Astfel, începând cu ora 20.00 a zilei de 8 august, tarifele Taxify vor fi următoarele: 1,1 lei/kilometru, 0,2 lei/minut. Cursa minimă va fi de 9 lei.
Până acum, tariful per kilometru era de 1,3 lei și 0,22 lei pe minut.
Tarife estimative:
- Berceni - Universitate - 11 lei;
- Regie - Centrul Vechi - 10 lei;
- Unirii - Aviatorilor - 9 lei.
Mișcarea Taxify este o încercare de a atrage mai mulți clienți și compania crede că veniturile partenerilor nu vor fi afectate, la fel cum nu va fi afectată nici calitatea serviciului.
”Tarifele mai mici înseamnă o cerere mai ridicată pentru partenerii noștri - astfel, aceștia vor petrece un timp mai scăzut între curse și vor avea venituri mai ridicate. Veniturile partenerilor nu sunt afectate în niciun fel, deci nu ne așteptăm la o scădere a calității serviciului oferit de aceștia”, se arată în comunicatul oficial.
Uber are un tarif de 1,3 lei/kilometru (și cursă minimă de 10 lei pentru UberX), iar taximetriștii merg cu cel puțin 1,39 lei/kilometru. Taxify este oficial cel mai ieftin mijloc de transport de tip ride-sharing/taxi din Capitală.
În trecut, Taxify a mai scăzut tarifele, ajungând la 1,17 lei, dar le-au crescut la 1,3 lei la scurt timp după.
Taxify, o companie lansată în urmă cu patru ani, are peste 2,5 milioane de pasageri în 18 țări din Europa și Africa (printre acestea se numără Ungaria, România, statele baltice, Africa de Sud, Nigeria sau Kenya) și a primit investiții în valoare de aproximativ 2 milioane de euro.
De curând, Taxify a primit o investiție din partea Didi Chuxing, o companie similară Uber din China.
”Taxify va beneficia de acest parteneriat pentru a-și întări poziția în orașele din Europa și Africa. Considerăm că DiDi este cel mai bun partener pentru a ne putea ajuta să devenim cea mai populară și eficientă opțiune din Europa și Africa”, precizează Markus Villig, fondator și CEO Taxify.
Aplicația este disponibilă pentru utilizatorii de smartphone la adresa txfy.me.