Runda aceasta a fost condusă de Alkeon Capital, alături de Accel, Coatue, Dragoneer, IVP, Madrona Venture Group, Sequoia Capital, Tencent, Tiger Global, Wellington și T. Rowe Price Associates. Investiția totală în UiPath a ajuns la 1,225 miliarde de dolari până în momentul de față.

Cu peste 400 de milioane dolari în ARR (venituri anuale recurente), UiPath este una dintre companiile de enterprise software cu cea mai rapidă creștere din întreaga lume.

UiPath va folosi fondurile pentru a-și spori investițiile în cercetare și dezvoltare, după cum au anunțat reprezentanții companiei într-un comunicat oficial.

După ce a anunțat lansarea platformei sale de hiperautomatizare end-to-end în mai 2020, UiPath are ca obiectiv să accelereze și să democratizeze adopția automatizării, pentru a-și ajuta clienții să ofere o experiență mai bună clienților lor, astfel încât angajații din întreaga lume să poată utiliza și să beneficieze de sprijinul valoros oferit de roboții software.

Fie că aleg opțiunea unei implementări on-premise sau în cloud, clienții UiPath au la dispozitie opțiuni de implementare flexibile care se potrivesc perfect pentru organizația lor.

“Această finanțare ne permite să accelerăm ambițiile platformei noastre pentru a răspunde cererilor în creștere ale clienților noștri și pentru a extinde oportunitatea extraordinară de a face automatizarea accesibilă pentru un miliard de citizen developers – conducând la transformarea fiecărei afaceri intr-o afacere software”, a declarat Daniel Dines, cofondator și CEO al UiPath.

”Vom crește platforma noastră cu cea mai mare adopție pe piață și vom continua să aprofundăm investițiile în inovația bazată pe Inteligența Artificială (AI) și în ofertele cloud extinse. COVID-19 a sporit nevoia critică a automatizării de a rezolva provocările și de a crea valoare în zile și săptămâni, și nu în luni și ani. Ne-am angajat să depunem și mai mult efort pentru a ne ajuta clienții să evolueze, să se transforme și să obtină succes rapid în ceea ce numim ‘noua normalitate’”.

Conform TechCrunch, faptul că UiPath are investitori instituționali de tipul Wellington e un semnal că firma urmează să se listeze în curând. UiPath a declarat public că urmează să se listeze, iar fondatorul Daniel Dines a spus că planurile ar putea avea loc chiar în 2021.

„Evaluăm condițiile pieței și nu vom spune lucrurile vag, dar încă nu am ales un moment când ne vom lista. Suntem într-un mindset de creștere și stabilizare, pentru a ne duce pe bursă când piața e stabilă și pregătită. Nu vom fi surprinși să fie în următoarele 12-18 luni”, au declarat cei de la UiPath.

Pe 18 iunie anunțam că această tranzacție urmează să fie realizată.

Ultima oară când UiPath a obținut o finanțare a fost în aprilie 2019 și atunci compania a fost evaluată la 7 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.

Anul trecut, UiPath a strâns 568 de milioane de dolari de la Coatue Management, Dragoneer Invetment Group, Wellington Management și alții, însă nu este cunoscută suma pe care compania o vrea anul acesta. Totuși, planurile de fundraising ale startup-ului s-ar putea schimba, au declarat surse pentru Bloomberg.

UiPath caută să se extindă, pe măsură ce tot mai multe companii caută soluții de automatizare pentru a-și reduce din costuri.

UiPath este primul unicorn din România și după o mulțime de investiții, acum sunt pe punctul de a deveni o companie profitabilă. UiPath este lider în domeniul RPA, Robotic Processing Automation și ajută firme uriașe să se automatizeze, având printre clienți nume precum Facebook, Google sau Uber.

UiPath, profitabil anul următor

UiPath este primul unicorn din România și după o mulțime de investiții, acum sunt pe punctul de a deveni o companie profitabilă. UiPath este lider în domeniul RPA, Robotic Processing Automation și ajută firme uriașe să se automatizeze, având printre clienți nume precum Facebook, Google sau Uber.

Daniel Dines a discutat în cadrul PwC CEE Technology Webcast despre cum arată piața astăzi, în timpul pandemiei, cum s-au adaptat angajații UiPath și ce perspective există. Citește articolul complet aici.

Daniel Dines menționează că în această perioadă execuția a accelerat.

„Aveam în plan listarea la bursă în 2021-2022, când vom fi profitabili. Strategia noastră a fost mereu să ne listăm când suntem profitabili, iar acum în trimestrul al treilea din 2020 vom trece pe profit”, spune Daniel Dines.

Când vine vorba de faptul că mulți concurenți mai mari intră pe piața automatizării software, Daniel Dines spune că nu e îngrijorat, pentru că știe că UiPath e dedicat domeniului. ”Noi trăim prin RPA și murim prin RPA. E o diferență la marile companii”, spune Dines. Ba chiar spune că își ia energia din a avea competiție.