Recent, compania fondată de Lăpușan în 2003 alături de soția sa, și-a mutat sediul din București, iar noul spațiu care găzduiește angajații din Capitală ai companiei a fost amenajat într-un mod total neconvențional, care rivalizează cu birourile brandurilor mari din tehnologie.

Noul sediu din București al Zitec dispune de o suprafață de 1.700 de metri pătrați și este deschis în cadrul proiectului office Timpuri Noi Square (acolo unde și-a mutat sediul și Impact Hub Bucharest). Potrivit lui Lăpușan, investiția în amenajarea spațiului s-a ridicat la aproximativ 250 de euro pe metru pătrat. Adică vreo 425.000 de euro.

Antreprenorul român a mutat aici toți cei 120 de oameni din echipa Zitec din Capitală, noul spațiu putând să acomodeze până la 190 de persoane. ”Nu ne grăbim să facem angajări. Trebuie să recunoaștem că suntem destul de pretențioși când vine vorba despre recrutări. Vom adăuga noi colegi în funcție de oportunitățile care apar”, a precizat Alexandru Lăpușan.

În total, echipa Zitec număr 162 de angajați, în afara celor din București compania având și un birou în Brașov. Din numărul total fac parte și cei de la Atelierul Digital, unul dintre proiectele în care s-a implicat Zitec la nivel local.

Plasă de siguranță

Decizia de a schimba sediul a venit și pe fondul siguranței de care se bucură compania după ce, în 2017, a primit o investiție în valoare de 1,7 milioane de euro de la Dante International (compania din spatele eMAG). ”Ne-a oferit încredere”, spune Lăpușan.

Potrivit acestuia, Zitec a ajuns acum să deruleze 600 de proiecte pentru 350 de clienți din toată lumea și vizează pentru acest an o creștere a cifrei de afaceri la peste 6 milioane de euro. Totodată, potrivit lui Lăpușan, compania lucrează la un nou produs, pe care-l va lansa în această toamnă. ”Va fi un produs pe zona de HR, pentru că ne-am dat seama că soft-urile actuale nu oferă și acest gen de soluții. Va fi un produs în care vom integra și o parte de dezvoltare personală, de aliniere a obiectivelor persoanle cu ale firmei”, a adăugat Alexandru Lăpușan.

Noi investiții peste hotare

Tot în acest an, compania plănuiește noi investiții în startup-uri internaționale. De ce preferă să meargă tocmai peste hotare? ”Noi nu facem investiții financiare. Noi facem o simbioză bună cu startup-urile care dispun de finanțare și au bine stabilită partea de business development, dar nu sunt dezvoltate pe zona tehnică. Noi acolo venim cu expertiză. Realitatea e că în străinătate sunt mai mulți bani, mai multă expertiză. În plus, în România fondatorii de startup au mai multă experiență pe zona tehnică și nu ar avea nevoie de noi neapărat”, a afirmat co-fondatorul Zitec.

Unul dintre cele mai cunoscute startup-uri din străinătate în care a investit Zitec este Zipongo (încă din 2011). Astăzi, Zipongo a primit finanțări în valoare totală de peste 50 de milioane de dolari, iar produsul companiei este folosit chiar și de Google.

Nu în ultimul rând, compania a strâns în jur un consorțiu de alte companii din România dar și din străinătate alături de care a depus 10 proiecte prin care își dorește să atragă fonduri europene. ”Am început să lucrăm la un proiect intern prin finanțare europeană încă din 2017. Trebuie să-l cofinanțăm în proporție de 30-40%, așa că e puțină presiune acolo”, a mai spus Alexandru Lăpușan.

Pe lângă birourile din București și din Brașov, Zitec are în plan extinderea și în alte orașe din țară. ”Am încercat ceva la Constanța, dar nu ne-a mers”, declara Lăpușan.

Compania are în plan accelerarea părții de inovare, începând să lucreze tot mai mult la propriile proiecte. Regista, de exemplu, un proiect lansat în 2015, a ajuns să fie folosit de peste 120 de primării și instituții din România și are vânzări anuale de peste 100.000 de euro. Instant Factoring, un alt startup pe care Lăpușan l-a cofondat recent, a cumpărat deja circa 300 de facturi în valoare totală de peste 500.000 de euro.

”Trebuie să ai curaj să o iei pe urma iepurelui alb”, a spus Lăpușan făcând referire și la brandul de bere lansat sub umbrela firmei, White Rabbit. ”Să ai curaj să investești în startup-uri din străinătate, să faci consorții”, a adăugat acesta.

Cum arată noul sediul Zitec din București

Universul science fiction și spațiul cosmic sunt motivele principale pe care Zitec le-a folosit în design-ul noului birou. Echipa și-a dorit ca noul spațiu de lucru să transpună în elemente de decor ambiția de a crește prin inovație și curajul de a explora teritorii necunoscute. Indiferent că vorbim de tehnologie, muzică, cultura science fiction sau univers, în noul sediu Zitec se regăsesc simboluri îndrăznețe care subliniază autenticitatea din abordarea proiectului.

În conceptul noului birou au fost folosite elemente caracteristice pasiunilor comune împărtășite de echipă: literatura, filmele science fiction și muzica. Conceptul a fost realizat de studioul de arhitectură Prographic, iar elementele grafice au fost concepute intern, de către echipa de Graphic Design a Zitec. Ilustrațiile din spațiile de întâlnire au fost desenate de către Andrei Moldovan, desenatorul revistei “Harap Alb continuă”, și Bogdan Chelaru, desenator al benzii desenate “Tinerețe fără bătrânețe”.

Printre elementele de decor inedite se numără spațiile dedicate momentelor de relaxare, de citit sau pentru o simplă pauză, la care se adaugă o zonă verde cu hamac și muschi decorativi naturali, precum și o salină cu sare româneasca de Praid, decorată cu sare de Himalaya.

“Spațiul în care ne petrecem o mare parte din zi este foarte important pentru noi. Pe de o parte căutăm eficiența lucrului în echipă, iar pe de altă parte ne dorim un mediu care să încurajeze creativitatea. Astfel, amenajarea unui birou care să răspundă pasiunilor și preocupărilor colegilor, dar și nevoilor de business este o investiție importantă și pe termen lung în echipa noastră. Nu în ultimul rând, am reușit să includem elemente inovatoare, păstrând eficiența unei clădiri moderne”, declară Alexandru Lăpușan, precizând faptul că spațiul este închiriat pe o perioadă de 5 ani și că speră să prelungească acest contract.

Lider pe piața IT din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puţinele companii româneşti certificată Microsoft ISV Gold, Microsoft Cloud Gold, Amazon AWS Technology Partner și Google Cloud. Compania are, totodată, cel mai mare număr de specialiști certificați Zend (The PHP Company) din România.

Peste 30% din veniturile companiei provin din proiecte externe,dezvoltate pentru partenerii din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveția, Italia sau Olanda. Clienții Zitec activează în industrii variate precum fintech, logistică sau e-commerce. Printre cei mai importanți clienți internaționali ai Zitec se numără The FundWorks, Sandton Capital, TechSoup Global, Amadeus, iELM, iar în România: SameDay Courier, PayU, Flanco, Depanero, Noriel, Prețuri Pentru Tine, InstantFactoring.com sau Network One Distribution.