Informațiile au fost strânse de echipa The Next Web și arată faptul că doar 15% dintre companiile fondate din 2017 pe teritoriul Uniunii Europene au fost fondate (ori au avut unul dintre co-fondatori) de femei. Astfel, din cele 726 de startup-uri care au apărut în ultimul an, circa 100 ar fi avut o femeie în echipa de fondatori.

Un studiu realizat de Atomico demonstrează faptul că, în ceea ce privește percepția asupra diversității de gen la nivel european, răspunsurile oamenilor nu se potrivesc cu datele. Dintre respondenții de gen masculin, 52% au fost de acord că diversitatea de gen se reflectă în alcătuirea echipei din compania lor. Femeile au răspuns în proporție de 60% că sunt satisfăcute cu balanța de egalitate de gen.

Însă aceste lucruri nu se reflectă și în cifrele reale. Astfel, doar 12% dintre fondatorii startup-urilor europene care au primit finanțare de la fonduri de investiții sunt femei, versus 88% bărbați.

Procentul este chiar mai mic decât în Silicon Valley, unde în primul trimestru din 2017, 17% dintre startup-urile care au fost susținute financiar de VC-uri aveau fondator o femeie. Iar datele nu s-au schimbat cu mult din 2012.

Un raport recent privind antreprenoriatul s-a axat pe afacerile deținute de femei, care reprezintă 39% dintre cele 28 de milioane de afaceri mici din SUA. În ceea ce privește țara noastră, 25,3% dintre afaceri sunt create de femei, potrivit Mastercard. Dar există, în continuare, provocări în ceea ce privește încurajarea femeilor antreprenor. Studiul o comparație între femei și bărbați în ceea ce privește succesul lor, preocupările legate de finanțare și impactul mentoratului. S-a ajuns la concluzia că 47% dintre femei au început o afacere în 2017, față de 44% dintre bărbați. Odată ce își încep afacerea, 62% dintre femeile antreprenor depind de activitatea lor ca sursă principală de venit.

Totodată, Unilever a desfășurat un studiu global în rândul startup-urilor și a constatat 46% dintre acestea consideră că există o problemă legată de discriminarea de gen în această industrie.

42% dintre femeile care au fondat un startup au spus că accesul la finanțare este cea mai mare barieră spre succes. Pe lângă discriminarea pe bază de etnie și vârstă, 24% au declarat că discriminarea de gen este factorul principal care îi determină pe investitori să finanțeze startaup-urile conduse de femei.

La nivel local, Global Women in Tech (GWiT) a anunțat recent lansarea programul Code Diversity, un proiect care își propune să inspire și să faciliteze accesul tinerelor la profesiile din domeniul tehnologic. Programul Code Diversity se adresează studentelor aflate în primul an de studiu la facultățile din București cu specializare în matematică, informatică, cibernetică sau inginerie, și cuprinde două etape, un Bootcamp și un Program de mentorat. Procesul de selecție în program se desfășoară pe parcursul lunii iulie, iarînscrierea se face prin trimiterea unui CV, până la data de 1 august.