Lisa Joy și Jonathan Nolan, creatorii serialului Westworld, au fost invitații unui interviu realizat în cadrul E3, unul dintre cele mai mari evenimente de gaming din lume. Nolan s-a arătat uimit de faptul că filmul original Westworld, apărut în 1973, a intuit felul în care vor funcționa jocurile video, apărute ulterior. Potrivit celor doi, Westworld încearcă să exploreze modul în care percepțiile noastre legate de moralitate și ficțiune se vor schimba pe măsură ce experiențele de gaming și AI devin mai realiste.

Deși inteligența artificială nu a ajuns încă la nivelul ilustrat în serial, Lisa Joy se îndoiește de faptul că oamenii ar fi niște ființe la fel de complexe pe cât am putea crede noi. „Cred că suntem susceptibili din punct de vedere psihologic să fim atacați cibernetic. Este ușor să luăm informațiile agregate în masă și să le analizăm în moduri care să permită celor mai nefaste aspecte ale tribalismului să învingă o înțelegere a comunităților și a discursului nuanțat”.

Nu ar trebui să ne fie frică de inteligența artificială; ar trebui să ne sperie prostia artificială.

În ceea ce privește progresul tehnologiilor inteligente, Nolan afirmă că suntem departe de ceea ce apare în serial. Mai mult decât atât, el nu crede că viitorul va arăta ca în Westworld. „Cred că vom fi norocoși dacă viitorul va arăta ca în Westworld”, este de părere creatorul serialului.

„Ne îndreptăm spre decalajul în care am permis inteligenței algoritmice să conducă din ce în ce mai mult experiențele și viețile noastre”, spune Nolan. În opinia lui, datele încep să preia controlul, dar îngrijorarea vine din faptul că acestea nu posedă o conștiință, ceea ce înseamnă că nu putem vorbi despre o moralitarere sau sănătate psihică artificială. „Ceea ce cred că ar trebui să ne îngrijoreze puțin mai mult. Nu ar trebui să ne fie frică de inteligența artificială; ar trebui să ne sperie prostia artificială (en: artificial stupidity)”.

Asta înseamnă că ar trebui să ne preocupe faptul că programele de inteligență artificală sunt incapabile să îndeplinească sarcinile de bază în mod adecvat. Tehnologiile care folosesc AI funcționează pe baza unor algoritmi introduși de oameni, iar „gândirea” se bazează, în principal, pe ipotezele care au fost puse în aplicare de către oameni. Prin urmare, dacă aceste ipoteze se dovedesc a fi greșite, mașinile vor lua deciziile bazându-se pe raționamentul artificial.

Mai jos, puteți urmări interviul integral.

Foto: Vox.com