care te ajută să îmbuteliezi berea fără a face spumă. A luat legătura cu ei, au venit în România, au instalat sistemul și a început să îmbutelieze bere artizanală în unitatea pilot din Lacul Tei. „Atunci m-am pus cu burta pe carte. Practic, atunci a fost încropit planul de afaceri, în rest erau doar planuri la care mă gândeam eu că ar fi bune”, îmi povestește Igor Leșan, un antreprenor originar din Republica Moldova care vinde bere artizanală la PET în Stația Rombeer.

Dar să mergem pe revers 18 ani în urmă, atunci când Igor a venit în România, și să vă spun întreaga poveste, până la Rombeer.

Prima oprire, Cluj-Napoca

A ajuns în Cluj în anul 2000, și a făcut Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Drept Comunitar. Încă din timpul facultății s-a angajat în vamă la o firmă de declaranți vamali sau brokeri, cum li se mai spune. Timp de un an a stat la secretariat și a introdus declarații, cu un salariu de 200 de lei pe lună. Avantajul era că avea o soră la Cluj și era oarecum aranjat din acest punct de vedere.

„În acea perioadă era enorm de mult de muncă. Aveam 7 colegi pe atunci și toți lucrau non-stop. Am învățat despre tot ce înseamnă declarația vamală, legislație și restul pașilor pe care trebuie să-i urmezi”, își amintește Igor. La un moment dat, le-a cerut un calculator și parola. Nu au fost încântați, pentru că nu aveau nevoie de o grijă în plus, dar le-a primit și a început să facă și el declarații. „Habar n-aveau că știu cum să le fac, dar un an de zile eu asta am făcut: am învățat de la ei meserie fără să le zic. Peste o oră, m-am trezit cu toți colegii în spate care mă urmăreau șocați cum introduc declarații vamale”. Acesta a fost primul moment în care Igor a luat inițiativa și a încercat ceva nou.

Pe atunci încă nu avea cetățenie română, așa că a fost primul declarant vamal de altă naționalitate care a primit autorizație de muncă. În 2007, România intră în UE, iar din cele 30-40 de declarații pe care le procesa doar Igor, firma lor a început să facă doar 10-12 în total, pentru că fiind în UE, nu mai era nevoie de vamă.

De acolo s-a mutat la Huedin, la o firmă de furtunuri hidraulice, și a lucrat în calitate de marketing manager. Timp de câteva luni a învățat ce înseamnă marketing, vânzări, încasări, clienți și facturi, apoi a ieșit pe teren. „Atunci am văzut toată România în lung și în lat - am văzut tot ce înseamnă fabrică, producție și export. Singura problemă era că făceam naveta. Plecam luni dimineața și mă întorceam vineri seara”. După un an de zile, s-a mutat înapoi la Cluj.

Un prieten din vamă își făcuse firmă de curierat rapid și i-a propus să o dezvolte împreună. „Biroul era la 30m de casa mea, dar eu nu reușeam să ajung acasă, să mănânc. Programul începea la 4-5 dimineața și lucram până la ultima mașină de linie, până pe la 12-1 noaptea. Practic, nu dormeam și asta pentru altcineva. Și atunci mi-am pus problema: dacă nu pot să dorm pentru altcineva, de ce să nu încerc să nu dorm pentru mine?”Atunci i-a venit ideea de a-și deschide firmă în Cluj. Nu a încercat fizic, dar tot punea pe hârtie planuri de afaceri care nu-i ieșeau.

Ca nomazii, am pus toate lucrurile în mașină și m-am trezit la București. Ne-am oprit în fața Casei Presei Libere, am pus harta pe capota mașinii și i-am zis soției să aleagă un punct.

În februarie 2010, Igor și cu soția lui se mutau la București. „Ca nomazii, am pus toate lucrurile în mașină și m-am trezit la București. M-am oprit în față la Casa Presei Libere, am pus harta pe capota mașinii și i-am zis soției să aleagă un punct”. Spre deosebire de Cluj, unde era așteptat, în București a venit pe nimic. Câteva zile a stat la un prieten, iar într-o săptămână s-au mutat în chirie și au început amândoi să-și caute de muncă. Soția lui și-a găsit repede, iar el încă mai căuta. Era 2010, deja începuse criza și se simțea destul de mult.

La un moment dat, a mers la un festival de vinuri în Constanța, iar la întoarcere mai avea 300 de euro puși deoparte pentru chiria următoare, care era 250 de euro. A mers să-și ia mașina, dar ia-o de unde nu-i. A sunat la poliție, i-au dat un număr de telefon și a sunat. „Mi-au ridicat mașina. Pentru 3 zile, era 1.100 lei. Atunci, pentru prima dată, am simțit că îmi cade cerul peste mine și cred că acela a fost un șut din spate pentru mine”.

Prima „pană” antreprenorială

La Carrefour Colentina, pe atunci, era un stand cu sucuri din Republica Moldova. Igor spune că a mers la magazin timp de o săptămână, cam 3-4 ori pe zi, și urmărea activitatea. În mai 2010, a deschis primul stand cu vinuri moldovenești în Carrefour Colentina. În octombrie 2010, l-au sunat de la contabilitate și i-au spus că a devenit plătitor de TVA. Igor habar n-avea ce înseamnă asta. „«Asta înseamnă că ați depășit cifra de afaceri de 100.000 de euro». Zic asta e bine, e rău? Eu eram concentrat pe muncă și nu mă gândeam la nimic altceva”, își aduce aminte Igor despre acel dialog.

În 6 iunie 2012, am înschis ultimul stand: aveam dublă hernie de coloană, un copil de 1 an în casă, fără niciun venit și cu datorii de vreo 50.000 de euro. În iulie a venit leasing-ul și mi-au luat și mașina.

Atunci au apărut și primele greșeli. Până la sfârșitul anului 2010, a avut 6 magazine deschise. „2011 a fost un an bun, dar cu greșeli personale, pentru că mi-am luat prea multe asupra mea. În 6 iunie 2012, am înschis ultimul stand: aveam dublă hernie de coloană, un copil de 1 an în casă, fără niciun venit și cu datorii de vreo 50.000 de euro. În iulie, a venit leasing-ul și mi-au luat și mașina. Atunci am avut o cădere foarte serioasă.”

Cam o săptămână i-a luat ca să-și revină. Simțea că a dezamăgit foarte multă lume – furnizori, clienți, colaboratori, angajați. „Nu puteam să înțeleg cum am ajuns eu acolo, deși munceam foarte mult. Principala greșeală a fost oboseala. Am luat prea multe asupra mea. La al treilea magazin, trebuia să am deja încă un om lângă mine, dar nu aveam, iar asta însemna program de la 4 dimineața pentru că eu aveam acces să încarc stand-uri doar noaptea”, își amintește el. Începea programul, începeau angajările și discuțiile cu angajații, pentru că și acolo era training pe vânzări, fraze care vând. „Testam eu singur, scriam pe foaie fraze care merg și care prind la clienți. Și la un moment dat, a venit oboseala aceea când lucrurile merg bine, dar deja nu mai vrei, vrei să se termine odată. Corpul și mintea ta vor să se odihnească”. Deci nimic nu s-a schimbat de la curierat rapid.

Aceasta este una dintre marile greșeli pe care le fac toți antreprenorii – fac supraeforturi, iar la un moment dat te ajunge oboseala aceea când nu înțelegi de ce. Îți vine lehamitea aceea de „nu mai vreau”. Dar îți revii atunci când vin telefoanele: vezi că ai să-mi dai niște bani.

A mers la leasing și a cerut să i se dea mașina înapoi. „M-au refuzat categoric, dar eu am stat acolo: la 9 dimineața veneam și la 4 după-masă plecam - luni, marți, miercuri. Joi, la ora 14, a coborât cineva la mine și mi-a spus că acceptă să-mi prelungească contractul”. Nu avea altă soluție, pentru că nu putea lucra fără mașină.

Și-a recuperat mașina pe 8 august, iar pe 9 august a început să facă odorizante auto și să le vândă, pe teren. În 20 august, avea încheiate 120 de contracte cu spălătorii. În luna septembrie avea 220. „Noaptea le înmuiam și le făceam, iar ziua le vindeam. Asta a durat un an de zile. În 2014 ne-am revenit cât de cât, am deschis o cramă și făceam cele două activități în paralel. La un moment dat, nu mai ajungeau mâini în ambele părți, așa că am lăsat odorizantele și m-am axat pe vinuri moldovenești, în online și în magazinul fizic”.

Începuturile Stației Rombeer - antreprenorul care a brevetat sistemul de îmbuteliere a berii la PET, direct în unitatea de vânzare

La un moment dat, a apărut o firmă din Galați, care se ocupa de managementul calității și al riscului și avea nevoie de un om în București. „Prima perioadă a fost o activitate de curierat, apoi am făcut un contract de parteneriat. Timp de doi ani, am introdus sistemul de management al calității și al riscului. Se introdusese o lege care spunea că toate spitalele din România trebuiau să-și ia acreditare, iar noi eram consultanții care ajutam spitalele în acest demers”, povestește Igor. Pe atunci, avea deja ideea cu îmbutelierea de bere artizanală.

În drum de la Galați, se gândea cam ce denumire ar merge la magazine și atunci a făcut legătura între stația PECO și ceea ce făcea el. „Practic, făceam aceeași treabă ca la benzinărie, dar la mine este bere pe post de combustibil. Este o poveste reală. Ne alimentam la pompă, eram cu mai mulți prieteni în mașină, și atunci, din discuții, s-a produs declicul acesta. O să fie Stația Rombeer. Atunci s-a hotărât, pe un drum de la Galați la București”.

Una dintre greșelile pe care le făcuse în 2010, cu standul de vinuri, era că a lucrat fără un nume de firmă, fără un brand. După ce a închis, clienții îl căutau, dar nu știau cum să dea de el. Așa că de data asta a schimbat srategia. „Primul lucru pe care l-am făcut a fost să înregistrez marca, al doilea a fost lucrul cu designerul și am înregistrat formatul magazinului. Ceea ce mi-a reușit în România, ce a mirat pe toată lumea, inclusiv pe mine, este că am înregistrat sistemul de vânzare: kegul (butoiul de aluminiu în care se ține berea), conectat la un agent de presiune CO2, conectat la un agent frigorific, apoi la un robinet special care îți permite să îmbuteliezi berea pe loc. Pe sistemul acesta, eu am brevet de invenție în România”, spune Igor, mândru de reușita lui.

În iunie 2016, a găsit un investitor, un business angel și, din colaborarea lor, au apărut magazinele. Dintr-o anumită conjuctură de situații, au decis ca Igor să preia magazinele, să dezvolte brandul și conceptul, iar investitorul se ocupă de altceva. În septembrie 2017, a deschis încă 2 unități.

Antreprenorul spune că business-ul acesta nu se pretează pentru o zonă centrală, de birouri, ci este un magazin de cartier. „Afacerea începe după ora 16. Omul vine de la serviciu, își 0.5 L, 1L, 2 L, cât poate el duce. Berea artizanală are doar 4 ingrediente: apă, malț - care se obține din orz, hamei și drojdie. Depinde deja de concentrația fiecăruia, tipurile de malț, apă și drojdie pentru cum iese berea la fiecare producător. Aceasta nu conține conservanți, potențatori de arome și gusturi”.

În ceea ce privește calitatea berii artizanale, Igor spune că, în România, suntem la un nivel peste medie și că nu avem bere ieftină din punct de vedere al calității. „În primul rând, o bere artizanală nu balonează, pentru că CO2 este obținut prin fierbere naturală și corpul îl asimilează foarte bine. Nu balonează, așa că, odată pe săptămână, poți să îți permiți să bei un litru de bere liniștit, iar alcoolul este din fermentație naturală pe care corpul îl asimilează foarte bine, motiv pentru care a doua zi nu ai mahmureală sau grețuri”.

Berea care te duce înainte, pentru că înainte era mai bine

„Este bere vie”, spune Igor, un termen folosit mai mult în Republica Moldova și în țările din zona CSI. De ce i se spune bere vie? Ce este berea de fapt? „Măcinăm orzul și îl punem la fiert, iar de acolo se extrage malțul. Se pune drojdia, care mănâncă zahărul din must și îl transformă în alcool. Apoi se pune hamei pentru gust și intensitatea, acesta fiind și un conservator al gustului natural. Berea de aici este, practic, drojdia care este vie, ea trăiește. În momentul în care berea se strică, ca și în cazul vinului, asta înseamnă că, de fapt, drojdia a murit și nu mai ai ce face cu ele”.

Cei care gustă berea de la noi au o senzație de déjà-vu, mai ales populația de peste 40 de ani. Ei își aduc aminte de tinerețe și am auzit multe povești aici.

Antreprenorul spune că, una dintre provocări este că oamenii nu știu ce înseamnă bere artizanală. „Lumea știe ce înseamnă o bere bună, pentru că, până în ’89, în România se făcea bere bună sau cel puțin mai bună decât se face acum la nivel industrial. Din nou, pentru că nu conținea conservanți, coloranți și alte componente adiționale. Berea trebuia consumată în ziua a treia sau a patra, pentru că înainte sau după fermenta, și avea termen de valabilitate de 7 zile. Cei care gustă berea de la noi au o senzație de déjà-vu, mai ales populația de peste 40 de ani. Ei își aduc aminte de tinerețe și am auzit multe povești aici. Berea asta îi întinerește, chiar dacă numai cu gândul. Exact asta îți provoacă berea noastră - amintiri despre cum a fost berea înainte”.

Igor spune că asta a fost și una din surprizele pe care le-a avut. Atunci când a deschis magazinele, a mizat pe clienți din categoria de vârste 30-35 de ani și a greșit. „Vârsta medie a clienților noștri este 40-45 de ani, oameni care țin minte ce înseamnă o bere bună și revin la gustul de atunci. Deci nu sunt hipsteri, așa cum te-ai putea gândi, poate doar 5%”.

Toți producătorii cu care lucrează au în portofoliu și bere blondă, dar toate au gusturi diferite și fiecare are specificul ei. De exemplu, Sikaru bei și te duce direct pe plajă, te simți pe un șezlong și simți și briza mării.

Stația Rombeer are capacitatea să îmbutelieze 27 de sortimente de bere simultan. Au feluri de bere din diferite zone ale României. Din București este Sikaru și Ground Zero, din Prahova este Zăganu, iar Nemțeana vine din Piatra Neamț, Lăpușna din Reghin, Casino se produce la Constanța. Carol este de la unul dintre cei mai noi producători din România și se face în Buftea, de către trei basarabeni. Toți producătorii cu care lucrează au în portofoliu și bere blondă, dar toate au gusturi diferite și fiecare are specificul ei. „De exemplu, Sikaru, bei și te duce direct pe plajă, te simți pe un șezlong și simți și briza mării”.

România, fără o cultură și tradiție a berii

„Avem câteva sortimente de bere din Germania și Cehia, dar încerc să fie, în principal, bere românească, pentru că vreau să o promovăm”, explică Igor. „Asta a fost discuția cu toți producătorii, «haideți să ducem produsul de bere artizanală în masă»”. Datorită acestui fapt, ei nu au adaosuri mari și au negociat prețurile și cu producătorii.

Conceptul de bere artizanală a pornit în Statele Unite în anii '75 și a urmat Anglia. În 2013, apare Zăganu și Nemțeana și pornește ascensiunea berii artizanale în România. „Lumea a început să prindă gustul, au început să se deschidă fabrici. În 2015, erau deja peste 10, iar în momentul de față avem 22 de fabrici. Din câte știu eu, alte cel puțin 10 sunt în curs de deschidere. De exemplu, în Ungaria sunt 380 de fabrici, iar Republica Moldova are 20 de fabrici, doar că aceasta are populația de 2 milioane de oameni”, îmi oferă antreprenorul un scurt istoric al berii artizanale.

Noi nu avem cultura berii, nu avem tradiția asta, dar fiecare român vrea să bea o bere bună.

El amintește că România este pe locul 10 în lume la consumul de bere și locul 7 în Europa. „Din păcate sau din fericire, noi suntem la începutul domeniului. Noi nu avem cultura berii, nu avem tradiția asta, dar fiecare român vrea să bea o bere bună”. El mai spune că nu este de acord cu reclamele de la televizor care spun că berea trebuie să fie rece, rece ca gheața, pentru că rece ca gheața înseamnă 4°. „Berea are gust sau berea trebuie să aibă gust și se consumă la temperatura de 8-12 °, la fel ca un vin alb, pentru că atunci vei simți gustul și aroma, este răcoroasă. La 4° îți amorțește totul în gură și nu mai simți gustul”, își explică el oful. „În plus, noi promovăm consumul de bere sănătoasă. Dacă excludem alcoolul din componența sa, berea are foarte multe vitamine, inclusiv vitamina B, calciu. La noi, berile sunt nefiltrate și nepasteurizate.

În România, există Liga Producătorilor de Hamei din România și are un singur membru, cu o capacitate de producție 170 de tone pe an, în timp ce se importă 432.000 de tone. La fel, România este importatoare și de orz pentru bere, dar a fost cândva exportatoare”.

Igor spune că, în România, berea artizanală este, momentan, un produs de nișă, iar prețul este un pic mai ridicat, pentru că producătorii nu au acces la materie primă. „Ei nu iau în cantități industriale și atunci prețul crește automat. În al doilea rând, sunt piedicile puse de către legislația locală. Un producător mic, care produce 30-40 de tone pe lună, joacă după aceleași reguli ca și unul industrial. În unele cazuri, nu te costă fabrica atât cât costă autorizațiile și taxele pentru funcționare. Domeniul încă nu este pus la punct din punct de vedere legislativ”.

Din punctul lui de vedere, Igor spune că piața românească ar putea să absoarbă în jur de 200 de producători de bere artizanală. „Noi, în momentul de față, vindem aproximativ 4-5 tone de bere pe lună în fiecare unitate, dar nu este capacitatea maximă, abia am intrat în sezon. Prin magazinele respective, vrem să dăm un impuls producătorilor autohtoni, să încurajăm apariția a tot mai mulți producători, să resuscităm industria berii românești. Este o frază periculoasă, dar industria berii românești în prezent nu există. România a fost producătoare și exportatoare de hamei. În România, există Liga Producătorilor de Hamei din România și are un singur membru, cu o capacitate de producție de 170 de tone pe an, în timp ce se importă 432.000 de tone. La fel, România este importatoare și de orz pentru bere, dar a fost cândva exportatoare”.

Stația Rombeer în Franciză - unde mai poți face plinul de bere

Până acum, a investit în jur de 60.000 de euro, bani de la un investitor, dar și bani proprii, de la magazinele care mergeau deja bine. Igor spune că a trecut de iarnă foarte bine, aceasta fiind o perioadă destul de grea pentru bere. „Am ieșit pe zero, dar cel puțin nu am venit cu bani de acasă, deci deja este un lucru bun”. Sunt pe profit din luna martie.

Pe lângă bere, a introdus în vânzare cafea și vinuri moldovenești, ca o strategie de management al riscului. „Noi am deschis în septembrie, deci intram în perioada de iarnă și trebuia să ne să asigurăm în cazul în care vânzările de bere nu acoperau cheltuielile”. Cafeaua este proaspăt prăjită, pentru că lucrează cu o fabrică care aduce cafea verde și o prăjește, iar Rombeer o preia și vinde cafea proaspăt prăjită.

Au deja magazine în cartierele Pantelimon, Militari Residence și Lacul tei, iar anul acesta mai deschide încă două unități, în zonele de sud și de nord ale Bucureștiului. În următorii 3 ani, sunt preconizate 50 de unități pentru București și 200-250 de unități în regim de franciză, în restul țării. În luna iulie o să fie gata și franciza, care va costa în jur de 40.000 de euro, cu recuperarea investiției într-un interval de 12 și 18 luni.